Help/Troubleshooting

Ce e de fapt mirosul urat de la AC

Eventualele probleme/nelamuriri tehnice generale.

Moderator: Huffy

Reguli forum
Dacă aveţi defecţiuni sau nelămuriri cu privire la maşina dumneavoastră, vă rog să căutaţi răspunsuri sau să deschideţi un subiect nou în Secţiunea dedicată modelului dumneavoastră. Această secţiune este doar pentru generalităţi.

Ce e de fapt mirosul urat de la AC

Mesajde titocus » 22 Mai 2007, 10:06

AM PRELUAT ACEST ARTICOL DIN ZIARUL BANATEANUL.
L-AM POSTAT FIINDCA ESTE DE INTERES GENERAL, MULTI NU AU NICI O IDEE DE CE MIROASE URAT DE LA AC...
La finalul articolului am pus si o mica fotografie cu unul din cele mai bune spray-uri de dezinfectat evaporatorul.

Miroase urât



În cursul săptămânii trecute, Dinu L., un om de afaceri timişorean, a avut probleme cu aparatul de aer condiţionat din autoturismul său. "Mă întorceam în oraş după un drum lung, de câteva sute de kilometri. La un moment dat, aparatul de aer condiţionat a început să emane un miros greu, înţepător. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă şi am închis imediat clima", povesteşte Dinu. Fără să stea prea mult pe gânduri, imediat a doua zi, omul s-a dus cu maşina la service pentru ca mecanicii să descopere de unde vine acel miros apărut din senin.


Consult la service



După un scurt "consult", mecanicii au găsit cauza: bacilul legionellei, care poate deveni periculos dacă este inhalat de om. Antidotul, cel puţin pentru mecanicii auto, este un spray dezinfectant care se aplică după curăţarea filtrului de aer al autoturismului. Mecanicii auto sunt familiarizaţi deja cu această bacterie şi recomandă tuturor şoferilor să cureţe filtrele de aer cel puţin atât de des cât este prevăzut în cartea tehnică a maşinii. O dată ce intră în acţiune, bacilul legionellei declanşează, după o perioadă de incubaţie de până la două săptămâni, o pneumonie gravă: Legionella pneumofila, o boală care, netratată corespunzător, poate duce la complicaţii letale.


Se ia din aer



"Legionella pneumofila este cu mult subdiagnosticată şi a făcut destule victime şi la noi. Bacilul, rezistent la temperaturi de până la 60 de grade Celsius, se găseşte în sol, dar mai ales în bazinele de înot, instalaţiile de apă şi cele de aer condiţionat", spune prof. dr. Lucian Negruţiu, şeful secţiei de boli infecţioase din cadrul Spitalului "Victor Babeş". Conform specialiştilor, bacilul poate intra în organism dacă cineva înghite din greşeală apa infectată dintr-un bazin sau prin inspirarea aerului provenit dintr-o instalaţie de aer condiţionat.


Probleme cu filtrul



Directorul de service al firmei "Auto CARdo", Florian Sas, afirmă că infectarea cu bacilul legionella se datorează exploatării incorecte a filtrelor de la aparatele de aer condiţionat din autoturisme. "Dovada prezenţei acestei bacterii constă într-un aer înţepător, mai greu respirabil, pe care şoferul sau orice alt pasager din maşină îl simte în interiorul maşinii. E ca şi cum ai intra într-o cameră în care s-a răsturnat oţet", avertizează Sas. Pericolul nu apare însă numai la aparatele de aer condiţionat. "Apa termală constituie şi ea un mediu prielnic de înmulţire a acestui bacil. Ba chiar şi apa de la robinet poate fi contaminată accidental, atunci când instalaţiile sunt învechite", explică prof. dr. Negruţiu.


Febră sau pneumonie


O dată contaminat, organismul uman reacţionează diferit. Cei norocoşi contactează aşa-numita febră de Pontiac, care seamănă mai mult cu o gripă. "Perioada de incubaţie este scurtă, de 1-2 zile. Apar febra, frisoanele, dureri musculare şi articulare, cefalee şi o tuse cu expectoraţii chinuitoare. Boala se vindecă în şapte zile", spune profesorul Negruţiu. Cei ghinionişti pot face însă o formă gravă de pneumonie, Legionella pneumofila, care, netratată corespunzător, duce la decesul pacientului. Perioada de incubaţie este de două săptămâni, iar boala debutează brusc, cu febră de 40 grade Celsius, dureri mari de cap, dureri toracice, tuse purulentă şi hemoragie pulmonară.


Antibiotice şi sterilizări la peste 60 C



La examenul radiologic, apar zone de opacitate pulmonară. Dacă nu este tratată, boala duce în scurt timp la infecţii ale rinichiului, pleurezie, miocardite, ba chiar şi tulburări nervoase, uneori meningită. Bolnavul intră apoi în comă şi moare. Tratamentul acestor bolnavi se face obligatoriu în spital, deoarece bacilul se transmite pe cale aeriană. Bacilul poate fi omorât doar prin administrarea unor antibiotice puternice, de ultimă generaţie, iar obiectele şi lenjeria contaminate trebuie sterilizate apoi la o temperatură de peste 60 de grade Celsius.


Spray-ul vieţii



La autoturisme, periodicitatea curăţirii filtrelor este legată de numărul de kilometri parcurşi şi de timpul scurs de la ultima curăţire. "De regulă, această curăţire se suprapune cu o revizie tehnică. Filtrele trebuie demontate, se spală şi se suflă aer în sens invers. După ce au fost curăţate, se aplică un şpray special care conţine substanţe dezinfectante şi odorizanţi. Operaţiunea durează 15-20 minute. Din păcate, doar 10% dintre clienţi solicită şi curăţarea filtrului. De obicei, oamenii vin la service când nu merge maşina, nu când ceva nu este în regulă cu filtrul", încheie Florian Sas, director de service la "Auto CARdo".

29 DE VICTIME. Medicii americani au descoperit bacilul legionellei în anul 1976, după o epidemie declanşată în rândul participanţilor la Convenţia americană a veteranilor Legiunii Americane. Au fost contaminate 180 de persoane. Din cauza virulenţei şi a tratamentului incorect aplicat, 29 dintre veteranii Legiunii au murit. Boala a fost denumită legioneloză, fiind o maladie care poate evolua galopant spre forme grave de pneumonie, unele dintre ele mortale.

FACTORII DE RISC.

# Pacienţii care suferă de anumite boli cronice pulmonare, cardiace sau hepatice pot contacta mai repede acest bacil

# Vârsta înaintată

# Sexul masculin (rata este de 2,5 ori mai mare la bărbaţi decât la femei)

# Persoanele care au făcut oxigenoterapie sau au fost supuse la ventilaţie respiratorie

# Reparaţiile recente ale conductelor

BOALĂ SUBDIAGNOSTICATĂ. Legioneloza este o boală cu mult subdiagnosticată. În SUA, de exemplu, anual, între 10.000 şi 20.000 de persoane contactează această boală, doar 1.500-1.800 de cazuri fiind raportate. La nivel mondial, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 15% dintre pneumoniile comunitare care necesită spitalizare se datorează legionelelor.
Fişiere ataşate
aircon.jpg
aircon.jpg (10.42 KiB) Vizualizat de 15593 ori
Mondeo 3 TDDi, Aquamarine Frost Pearl M/S
Focus 1 1.6 16V, Pacific Green
Mondeo 4 EcoBoost
Focus 3 TDCi
*Ce fac pe acest forum este in totalitate benevol, fara vreun beneficiu.*
Avatar utilizator
titocus
1nsane Member
 
Mesaje: 13312
Membru din: 12 Iun 2006, 15:46
Localitate: Cluj-Napoca
Maşina: Mondeo 3 TDDi, Focus 1.6 16V, Mondeo 4 EcoBoost, Focus 3 TDCi

Mesajde deejay_xb » 22 Mai 2007, 10:48

unde gasim spray dezinfectant?
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
deejay_xb
1nsane Member
 
Mesaje: 2463
Membru din: 18 Apr 2007, 12:07
Localitate: Bucuresti
Maşina: Porsche Cayenne Turbo twin-turbocharged 4.8L V8 500+ hp

Mesajde Alen » 22 Mai 2007, 11:20

bai, e jale, nu-i de gluma...... :shock: :shock: multumim pt. informatii, sunt foarte folositoare, tre' sa fim cu ochii-n patru.....
Avatar utilizator
Alen
 
Mesaje: 7364
Membru din: 15 Apr 2007, 20:19
Localitate: Bacau
Maşina: Ford Fiesta 2007 1.4 TDCi

Mesajde leontet » 22 Mai 2007, 11:49

Nu are rost sa intrati in panica, pneumonia cu Legionella apare foarte rar si pune viata in pericol doar daca preexista o stare severa de imunodeficienta (adica apararea naturala a organismului e slabita din alte cauze). Nu zic ca nu e de recomandat utilizarea spray-ului minune, ba dimpotriva chiar eu voi cumpara unul daca voi gasi. Dar nu are rost sa ajungeti sa evitati folosirea AC din frica de Legionella!
FORD Fiesta 1.4TDCi Comfort, 2006, Moondust Silver
VIN: WF0HXXWPJH6B31312 _____ Imagine
leontet
Gold Member
 
Mesaje: 642
Membru din: 30 Dec 2006, 23:45
Localitate: Constanta, CT
Maşina: Ford Fiesta 2006, 1.4TDCi, 68HP, Comfort

Mesajde Jimmy » 22 Mai 2007, 11:50

Se gaseste si la noi in comert spray-ul respectiv?.....a multumim ptr.informatii :wink:
Ford Focus Ghia 2001 (HatchBack) 1.8 Tddi (90hp) Land Rover Freelander Td4 2004 (116 hp)
Avatar utilizator
Jimmy
Incepator
 
Mesaje: 74
Membru din: 06 Dec 2006, 15:28
Localitate: Salaj
Maşina: Ford Focus Ghia Hatch Mk1 2001 - 1.8 Tddi (90hp)

Mesajde soryn » 22 Mai 2007, 11:52

daca stie cineva pote ne spune de unde se cumpara sprayul respectiv
mondeo combi MK3 2.0 TDDI 90 cp/an 2001
Avatar utilizator
soryn
Member
 
Mesaje: 262
Membru din: 06 Sep 2006, 17:59
Localitate: timisoara
Maşina: MONDEO MKIII-2001,TDDI
VIN: WFOWXXGBBW1B66963

Mesajde Officer » 22 Mai 2007, 11:54

stirea cu microbul asta apare in fiecare an la inceputul verii...si anul trecut s-a discutat in presa...legat de subiectul necesitatii achizitionarii aerelor conditionate pt locuinte...care dupa cate stiti...au si acelea filtre...

la fel nu este deloc recomandat sa folositi clima/AC pe distante scurte, calatorii de 10-15 minute ca apoi sa iesiti iar din masina in caldura...scade foarte mult imunitatea organismului...
Obsedat de ordine si disciplina.
Avatar utilizator
Officer
Elodia
 
Mesaje: 5942
Membru din: 21 Mai 2006, 14:38
Localitate: Ilfov
Maşina: Nu mai am ford :(

Mesajde alex230ro » 22 Mai 2007, 12:21

Sprayuri asemanatoare se gasesc in Augsburg de asemenea ceva care a functionat foarte bine
http://www.gm2000.ro/product_info.php?products_id=432
alex230ro
Gold Member
 
Mesaje: 549
Membru din: 25 Feb 2007, 18:35
Localitate: Bucuresti

Mesajde OvidiuB » 22 Mai 2007, 13:50

eu patesc altceva: daca inchid ac-ul din buton, si las doar pe ventilatie, dupa un interval relativ scurt - cam 1 minut - simt un miros intepator, acrisor. El apare doar dupa ce opresc AC-ul, nu si atunci cand dau drmul la ventilatie pur si simplu - fara AC.
E cumva vorba de acelasi lucru?
2003 FF1 Turnier 1.8 TDDI 90CP
2008 FF2 Turnier 1.6 TDDI 109CP
Avatar utilizator
OvidiuB
Ford Freak
 
Mesaje: 140
Membru din: 19 Apr 2006, 10:20
Localitate: Bucuresti / Ploiesti
Maşina: FF1 Tournier TDDI, 90CP/2003 + FF2 Tournier TDCI, 109CP/2008

Mesajde Officer » 22 Mai 2007, 13:54

pai cam asa se pare..cand ai schimbat filtrul ultima data? Fratlor un filtru de clima e 30 de ron...eu cu Ecstaz am hotarat sa le schimbam, la 6 luni....e cel mai sanatos si nici nu e o avere...si dureaza maxim 10 minute (asta la mondeo...dar la Focus am vazut ca e acelasi filtru)
Obsedat de ordine si disciplina.
Avatar utilizator
Officer
Elodia
 
Mesaje: 5942
Membru din: 21 Mai 2006, 14:38
Localitate: Ilfov
Maşina: Nu mai am ford :(

Mesajde Daddy » 22 Mai 2007, 13:58

In oradea va pot da eu sprayuri de genul asta , ii la 27 lei bucata.
[img]http://clubford.ro/files/cfor2_116.gif[/img]
New:Ford Focus 1.6 TDCI 109 HP 2006
EX:Ford Focus 1.8 TDCI 115 HP 2001
Daddy
Member
 
Mesaje: 407
Membru din: 06 Mai 2007, 13:30
Localitate: Oradea

Mesajde deejay_xb » 22 Mai 2007, 14:22

cat o costa sprayul asta la forcar?or avea asa ceva?
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
deejay_xb
1nsane Member
 
Mesaje: 2463
Membru din: 18 Apr 2007, 12:07
Localitate: Bucuresti
Maşina: Porsche Cayenne Turbo twin-turbocharged 4.8L V8 500+ hp

Mesajde verga_Cip » 22 Mai 2007, 14:51

Daddy scrie:In oradea va pot da eu sprayuri de genul asta , ii la 27 lei bucata.


Si eu in Bacau, WYNN'S, cu aprox. 28 RON...
Avatar utilizator
verga_Cip
1nsane Member
 
Mesaje: 12705
Membru din: 17 Apr 2006, 11:04
Localitate: Bacau
Maşina: Ford Focus Mk2 2.0 TDCi 100 kw 2005

Mesajde titocus » 22 Mai 2007, 19:27

Un coleg de pe forum a gasit la Wurth. A intrebat la Bucuresti de nr. de tel. al unui delaer zonal Wurth si a si comandat deja un spray de acest gen....costa 55 de lei.
Legionella afecteaza in special copiii si pe cei in varsta...dar asta nu exclude ideea ca si un tanar poate sa o pateasca din cauza imunitatii scazute.
Din cate am aflat produsul de la Wurth este cel mai scump dar si cel mai eficient.
Voi decideti ce faceti :).
Mondeo 3 TDDi, Aquamarine Frost Pearl M/S
Focus 1 1.6 16V, Pacific Green
Mondeo 4 EcoBoost
Focus 3 TDCi
*Ce fac pe acest forum este in totalitate benevol, fara vreun beneficiu.*
Avatar utilizator
titocus
1nsane Member
 
Mesaje: 13312
Membru din: 12 Iun 2006, 15:46
Localitate: Cluj-Napoca
Maşina: Mondeo 3 TDDi, Focus 1.6 16V, Mondeo 4 EcoBoost, Focus 3 TDCi

Mesajde alex230ro » 22 Mai 2007, 20:53

Eu am gasit la Lukoil ceva de genu asta e 30 ROn
Airco Cleaner se numeste :) maine vreau sa il folosesc si sa vad ce efect are
alex230ro
Gold Member
 
Mesaje: 549
Membru din: 25 Feb 2007, 18:35
Localitate: Bucuresti

Mesajde Alen » 22 Mai 2007, 21:37

verga_Cip scrie:
Daddy scrie:In oradea va pot da eu sprayuri de genul asta , ii la 27 lei bucata.


Si eu in Bacau, WYNN'S, cu aprox. 28 RON...


cip, de unde anume l-ai luat din Bacau ?
Avatar utilizator
Alen
 
Mesaje: 7364
Membru din: 15 Apr 2007, 20:19
Localitate: Bacau
Maşina: Ford Fiesta 2007 1.4 TDCi

Mesajde verga_Cip » 22 Mai 2007, 21:41

Inca nu l-am luat, dar intentionez.

Daca vrei, da-mi un semnal...
Avatar utilizator
verga_Cip
1nsane Member
 
Mesaje: 12705
Membru din: 17 Apr 2006, 11:04
Localitate: Bacau
Maşina: Ford Focus Mk2 2.0 TDCi 100 kw 2005

Mesajde Daddy » 22 Mai 2007, 21:41

tre sa fie la mag de piese auto de import , incearca la alea mai mari prima data :D
[img]http://clubford.ro/files/cfor2_116.gif[/img]
New:Ford Focus 1.6 TDCI 109 HP 2006
EX:Ford Focus 1.8 TDCI 115 HP 2001
Daddy
Member
 
Mesaje: 407
Membru din: 06 Mai 2007, 13:30
Localitate: Oradea

Mesajde Alen » 22 Mai 2007, 21:44

a mea n-are decat 2 saptamani si n-am problemele descrise de initiatorul unui topic asemanator cu acesta, dar ar fi bun de luat pe mai tarziu....oare expira ? o fi avand termen de garantie ?
Avatar utilizator
Alen
 
Mesaje: 7364
Membru din: 15 Apr 2007, 20:19
Localitate: Bacau
Maşina: Ford Fiesta 2007 1.4 TDCi

Mesajde titocus » 22 Mai 2007, 23:52

alen scrie:a mea n-are decat 2 saptamani si n-am problemele descrise de initiatorul unui topic asemanator cu acesta, dar ar fi bun de luat pe mai tarziu....oare expira ? o fi avand termen de garantie ?

Crede-ma ca simti cand trebuie sa cumperi :D.
Pana atunci stai linistit...dar e recomandat macar odata pe an.
Eu voi lua fiindca sanatatea mea e mai scumpa decat un amarat de spray!
De cand miroase mai tare m-a apucat stranutul...prin urmare nu mai aman deloc achizitionarea.
Fata de alte spray-uri Wurth tine cam o vara...nu e parfumat (din cate am aflat). Celelalte sunt parfumate si mascheaza mirosul destul de mult. Am incercat si de acela si a tinut minunea 1 luna... :?
Mondeo 3 TDDi, Aquamarine Frost Pearl M/S
Focus 1 1.6 16V, Pacific Green
Mondeo 4 EcoBoost
Focus 3 TDCi
*Ce fac pe acest forum este in totalitate benevol, fara vreun beneficiu.*
Avatar utilizator
titocus
1nsane Member
 
Mesaje: 13312
Membru din: 12 Iun 2006, 15:46
Localitate: Cluj-Napoca
Maşina: Mondeo 3 TDDi, Focus 1.6 16V, Mondeo 4 EcoBoost, Focus 3 TDCi

Mesajde danmatyas » 23 Mai 2007, 00:30

Si mie imi baga miros urat, intepator, dupa ce opresc ac-ul si las pe ventilatie normala... cred ca e timpul sa iau masuri :D in cj de unde putem cumpara?
VW Passat Sportline 2.0 tdi
Avatar utilizator
danmatyas
1nsane Member
 
Mesaje: 2736
Membru din: 28 Oct 2005, 01:26
Localitate: cluj-napoca
Maşina: VW Passat 2.0 TDI-140 CP Sportline Variant

Mesajde levis » 23 Mai 2007, 00:49

Este bun sprayul asta dar mai trebuie schimbat si filtrul polen din cand in cand.Stiu cazuri ca na schimbat filtrul de 4-5 ani :shock:
Eu in fiecare primavara schimb filtrul.
MONDEO 2001 tddi 90cp 4usi,gri metalizat
Avatar utilizator
levis
Gold Member
 
Mesaje: 785
Membru din: 19 Feb 2007, 06:24
Localitate: ORADEA

Mesajde leontet » 23 Mai 2007, 01:18

Pai ideea e sa se dea cu spray-ul cu pricina odata cu schimbarea filtrului de polen, altfel nu prea are niciun rost... nu stiu cum arata filtrul asta, dar spray-ul are actiune de suprafata si ma indoiesc ca poate patrunde in fiecare orificiu al materialului filtrant. Iar daca desinfectia nu este aplicata pe intreaga suprafata expusa germenului, reinfectarea este o chestiune de zile (daca nu de ore).
FORD Fiesta 1.4TDCi Comfort, 2006, Moondust Silver
VIN: WF0HXXWPJH6B31312 _____ Imagine
leontet
Gold Member
 
Mesaje: 642
Membru din: 30 Dec 2006, 23:45
Localitate: Constanta, CT
Maşina: Ford Fiesta 2006, 1.4TDCi, 68HP, Comfort

Mesajde raul » 23 Mai 2007, 01:32

Parerea mea e ca bacteria trece de fitru si se localizeaza pe tubulatura. Vara se formeaza condens in interiorul tubulaturii (diferenta rece/cald), astfel se creeaza un mediu propice pentru inmultirea sporilor.

O explicatie pentru miros? opresti aerul, se formeaza condens care spala radiatorul de AC (sau tuburile) si arunca bacteria in interior.
Focus 1.8 TDDI 2002
raul
Incepator
 
Mesaje: 36
Membru din: 23 Oct 2005, 17:53
Localitate: Iasi

Mesajde titocus » 23 Mai 2007, 08:57

danmatyas scrie:Si mie imi baga miros urat, intepator, dupa ce opresc ac-ul si las pe ventilatie normala... cred ca e timpul sa iau masuri :D in cj de unde putem cumpara?

Iti zic pe mess Dane de unde iau si eu azi, e un dealer zonal.
@leontet: Bacteria nu se inmulteste in decurs de cateva ore...e cam greu. De ajuns la evaporator fara sa desfaci tot bordul ca sa-l cureti n-ai nici o sansa :(. Asa ca singura solutie tot aceste spray-uri raman.
@raul: E un mediu perfect cel de pe evaporator, umezeala...si mai rezista si la frig nenorocitii aia de spori. Si daca e un pic infundata teava de scurgere e pefect.
Mondeo 3 TDDi, Aquamarine Frost Pearl M/S
Focus 1 1.6 16V, Pacific Green
Mondeo 4 EcoBoost
Focus 3 TDCi
*Ce fac pe acest forum este in totalitate benevol, fara vreun beneficiu.*
Avatar utilizator
titocus
1nsane Member
 
Mesaje: 13312
Membru din: 12 Iun 2006, 15:46
Localitate: Cluj-Napoca
Maşina: Mondeo 3 TDDi, Focus 1.6 16V, Mondeo 4 EcoBoost, Focus 3 TDCi

Mesajde danmatyas » 23 Mai 2007, 09:32

pai trebuie spreiat in gaura? :))
VW Passat Sportline 2.0 tdi
Avatar utilizator
danmatyas
1nsane Member
 
Mesaje: 2736
Membru din: 28 Oct 2005, 01:26
Localitate: cluj-napoca
Maşina: VW Passat 2.0 TDI-140 CP Sportline Variant

Mesajde raul » 23 Mai 2007, 10:36

Exact, pe evaporator. Acum m-ar interesa si pe mine niste poze cu evaporatorul (E cumva sub plasticul mare de la motor)?
Focus 1.8 TDDI 2002
raul
Incepator
 
Mesaje: 36
Membru din: 23 Oct 2005, 17:53
Localitate: Iasi

Mesajde titocus » 23 Mai 2007, 10:42

Evaporatorul e in interiorul masinii. Vezi ca intra undeva pe mijloc 2 tevi de aluminiu din compartimentul motor spre interior. Ei bine in dreptul acela e evaporatorul.
Mondeo 3 TDDi, Aquamarine Frost Pearl M/S
Focus 1 1.6 16V, Pacific Green
Mondeo 4 EcoBoost
Focus 3 TDCi
*Ce fac pe acest forum este in totalitate benevol, fara vreun beneficiu.*
Avatar utilizator
titocus
1nsane Member
 
Mesaje: 13312
Membru din: 12 Iun 2006, 15:46
Localitate: Cluj-Napoca
Maşina: Mondeo 3 TDDi, Focus 1.6 16V, Mondeo 4 EcoBoost, Focus 3 TDCi

Mesajde apple21 » 24 Mai 2007, 21:41

Daca va ajuta cu ceva va anunt ca aceeasi problema este si la aparatele de aer conditionat de casa. Adica in alta ordine de idei, de fapt aceasta boala a aparut putin diferit. Mai pe intelesul tuturor, acest virus a fost creat in laborator de catre un nebun care vroia sa omoare o masa de oameni pentru a ajunge la putere. Omul s-a gandit sa puna virusul in aparatele de aer conditionat. Oamenii respectivi au murit insa s-a pierdut controlul virusului si cam de atunci avem de suferit naspa de tot cu aparatele respective. Se pare ca numai in A/C se gaseste.
Mare grija, ca nu e de gluma
Ford Fiesta 1.3, 2003 aka iFiesta
Avatar utilizator
apple21
Incepator
 
Mesaje: 66
Membru din: 22 Mai 2007, 20:15
Localitate: Bucuresti

Mesajde ciocrosu » 25 Mai 2007, 10:18

sursa ????
Avatar utilizator
ciocrosu
Member
 
Mesaje: 469
Membru din: 23 Noi 2006, 20:38
Localitate: Sf. Gheorghe

Următorul

Înapoi la Help/Troubleshooting

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 10 vizitatori

Cine este conectat

În total sunt 10 utilizatori conectaţi :: 0 înregistraţi, 0 invizibili şi 10 vizitatori (date care se bazează pe utilizatorii activi în ultimele 5 minute)
Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 1283 pe 23 Apr 2024, 16:22

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 10 vizitatori

Zile de naştere

Nicio zi de naştere astăzi

Site Login