de cristian3000 » 13 Aug 2009, 08:29
am pus pe amfostacolo.ro niste impresii despre sejurul in Kusadasi, pe care o sa le postez si aici, poate e cineva interesat:
Referitor la drum:
Ca de obicei, drumul cu autocarul este destul de obositor. Lucrurile au debutat cu stangul, in sensul ca in loc de ora 16:00, la care trebuia sa plecam din Bucuresti, am plecat pe la 17:10, deoarece autocarul care trebuia sa ne ia venea de la Brasov, si se pare ca a avut un trafic ceva mai greu decat anticipase. Pentru cei care intentioneaza sa mearga cu autocarul, o sa pun mai departe in mare principalele repere orare care au fost cam asa:
-ora 17:10 – plecare
-ora 18:30 – iesire din tara pe la Giurgiu
-ora 01:15 - intrare in Turcia
-ora 03:00 – terminarea formalitatilor vamale (destul de nasoli turcii, ne-a dat jos in autocare, ne-au facut sa ne scoatem toate bagajele atat cele din cala cat si cele de sus si ne-au tinut afara in picioare o gramada de vreme).
-ora 04:00 – plecarea spre Canakale. (dupa vama am mai stat acolo la intrare in Turcia cam o ora la ceva magazine, cei care au vrut au mers la toaleta sau au mancat cate ceva).
-ora 08:00 – traversarea cu bacul spre Canakale
-ora 15:00 – sosirea in Kusadasi
La intoarcere, intervalele orare in principiu au fost cam aceleasi, in ordine inversa / plecarea din Kusadasi la ora 16:00 si sosirea in Bucuresti ceva mai devreme decat ne asteptam, pentru ca nu am mai pierdut atat de mult timp la iesirea din Tucia. Am stat doar vreo ora jumate in total in vama.
Per ansamblu calatoria cu autocarul a fost atat cat se poate astepta de la o calatorie cu autocarul. Cei care au fost deja stiu despre ce e vorba, cei care nu au fost - nici nu-i sfatuiesc s-o faca. Desigur, ca in orice grup numeros trebuie sa se gaseasca 2-3 destepti, desprinsi parca din atlasul de mitocamie urbana, care sa discute in gura mare despre cum mergeau ei in Germania sa aduca masini, de parca tot autocarul era interesat de aventurile lor, sau care sa isi puna muzica la telefon, de parca toti ceilalti 50 de turisti aveau chef de muzica lor.
HOTEL MELIKE:
In principiu referitor la conditiile de cazare nu prea am obiectii, insa per ansamblu hotelul mi-a lasat un gust destul de amar, motivele o sa le vedeti in continuare.
In primul rand ar fi mancarea. O gramade de chestii greu de definit (salate ar fi termenul uzual, insa departe de ceea ce intelegem noi prin salate). De exemplu era un fel de terci din care nu se intelegea mare lucru, doar unele urme de legume fierte, sau murate, alta salata, se vroia a fi salata de vinete, insa erau pur si simplu vinete coapte, cojite si aruncate acolo aproape intregi. Si mai erau tot felu de combinatii de diferite legume tocate sau murate, insa nu prea pe placul nostru. Noroc ca seara era si un fel principal, cu care iti mai potoleai foamea. Felul principal insemna o garnitura (orez, cartofi) si ceva carne (pui sau peshte) si o supa. Supa de cele mai multe ori era imposibil de mancat, era un fel de crema insa cu un gust nemaiintalnit pe la noi si foarte condimentata.
Daca ar fi sa trag o concluzie finala referitoare la hotel ar fi ca in Turcia nu merita sa mergi la un hotel de 2 stele cu masa inclusa. Daca ar fi sa mai merg, as alege sau un all inclusive de 4 stele (daca as avea de gand sa lenevesc pe la hotel si sa manc toata ziua), sau un hotel mai slab clasificat, dar fara masa, si as manca pe la terasele alea. Probabil ca a doua varianta ar costa mai mult. Spun asta pentru ca a fost destul de frustrant sa vezi tot felu de sortimente si de oferte de haleala pe la terase, iar noi, stiind ca avem masa platita, trebuia sa venim la hotel la salatele alea pe care nu le mai putem vedea in ochi. Oricum, in ultimele doua seri am renuntat la cina de la hotel si am mancat pe faleza. Dar avand in vedere caracterul lipicioso-agresiv al turcilor, va mai trece ceva vreme pana cand o sa ii mai vizitez.
Despre camere ni s-a spus initial ca toate au tv, frigider si aer conditionat, insa a noastra din toate astea avea doar aer conditionat. Cei de la agentie ne-au spus ca daca sunt probleme cu camera, sa mergem la receptie sa reclamam si daca nu se rezolva sa-i sunam pe ei. Insa nu am mai mers nicaieri pentru ca am fost multumiti de starea camerei. Era in corpul renovat, era curata si aveam aer conditionat. Televizorul nu ne interesa deloc, avand in vedere ca stiam ca sunt 3-4 posturi TV, si nici frigiderul nu ne-a interesat, asta de pe urma avand sa ne coste mai tarziu, deoarece am ajuns la concluzia ca un frigider in camera este foarte binevenit, de fiecare daca cand ajungi in camera rupt de calduri si de sete ai instinctul de a bea ceva rece si, neavand frigider, este destul de neplacut sa cumperi de fiecare data de la magazin si sa mergi repede in camera sa bei pana nu se incalzeste.
Totusi, pana la urma am descoperit ca in camera nu era totul asa cum parea la prima vedere. De exemplu, aerisirea baii dadea in casa liftului, astfel ca in baie era tot timpul miros de lubrifiantzi (sau motorina). In plus, bateria de la dush era defecta, oricat strangeai de tare robinetul, tot picura. Pana ne-am obisnuit ne-a luat ceva. Va dati seama ca e neplacut sa auzi cum picura tot timpul ceva in baie, ca si cum cineva s-ar usura cu nonsalantza pe gresia aia.
Ca tot vorbeam de frigider, de lipsa acestuia mai bine zis, seara de obicei mai luam 1-2 beri si o sticla de apa de la magazinul de langa, sa avem ceva rece de baut in camera. Eh, in ultima seara cei de la receptie pur si simplu ne-au smuls din mana punga in care duceam o bere, o sticla de apa si un pachet de biscuiti. Stiam ca nu ne lasa sa intram cu marfa din afara in hotel si de obicei o mascam in geanta sotiei, insa in ultima seara am uitat pur si simplu, iar nehalitzii de la receptzie abia asteptau: au sarit pe noi de parca incercam sa bagam in hotel o bomba atomica. Dupa o cearta cu ei ne-au dat inapoi sticla de apa, iar pachetul de biscuitzi si berea abia a doua zi. Berea calda desigur, mare folos...
Ce m-a mai deranjat la hotel a fost atitudinea de milog a celui care venea in fiecare seara in timpul cinei si te intreba daca vrei ceva de baut. Inteleg in prima seara, in a doua, dar in fiecare seara? Lasa-ma domnule ca stiu si eu cand mi-e sete. Si aceasta atitudine este valabila pentru absolut orice terasa si orice magazin. Se leaga de tine de parca ar avea lipici si te roaga sa intri la ei sa bei sau sa manci ceva de parca ai fi ultimul client de pe pamant. Toti te iau cu „my friend” si te fac sa crezi ca, gata, esti unul de-al lor, insa aveam sa descoperim ca este doar o masura de marketing si nimic mai mult. De exemplu cei de la agentia de turism de la care am cumparat excursiile optionale (care sunt mult mai ieftine decat daca le cumparati de la ghidul roman caruia va predau cei de la Europatravel la hotel), ei bine vreo 4-5 zile strigau dupa noi in gura mare pe strada „buna dimineata” „ce mai faci my friend” si alte de-astea, dar din ziua a 5-a cand ne-au intrebat cand plecam si le-am zis ca maine, eh, din acel moment am devenit subit complet insignifiantzi si cu toate ca am mai trecut pe acolo de 4-5 ori nu ne-au mai bagat in seama. Probabil ca aparusera altii, care urmau sa mai stea mai multe zile si trebuia sa le intra alora sub piele.
Ca aspecte pozitive referitor la hotel, ar fi locatia. In mai putin de 2 minute esti la faleza si la plaja Ladies Beach. Ca veni vorba de Ladies Beach, apa face totul. La 4-5 metri de tzarm este deja super curata, poti sa inoti linistit fara teama de a da peste niste alge, meduze si ce mai gasesti pe la noi. Problema este cu plaja, care este foarte aglomerata, insa nu atat de aglomerata incat sa nu gasesti un loc unde sa iti pui prosopul. Deci pana la urma e ok.
Si tot la puncte forte ale hotelului ar mai fi terasa, care ofera o priveliste placuta spre mare si poti sa iei cina si micul dejun intr-o ambianta destul de OK.
Ca veni vorba de micul dejun, au un singur tip de salam (de culoare maronie, nu prea stralucit la gust) si 2 tipuri de branza. Una este un fel de telemea, bucatzi, iar a doua (care chiar ne-a placut) este tasata si are prin ea ceva verdeatza si un fel de boia. In rest salate de-ale lor. Oricum, la micul dejun e ok, pana la urma gasesti un ou fiert, o felie de paine cu gem sau cu unt, alungi foamea. Iar despre bauturile servite la micul dejun... jale. Au doua tipuri de sucuri, unu galben, identic la gust cu ala galben ce era pe la noi pe vremea lui Ceausescu, si unu care se vrea a fi de visine, sau de cirese. Faza tare este ca initial culoarea lui era visiniu inchis, insa in unele dimineti se intampla sa fie visiniu foarte deschis, aproape incolor. Si copil sa fi fost si era lesne de inteles ca este „preparat” din cel inchis la culoare, dupa ce acesta s-a mai imputzinat. Era de fapt exact cum stiti ca este apa cu care speli un borcan in care a fost dulceatza de visine. Atat la aspect cat si la gust. Am facut o poza, o s-o postez aici sa vedeti despre ce e vorba. Nici nu stiu daca aveau cafea sau ceai, nu bem cafea deci nu ne-a interesat subiectul.
EXCURSII OPTIONALE
De fapt cel mai important lucru pentru care am ales Kusadasi au fost excursiile optionale care am vazut ca se pot face.
-Ziua 1 – Croaziera. A fost poate cea mai placuta zi a concediului. Un vaporas micutz si cochet cu bancutze si mese la parter (acoperit), iar la etaj cu spatiu unde sa-ti pui salteaua si sa faci plaja. Saltele erau acolo, trebuia doar sa ti-o iei din vrac si sa ti-o intalnzi pe jos. De pe la ora 10:00 incepe sa miroase a friptura, semn ca bucatarul a inceput sa gateasca pentru pranz (pranzul a fost inclus in pretul de doar 11 euro/pers, cat am platit agentiei de langa Hotel Melike). Pe la 12:30 am luat pranzul si ne-au mai plimbat prin cateva golfuletze, cu opriri din cand in cand si dat liber la facut baie in apa calda, verde si limpede de-tzi era mai mare dragul.
-Ziua 2 – Jeep Safari. Aici a fost cu doua taisuri. A fost misto ca ne-au dat si aici un pranz, si l-am servit intr-un peisaj cu totul special, undeva pe un varf de multe, in mijlocul padurii. Partea proasta a fost ca prin acest Jeep Safari se subintelege (si noua nu ne-a spus nimeni) si asa zisul „waterfighting”. Imediat dupa ce ne-am imbarcat si am plecat din Kusadasi, am oprit intr-un orasel de undeva de langa si multi si-au cumparat pistoale cu apa si cate un bidon de 5L de apa (munitzie). Si din vreo 40 persoane cate eram (vreo 6 jeepuri) jumate nu au facut altceva decat sa se stropeasca cu apa toata ziua. Desigur, nu tzinea nimeni cont ca stropeste si pe langa persoana vizata si da pe altcineva care nu are nimic cu waterfightingul lor, dar nu puteam face nimic. Am inteles o data, de 2 ori, de 3 ori, insa de la un moment dat ne-am cam saturat. Era o familie de americani obezi care au urlat si s-au stropit tot drumul de parca au trait pana acuma in desert si acuma vazusera pentru prima data apa. Spre marele nostru nenoroc am nimerit chiar cu ei in jeep. La un moment dat am urlat la ei si le-am zis sa aiba grija unde dau cu apa. Taica-so nu facea altceva decat sa se uite ca tampitul si nu intelegea de ce ne suparam pe odrasla lui supraponderala. I se parea foarte normal ca un copil sa stropeasca in cap cu apa niste straini pe care ii vede pentru prima data. Inteleg o data, de 2 ori, de 10 ori, dar toata ziua? De la un timp tzi se acreste si te saturi. Pai ce naiba, am venit sa fac o plimbare pe munte, in natura, nu sa ma stropesc cu apa cu niste idiotzi. Desigur, la pranz cand am primit friptura de pui, salata si paine, ei au inceput sa intrebe ca disperatzii ca de ce nu primesc hamburger de haleala. Doar ce i-am vazut ca isi iau cate o jumate de franzela, o golesc de miez, o incarca cu carne de pui prajita si incep sa se indoape. Salata au lasat-o la o parte, se pare ca legumele le fac rau la stomac.
A doua dezamagire a fost ca initial ni s-a spus ca o sa vizitam pe munte o manastire. Nu ni s-a mentionat ceva foarte important: ca este o fosta manastire. Astfel ca tot ce am putut vedea au fost niste peretzi daramatzi si niste ruine ale unei manastiri de pe la 1200-1300. Mare obiectiv turistic, ce sa zic. Dupa aia, unul din jeep-uri s-a stricat, asa ca jeepul nostru a trebuit sa-l remorcheze si pe ala, asta dupa vreo jumate de ora de asteptat in soare pana ce turcii-soferi s-au chinuit un pic sa-si repare jeepul, nu au reusit asa ca au lasat-o balta. Pe urma ne-au dus (asa cu jeepul stricat remorcat) la o stanca sub care erau un tau si care se pare ca se numeste „pestera lui Zeus”. Va dati seama ca „pestera” este ceva supralicitat, nu poate fi vorba despre o pestera, este mai degraba o vagauna sub o stanca, in care este o baltoaca in care se poate face baie (era deja in apa plin de americani, si cum eram deja satul de ei, i-am lasat in pace sa se taloceasca, nu am mai participat si eu) si se mai trece si pe acolo pentru ca sa-ti umple restul zilei. La un moment dat in timp ce eram pe munte, soferul jeepului a avut proasta inspiratie sa lase un alt jeep sa ne depaseasca dupa care sa mearga fix in spatele lui. Va datzi seama ca in urmatoarele 10 secunde toata lumea era plina de praf inclusiv in nari si in urechi, ca dupa o zi intreaga de lucrat la sapa. Soferului i s-a parut funny rau, a inceput sa urle „this is jeep safaaariiiii”, sper ca s-a prins ca noi nu prea am gustat gluma pentru ca niciun turist din jeep nu s-a declarat foarte entuziasmat de gluma lui.
Oricum, pe la ora 3 eram deja gata cu toata excursia si speram sa ne duca la hotel, dar n-am avut norocul asta. Ne-au dus pe o plaja destul de exclusivista din ce ne-am dat seama (dupa cate lume era si dupa pretzuri), Moonligh Beach, frumusel dealtfel dar scump, undeva la vreo 30 km de Kusadasi si ne-a lasat pe acolo sa pierdem vremea vreo ora jumate. Noi vroiam doar sa ajungem la hotel si sa facem un dush cu apa dulce, sa ne mai scoatem jegul din piele.
Am ajuns pana la urma si ghinion: nu aveam apa calda. Am uitat sa mentionez asta la conditiile de cazare: apa calda este cand si cum, dupa cum ai noroc. Hotelul se alimenteaza cu apa calda de pe niste rezervoare care se incalzesc la soare (ca dealtfel toate din Kusadasi), asa ca daca ai nesansa sa nimeresti la o ora de maxima audientza, la care apa calda este la mare cautare, trebuie sa faci dush cu apa calaie (mult spus, este mai degraba rece).
-Ziua 3 – Scuba Diving. Una dintre cele mai placute si interesante experiente traite – merita din plin. Aici cuvintele sunt de prisos, pozele pe care o sa le atasez o sa spuna mai multe. Ca idee, am achitat 25 euro la agentia de la care ziceam mai sus ca am cumparat toate optionalele, si am ales ora si ziua. Se putea in orice zi si la orice ora, eu am ales ora 13:00. Deci la 13:00 au venit si ne-a luat de la hotel (spun "ne" pentru ca a venit si nevasta-mea cu mine, cu toate ca ea nu a dorit sa traiasca aceasta experienta, a putut sa vina si doar sa priveasca, fara sa plateasca nimic).
Am ajuns repede la Kusadasi Sea Garden (cred ca asa se numeste daca bine-mi aduc aminte), vreo juma de ora a luat instruirea si imbracarea echipamentului, si pe la 2 fara 5 am intrat in apa. Pe la si 20 am iesit, deci cam 25 de minute a durat, cu toate ca initial la agentie mi s-a spus ca scufundarea in sine o sa dureze 40 min. Eh, asta e. Iar la final am mai dat 10 euro pt pozele si filmuletzul pe care mi le-a facut instructorul in timpul scufundarii. Frumoasa lumea subacvatica. M-am gandit ca intr-o viitoare vacantza chiar sa fac un curs de asa ceva. Aici costa 300 de euro, dura 5 zile in care faceai zilnic teorie si scufundari si la final primeai ceva certificat de scufundator. Dupa 5 zile se ajunge sa faci scufundari in ape de 18 metri. Asta e ceva, intr-adevar. Pe mine, avand in vedere ca asta a fost prima scufundare, m-au dus in ape de doar 5 sau 6 metri.
-Ziua 4 – Excursie Pamukale. Asta a costat 30 euro/pers si de asemenea a avut un pranz inclus. Ne-au luat de la hotel la 08:00 cu un mini-autocar (de vreo 25 locuri), erau doar vreo 6 romani si restul un grup mai mare de ucrainieni. Drumul a durat vreo 3 ore jumate, cu tot cu o pauza de vreo 20 min cam la jumate distantza. Pe la 11:30 am ajuns la un hotel (Hotel Pam****) undeva la vreo 20-30 km de Pamukale, unde ne-au lasat vreo 2 ore sa ne balacim in niste bazine cu apa termala si namol, sau in piscina, si unde am luat si pranzul, la restaurantul acestui hotel. Foarte bun, si foarte diversificat, nimic de obiectat, se vede ca era de 4 stele. Pe langa salatele lor mai mult sau mai putin comestibile, aveau si vreo 3 feluri principale cu care suntem noi obisnuiti. Puteai sa alegi intre piept de pui cu un sos (de vin alb cu smantana), ceva fripturi si garnitura de cartofi prajiti si ceva orez destul de gustos. Si ca desert aveau cred, fara sa exagerez cel putin 20 de sortimente de prajituri, prajiturele, tort, etc si alte chestii dulci din-alea siropoase specifice lor. Era o masa imensa numai cu dulciuri. Am gustat cate un pic din 4-5 feluri insa nu m-au dat pe spate, erau destul de asemanatoare intre ele si in niciun caz mai bune decat prajiturile de la noi. Dar totusi, se vede ca oamenii s-au straduit, cel putin la impresia artistica dadea foarte bine.
Dupa pranz, la ora 13: 30 am plecat spre Pamukale. Pe la 2 am ajuns la Pamukale. Ne-au dus in prealabil sa vizitam un magazin de argintarie care ne interesa cat negru sub unghie. Pretul biletului de intrare (20 lire) era si asta inclus in cei 30 de euro platiti initial. Asa ca odata ajunsi, am inceput „escaladarea”. Spre marea noastra mirare am aflat abia la fatza locului ca este interzisa folosirea incaltamintelor. Sunt gardieni care daca te vad incaltat imediat te fluiera si vine la tine sa iti spuna sa-ti dai jos slapii. Asa se face ca toata lumea isi ducea slapii in mana. Nu ar fi o mare problema daca ar fi numai calcar pe care sa mergi, insa sunt destule bucatzi in care ai de mers exlusiv doar pe pietrish, astfel ca este destul de neplacut sa iti intre in calcaie pietricele ascutzite. Dar ce sa-i faci. Ne-am conformat. Partea tare este ca odata ajuns sus, rupt de sete, cautzi ceva rece de baut si tot ce gasesti este, atentie, o librarie. Sunt si 2-3 robinete la care curge apa, insa atentionati fiind sa nu bem apa de oriunde, decat imbuteliata, nu ne-am aventurat. Asa ca am stors si ultima picatura din sticla ce-o aveam la noi cu toate ca avea probabil 40 de grade, si ne-am pus pofta in cui.
Despre dealul de calcar in sine, numai de bine, este cu adevarat ceva unic si merita din plin. Din loc in loc sunt niste bazine micutze in care poti sa te racoresti, cam mult spus pentru ca apa e destul de calda insa totusi, ceva mai rece decat temperatura de afara. De asemenea pe margine este si un parauas pe care apa l-a sapat in calcar si in care poti sa te intinzi. De asemenea este si o mini-cascada, un fel de dush, sub care poti sa stai sa-ti curga apa in cap si aici chiar se poate spune ca senzatia de racorire este mai pregnanta. Asa-zisele bai ale Cleopatrei sunt inchise pentru publicul larg, poti sa intri in ele doar contra unei taxe de 10 EUR. Insa de fotografiat se pot fotografia avand in vedere ca treci pe la cativa metri de ele.
Pe la ora 15:00 eram coborati la baza dealului si deja eram instalati la terasa de acolo, fiecare cu ceva rece de baut. La 16:00 a venit autocarul si ne-a luat, iar pe la 19:30 eram deja inapoi in Kusadasi. Odata urcati in autocar, ghidul ne-a spus ca tocmai am avut de a face cu cea mai torida zi a anului de pana in acel moment: au fost oficial 44 de grade. Deci va datzi seama cat or fi fost pe calcarul pe care l-am urcat noi pana pe varful dealului.
Drumul la intoarcere a fost un pic mai neplacut decat la dus, pentru ca ucrainienii, dupa ce ca au dat gata toata berea din autocar (era de vanzare in autocar bere rece - 2 euro, si sucuri – 1 euro), l-au rugat pe ghid sa opreasca undeva pe drum la un butic si au mai cumparat o desaga de doze de bere, asa ca pana inapoi la hotel s-au facut manga. Dar oricum, ca idee mi s-au parut mai civilizatzi decat americanii din urma cu doua zile, care chiar treji fiind au dat dovada de incomparabil mai multa badaranie.
Cam asta a fost tot. In ziua a 5-a nu am mai mers nicaieri, am ramas in statiune si am mers pe plaja, odihnindu-ne, pentru ca in ziua urmatoare urma s-o luam din nou de la capat cu un nou drum cu autocarul. Am plecat la 16:00 si am ajuns a doua zi pe la 12:30-13:00, ceva de genu. Deci cam 21 de ore la intors.
- Fişiere ataşate
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
) unde ştii că cechinu e la ora 14 la turci...
asa ca mai merg un pic de la kusadasi
