Discuţii despre legislaţia în vigoare, codul rutier, taxe, asigurări RCA sau Casco, etc
28 Dec 2011, 10:51
Dilema mea e la masinile înmatriculate pentru prima dată, în România, după 1 ianuarie 2007
Textul de lege precizeaza:
1) Obligaţia de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înmatriculării unui autovehicul în România;
cool.gif la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se
face referire la art. 3 ÅŸi 8;
c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din
parcul naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile
art. 7.
(2) Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în
România, asupra unui autovehicul înmatriculat pe teritoriul Statului Român anterior datei de 1 ianuarie 2007.
(3) Obligaţia de plată a taxei intervine şi în cazul autovehiculului înmatriculat pentru prima dată, în
România, după 1 ianuarie 2007 care întruneşte cumulativ următoarelor condiţii:
a) pentru el nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru
autovehicule;
b) face obiectul primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, după intrarea în vigoare a prezentei
Ce inseamna ,,Cumulativ'' in acest text?
Daca una din aceste conditii nu este satisfacuta, nu se mai plateste taxa?
Eu sunt in urmatorea situatie:
Am achizitionat de curand o masina adusa in tara in mai 2007.
Primul cumparator, din cauza unei boli indelungate nu a mai apucat sa o inmatriculeze.
Dupa decesul primului cumparator, familia acestuia a vandut masina celui de al doilea cumparator.
Din lipsa de bani nici acesta nu a inmatriculat masina.
Eu sunt al treilea cumparator,deci se face pentru a treia oara transcrierea dreptului de proprietate.
In acest caz, avand in vedere ca nu se face pt. prima oara transcrierea dreptului de proprietate, oare scap de plata taxei la prima inmatriculare?
Ar fi minunat pt ca am dat de masina 800e, iar noua taxa m-ar mai costa 3400e
28 Dec 2011, 11:03
nu conteaza
masina face acum obiectul unei prime inmatriculari, nu conteaza ca a ajuns in romania in 2007
deci, dupa mintea mea, ti se aplica punctul a)
28 Dec 2011, 12:28
[quote="szaszdezider,1018166"]
1.c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din
parcul naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile
art. 7.
2. Oare scap de plata taxei la prima inmatriculare?
Ar fi minunat pt ca am dat de masina 800e, iar noua taxa m-ar mai costa 3400e[/quote]
1.Cu aceasta lege cred ca vor sa-i agate si pe cei care si-au recuperat taxa in instanta.
2. Masina ta nu a fost inmatriculata in Romania asa ca vei plati noua taxa.
28 Dec 2011, 15:00
szanustiucum transcrierea dreptului de proprietate inseamna inregistrarea tranferului in scriptele publice, recte la militie... daca primele doua transferuri de proprietate nu au fost inregistrate la police, practic masina aia nu a fost inmatriculata niciodata in RO, e ca si cum acum ai adus-o.
29 Dec 2011, 17:57
As vrea si eu sa intreb, daca am inteles eu bine, si eu care am masina adusa in tara din 2005 si eu sint al doilea proprietar chiar daca ea e inscrisa inca de atunci. Cica daca vreau sa o vand eu sau cel care ocumpara trebuie platita taxa. Daca e asa vb aia avem o masina care te tine o viata
29 Dec 2011, 21:17
Pentru inmatriculare la politie iti va cere dovada platii taxei; daca ai platit-o e OK, daca nu, trebuie platita.
Fiind vorba de 2005, e clar ca pe atunci nu era necesara taxa...
Si da, cred ca ai o masina care te va tine o viata...
29 Dec 2011, 23:16
daca nu mai ai chitanta de la plata taxei de prima inmatriculare (am depus-o la fisc in 2008), cum pot dovedi ca am platit taxa ?
29 Dec 2011, 23:57
O varianta ar fi ca fiscul sa treaca pe hartie ca e OK si a incasat taxa.
03 Ian 2012, 15:06
salut,am si eu o masina pe care am lucrat si am cumparato,masina a fost inscrisa in 2005 ptr prima data,a mai fost inscrisa o data in 2010 si vreau sa stiu daca o vand acum cumparatorul va platii taxa???masina a fost cumparata prin romcar...
03 Ian 2012, 17:22
Ce inseamna "inscrisa" pentru tine?
O masina se poate inmatricula pentru prima data in Romania o singura data, evident. Daca prima inmatriculare a fost in 2005 inseamna ca la urmatoarea vanzare se plateste taxa.
PS ar mai fi interesant de spus ca nou taxa auto nu este inca in vigoare, fiind in curs de promulgare
03 Ian 2012, 19:01
Noua taxa nu a intrat inca in vigoare! Este la promulgare.Urmeaza apoi un drum pana la Curtea Constitutionala asta daca cineva ii contesta constitutionalitatea...apoi normele de aplicare...inmatriculati fratilor cat inca mai aveti timp!
03 Ian 2012, 19:45
$1 scrie:$2alut,am si eu o masina pe care am lucrat si am cumparato,masina a fost inscrisa in 2005 ptr prima data,a mai fost inscrisa o data in 2010 si vreau sa stiu daca o vand acum cumparatorul va platii taxa???masina a fost cumparata prin romcar...
adica prima inmatriculare a facuto rompetrl dupa care rompetrol mi-a vanduto mie in 2010 si eu am inmatriculato a doua oara...deci asta nu inteleg eu,daca vand masina acum cel care o cumpara plateste taxa ?avind in vedere ca nici rompetrol si nici eu nu trebuit sa platec taxa....
03 Ian 2012, 20:17
Daca masina a fost inmatriculata in Romania inainte de 2007 nu s-a platit la ea taxa. Ca atare,
dupa intrarea in vigoare a legii, la prima transcriere se va plati pentru ea taxa de poluare. Ca atare da, dupa intrarea in vigoare cel caruia ii vei vinde masina va trebui sa plateasca taxa.
ATENTIE!!! Legea este momentan la promulgat. Deci daca te duci sa o inmatriculezi pana sa fie promulgata si publicata in Monitorul Oficial nu vei plati nici un fel de taxa daca e deja inmatriculata in Romania! Ca atare, daca ai ceva in gand e bine sa te misti pe ultima suta de metri

Daca era doar informativ, vei vedea ce va fi cand te vei hotari sa vinzi.
03 Ian 2012, 20:40
oare se aplica si la masinile noi cumparate in 2009,an in care au fost scutite de la plata taxei ptr incurajarea vanzarilor de masini noi?
03 Ian 2012, 20:44
in forma actuala ce trebuie promulgata, nu
Mariane tu nu ai inmatriculat-o a doua oara, doar s-a transcris dreptul de proprietate de la fostul proprietar (rptrl) la tine insa nu a fost niciodata radiata din circulatie sa o inmatriculezi tu din nou.
04 Ian 2012, 16:23
Sa ma lamureasca si pe mine cineva....
E vorba de prima transcriere a dreptului de proprietate....
Exemplu: Masina inmatriculata in 1992, prima transcriere a dreptului de proprietate 1996, a doua transcriere 2000, a treia transcriere 2002, a patra transcriere 2012.
Din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa se plateasca taxa, pentru ca masina nu e la prima transcriere a dreptului de proprietate. E corect?
04 Ian 2012, 19:13
Nu, nu e corect.
Pentru ca legea se refera la prima transcriere dupa intrarea in vigoare a legii. Si nu la prima transcriere din istoria inmatricularii ei.
04 Ian 2012, 19:14
Eu am inteles astfel: la prima transcriere trebuie platita taxa sau aratata dovada platii.
Practic, singurii care 'scapa' sunt cei care au platit deja taxa de prima inmatriculare si nu au recuperat taxa de la stat.
04 Ian 2012, 21:08
Sincer, nu stiu cum e asta cu dovada platii. Eu nu am fost in situatia asta, autoturismul meu era deja inmatriculat si l-am transcris deja pe numele meu, dar din cate am inteles de la altii la momentul inmatricularii depui dovada platii taxei in original. Deci cel care a inmatriculat-o in 2007 spre exemplu a lasat originalul la serviciul de inmatriculari. Nu e obligat sa mai aiba copia si oricum daca inainte cereau originalul probabil si acum vor cere la fel. Deci cred ca dovada aia se va face cumva altfel. Ori va exista o baza de date, ori probabil va trebui extrasa de la arhiva chitanta respectiva
Vom vedea.
04 Ian 2012, 21:45
Se prea poate sa colaboreze cu Ministerul de Finante, care sa ateste ca nu ti-ai recuperat prin hotarare judecatoreasca taxa platita...
06 Ian 2012, 08:33
Din ce am inteles de la TV ieri a fost promulgata noua lege.
06 Ian 2012, 10:10
jurnalism facut de cretini: "Odata promulgata, legea va intra in vigoare in cel mai scurt timp."
ADICA ???? in 3 ore? in 30 zile?
06 Ian 2012, 11:09
Daca am inteles bine, undeva saptamana viitoare, dupa ce se publica in Monitorul Oficial.
06 Ian 2012, 11:26
taicamiu tocmai ce mia zis ca intra in vigoare in 30 zile de la publicarea in mon oficial
a aflat de la stiri
06 Ian 2012, 17:27
Daca legea a fost promulgata in forma aprobata de senat (vezi link mai jos) eu nu am gasit termen de intrare in vigoare in ea. Poate mi-a scapat, dar daca nu e prevazut un termen intra in vigoare in 3 zile de la publicare. Nu cunosc sa existe vreun termen limita pentru publicare din momentul promulgarii.
http://www.cdep.ro/proiecte/2011/500/80/0/se850.pdf
07 Ian 2012, 18:29
Constitutia Romaniei(modificata prin referendum in 2003)
ARTICOLUL 78
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
08 Ian 2012, 16:51
Eu unu zic ca mai bine nu ne mai inmatriculam masinile pe numele noastre.La ce sa dau bani statului cand nu ma ajuta cu nimica bun,dar ne ajuta cu stricatul masinilor.
15 Ian 2012, 18:37
Legea ar fi trebuit sa fie aplicata in termen de 15 zile de la intrarea ei in vigoare (care a fost vineri pe 13 ian) dupa ce ar fi fost stabilita metodologia aplicarii ei. Cel putin asa era specificat in art.14 din lege.
In schimb ministerul mediului a hotarat ca metodoligia sa fie stabilita intr-o singura sedinta, miercuri seara, pentru ca taxa sa poata fi aplicata tot de vineri

...si am fost atat de aproape sa scap de ea
15 Ian 2012, 18:57
va salut pe toți fordiști as avea o întrebare în legătură cu noua taxa din 2012 vreau sa trec o mașina pe numele meu eu nu pot face cuva un act prin care sa fie scris ca fostul proprietar mea dat mie mașină ca si un împrumut și atunci toate amenzile vin pe numele meu și impozitul trece pe numele meu asa nu se poate face??
Powered by phpBB © phpBB Group.
phpBB Mobile / SEO by Artodia.