Arhiva Comercial

Glume de autobază (pe bune)

Subiecte in care nu s-a mai scris de 3 luni si subiecte inchise

Moderatori: KomandantuR, adicristea

Reguli forum
Daca cineva dintre cei care au subiect aici doreste mutarea acestuia in categoria Comercial, il rog sa ma anunte prin PM, E-MAIL sau printr-un mesaj aici.
In aceasta categorie nu se mai poate raspunde la subiecte.

Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 13 Feb 2009, 22:19

Aş vrea ca aici să se posteze întamplări trăite de voi care să aibă haz…

În autobaza unde am deschis eu ochii am apucat să trăiesc anumite întâmplări pe care le voi ţine minte forever. Poate unora or să vi se pară glume proaste, dar asta era viaţa de şofer atunci… nu mi-o luaţi în nume de rău! :)

A fost odată ca niciodată o autobază. Autobazele medii aveau cam 500-700 de maşini.
Ele erau împărţite pe „coloane” aşa cum unităţile militare au plutoane, companii, regimente, etc…
O coloană avea de la 20 la 70 de maşini.
Aceste coloane erau compuse de obicei din maşini de acelaşi tip constructiv (basculante, carosate, autobetoniere, platforme cu macara, automacarale, autoşei, trailere, etc…) şi se încerca pe cât posibil să fie şi aceeaşi marcă. De ce? Deoarece şefului de coloană îi era mult mai uşor să-şi distribuie în planul ce-l avea de urmat maşinile care erau toate la fel…
Vă daţi seama, desigur, că din cele 40 de maşini pe care le aveai în paorohie, ca şef de coloană, niciodată (sau foarte rar) nu mergeau toate simultan… Sigur aveai în RT 1 sau RT 2 (revizii tehnice semestriale obligatorii în orice autobază) una-două, mai aveai defecte diferite în atelier, mai puteai avea accidentate etc… reperaţiile puteau dura 1-2 zile sau mai mult, în funcţie de caz, tu trebuia să jonglezi cu maşinile valide aşa încât să meargă treaba…
Acum, că sper, că aţi înţeles ce e aia o coloană vă daţi seama că şoferii din coloana respectivă erau ca şcolarii dintr-o clasă şi-şi făceau tot felul de nefăcute între ei…
Ei bine, prin anii 80şiceva, mai rămăseseră la vreo 2 coloane câteva camione SR 114 pe benzină. Pe aceste maşini erau de obicei oameni bătrâni care aşteptau pensia şi nu mai aveau nici un chef să se adapteze pe noile cuceriri ale industriei noastre multilateral dezvoltate. Şi mai erau şi îndărătnici şi răi, că aşa le şade bine la moşi…
Colegii ăi tineri cu maşini noi erau trimişi unde era mai greu şi din cauza asta s-a creat o rivalitate care era alimentată şi de puturoşeala şi vanitatea excesivă a bătrânilor cărora li se părea că odată cu ei se va duce de râpă tot Pământul… Şefii de coloană îi protejau atât cât puteau datorită vârstei şi bunului-simţ care existala vremea aia între tineri şi bătrâni…

Dintre moşi, era unul dugos rău, cu toată lumea, când zâmbea răsărea soarele, rău, taciturn… un naşparliu… făcea o pană într-o juma de zi, doar să nu roage un coleg tânăr să-l ajute şi să fie gata într-o oră… şi să zbiere contra lor…
Băieţii s-au gândit să-l frigă niţel. Au făcut aşa:
L-au aşteptat să plece acasă după program, seara.
Au luat nişte sârmă de 2.
Unul din ei luase din drum una bucată cotoi mort de câteva zile.
Au deschis capota moşului.
Au pus cotoiul pe galeria de evacuare şi l-au legat temeinic cu sârmele alea. Solid!
Au închis capota.

A doua zi moşul a plecat din autobază şi abandonat maşina pe ghencea după vreo 5 km. Cotoiul începuse să se facă una cu galeria, se topea…
E inutil să vă spun cum mirosea hoitul ăla carbonizat…
Maşina a ajuns înapoi în autobază la ştangă deşi era în perfectă stare de funcţionare.
acea maşină a mirosit a hoit şi după ce i s-a înlocuit galeria cu alta din parcul rece...
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde ANDU4 » 13 Feb 2009, 22:42

..buna gluma ,am ras cu lacrimi,mai ai?
Avatar utilizator
ANDU4
Member
 
Mesaje: 376
Membru din: 02 Noi 2008, 02:10
Localitate: galati
Maşina: FORD FOCUS 4 usi 2008 1600 TI-VCT 115CP TREND+OPTIONALE
VIN: wf0hxxwpdh8c33593

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Vandammu » 13 Feb 2009, 23:13

foarte tare.... ar fi o idee buna daca s-ar deschide un topic cu glume cu masini FORD.


A fura idei de la cineva este plagiat. A fura idei de la mai multi este cercetare.
Avatar utilizator
Vandammu
Incepator
 
Mesaje: 24
Membru din: 17 Iul 2008, 16:35
Localitate: Jibou
Maşina: Ford Mondeo Ambiente, 11 Septembrie 2001, 1800 cmc, 110 CP
VIN: WF04XXGBB41G86422

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde ferrari » 13 Feb 2009, 23:24

in legatura cu batranii ... am auzit si eu azi un banc.... stiu ca e cam sinistru ... dar e banc si are legatura si cu masinile ;)).
Datorita faptului ca fondurile pt pensii au scazut, incepand cu 1 ian 2009 noul guvern a dat o ordonanta prin care li se permite pensionarilor sa treaca strada si atunci cand semaforul este rosu. Daca pana la 1 iunie nu se obtine efectul scontat ordonanta devine obligatorie!!! =))
acum sunt focus ... dar cand o sa cresc mare voi fi ferrari ;)

"allways learn from history ... to be sure you make the same mistakes again" Johan Edlund

Focusul meu merge bine cu ...BENZINA
Avatar utilizator
ferrari
Member
 
Mesaje: 323
Membru din: 02 Sep 2008, 18:17
Localitate: Cluj Napoca
Maşina: ford focus 2001 1.6 74kw
VIN: WF0NXXGCDN1G79227

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 15 Feb 2009, 02:48

îmi trimite un pretenar pe mail o antecalculaţie la o revizie la un logan 1.6 la 60.000 km...
toate bune şi frumoase mai puţin preţurile...
vreo 2.000şiceva de roni
uleiul părea extras din sânge de colibri, filtrele erau produse din icre de maimuţă polară, curelele erau plămădite din chiloţii lu andreea marin, da purtaţi de Madonna...i-am zis, n-am comentat!

enfin...

mai la coadă era "înlocuit pompă apă"...
îl întreb: "ai avut probleme cu pompa de apă?"
el: "ce e aia?"
eu: "o chestie pe sub capotă care uneori are scurgeri sau curge de-a dreptul..."
el: " n-a curs nimic... se înroşeşete ceva pe bord dacă e problemă?"
eu: "sigur! se supraîncălzeşte motorul şi miroase a încins, şi dă cu aburi, şi ai alte necazuri..."
el: "nu am văzut nimic şi ştii că ridic capota săptămânal aşa cum mi-ai zis acum 15 ani cand aveam dacie..."
eu: "ok, întreabă-l pe tipul care ţi-a dat caculaţia ce e cu pompa..."
el, ca să scape, mi l-a pasat pe insul respectiv cu rugămintea să-l sun.
îl sun şi îl întreb care e situaţia loganului X...
domnu inginer începe:
dom-le aia ,aia... frâne uzate, schimbat ferodouri, plăcuţe... ok...
cum e cu pompa de apă?
"păi pompa de apă mai rezista maxim 20.000 km, aşa cum i-am zis clientului, şi am acceptul lui de plată. ce vă interesează pe dumneavoastră problema asta?"
eu: "zău? ia dă tu jos pompa nouă şi pune-o p-aia veche înapoi, că maşina oricum nu mai e în garanţie şi o să fac eu lucrarea asta când o fi cazul..."
au făcut feţe-feţe şi au vrut s-o lase aşa... am insistat să-mi dea pompa veche (pe care o puseseră, conform obiceiului, în cutia celei noi în portbagaj)

m-am ambalat degeaba deoraece pretenul meu a acceptat să plătească devizul...
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde oldman » 16 Feb 2009, 11:09

nu te enerva, daca la 60000 are si disstributia de schimbat, e o practica comuna sa-i schimbe si pompa, daca e antrenata de cureaua de distributie, pe considerentul ca pompa nu mai tine inca 60000 km, iar manopera de schimbare e mult mai mare decit valoarea pompei, gindeste-te ca nu toti clientii au unde sa faca o asemenea manopera afara din service, si mai e si timpul pierdut pt asta, gindeste-te ca e o masina de la o firma de distributie si agentul de vinzari sta toata ziua aia fara sa produca nimic. La alte marci -vw- de exemplu, pompa de apa se schimba obligatoriu odata cu distributia, si crede-ma ca am vazut destule la 90000 km cu picatura de antigel la gaurica, ca sa nu mai vorbesc de altele care curg dea dreptul, vremurile cind o pompa de apa tinea 2-300000 km si ii mureau rulmentii intii s-au dus, nici macar rulmentii de la rolele de curele (intinzatorii) nu mai depasesc 100000 km
in alta ordine de idei, preturile de la logan sint cel putin aberante, nesimtirea celor de la renault neavind limite la acest capitol, si ma intreb cit vom mai fi asa de prosti sa cumparam o asemenea basina de masina de la asa niste hoti
oldman
Incepator
 
Mesaje: 48
Membru din: 26 Mar 2008, 23:24
Maşina: taunus xl 73

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde bibanu47 » 16 Feb 2009, 20:48

Salut,oldman te referi la logan.ul cu laborator criminalistic,care voia mister tariceanu,sa.l bage pe gat la politia romana,la aberatul pret de 80.000 euro,pentru al scapa pe amicul sau francez de faliment?
Reconditionez motoare,cutii de viteze,chiulase,rectific si pasuiesc supape rezultate din distributii sarite,alternatoare,electromotoare,casete de servo-directie si pompe atat electrice cat si mecanice,pompe de vacuum si frana indiferent de tipul auto sau an.
Pentru reparatii auto vizionati: http://www.youtube.com/results?search_q ... %2047&sm=1
Nr. de tel. la care discut strict numai despre reparatii contra cost: 0766417724 Gabi
Operez in cartea de service a autoturismului.
Avatar utilizator
bibanu47
Director Tehnic
 
Mesaje: 6874
Membru din: 29 Oct 2008, 19:29
Localitate: Alexandria City,la doar 79km de capitala
Maşina: Einstein Sedan Facelift 2014
VIN: IMEDIATCASATEAJUT

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde bil » 16 Feb 2009, 22:48

O gluma (daca se poate spune gluma) destul de nasoala....a fost facuta de un tip din cartier (care venise de 4 zile din Germania) unui alt tip din cartier care avea un bar (bar mai de cartier asa....in care noi cam faceam de toate>> biliard, poker, jocuri electronice, betii, batai etc).
Tipul care venise din Germania....a mai luat inca pe 2 si le spune "hai sa-i facem faza tare lui "Bogdan" (propietarul barului).
Au mers cu o dacie break la Pompe funebre....si au comandat o cruce cu numele propietarului de bar, un cosciug, o coroana si niste lumanari ...si le-au pus la intrarea barului (in asteptarea lui Bogdan s ia clientilor).
Toata treaba asta se intampla intr-o zi de sambata pe la ora 12-12 juma'.....va dati seama ca tot cartieru' (lumea care il cunostea pe Bogdan) treceau prin fata barului...si cand vedeau crucea si cosciugul ramaneau stupefiati...."a murit Bogdan ????....Doamneee fereste" ...pe langa asta...mai aveam o betiva a cartierului (pe care daca o plateai cu bani sau bautura iti cam facea de toate....curatenie in boxa, carat mobila, sapat gradini etc) i-au zis ca a murit Bogdan si sa stea si ea la bar...ca o sa deschida ...si o sa stam pe acolo sa il plangem pe mort.
Si iata cum ....mama lui Bogdan trece prin fata barului....vede tot tambalaul.... si se duce repejor acasa sa-i spuna lui Bogdan CITEZ : "Bogdane....fugi la bar si vezi ca prietenii tai te plang ca ai murit...ti-au luat de toate acolo".
Bogdan a venit la bar....a ras de i-au sarit capacele....l-a mai si injurat un pic pe tampitul asta care a pus la cale farsa....a deschis barul..... cosciugul, crucea si coroana au stat pana seara in local (expuse chiar la bar).
Ford Sierra
Avatar utilizator
bil
1nsane Member
 
Mesaje: 2124
Membru din: 23 Sep 2005, 22:08
Localitate: Bucuresti

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 17 Feb 2009, 12:31

hehe...
gluma asta cu colegi morţi se făcea frecvent în autobază cu deosebirea că nu era coşciugul şi crucea... în schimb se făcea o chetă pentru ajutorarea familiei îndoliate şi ulterior banii erau băuţi la cârciumă, amfitrion fiind chiar "mortul"! :)) ... ălora mai chitroşi care nu veneau la cârciumă şi zbierau că astea nu sunt glume li se returnau banii în hazul tuturor...
"morţii", de obicei, erau aleşi dintre cei cărora le plăcea viaţa şi ţineau la glume şi care lipseau câteva zile de la serviciu din diverse motive... atunci era momentul cel mai prielnic de aruncat fitilul :D
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 17 Feb 2009, 13:12

şi o chestie care nu mai e glumă... e soartă nenorocită... dar poate avea o doză de umor negru...

dupa-amiaza, după program, în autobază fiecare îl îmboldea p-allalt... hai mă, n-ai adus nimic?
(era vorba, fireşte, de ceva de băut... :D )
toţi aveam câte ceva prin cabină dar aşa era ritualul, să ne tachinăm între noi...
"hai bă, scoate sticla aia, că aşa ai promis dimineţă..." ăla:
"eu?!? X a promis!" X sărea în sus şi zicea:
cine mă, eu? Y a zis că dă el azi..." Y la rândul lui zice de Z şi uite-aşa...
uneori după program mai şi meşteream pe la maşini diverse chestii, iar în gaşcă mergea de minune un şpriţ şi e imposibil să nu vă daţi seama ce băşcălie era acolo mai ales că toată ziua erai singur în cabină...

între noi erau şi colegi mai bătrîni, dar unul, n-am să-i pomenesc numele, la sfărşitul programului încuia cabina şi "hai noroc băieţi!", dus era!... era un singuratic. nu stătea cu noi la una mică seara, nu călca la cârciumă, pe stadion nu venea etc...
un alt coleg din generaţia lui, să-i zicem nea Ion, lucrase cu el de-o viaţă şi ne mai povestea uneori despre el... avea 2 fete şi se zbătea să le facă zestre aşa încât prânzul lui nu era niciodată altceva decât un borcan de "tocană de legume"... acasă nici nea Ion nu ştia ce mănâncă că nu fusese invitat niciodată...
într-o zi moşul a ieşit la pensie. (in acel moment obiceiul era ca proaspătul pensionar să dea de băut la toţi colegii... era o zi mare, ziua despărţirii...) moşul nostru nimic! colegii l-au bârfit şi l-au bălăcărit ca pe dracu...
a doua zi a venit şi şi-a predat camionul în bună stare de funcţionare, proces-verbal...etc.
a treia zi a dat în primire! nu a apucat tihna pensiei nici măcar o zi...

în ziua aia a fost linişte mormântală toţi meditau asupra asprimii şi nedreptăţii vieţii şi-şi mai făceau câte o cruce din când în când...
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde tractor » 17 Feb 2009, 15:12

aveam intr-o perioada in primire o carosata de 7,5 t cu motor de saviem . erau niste vechituri asa ca reparam la ele destul de des . umblam pe la supapa de refulare sau pe la compresor , nu mai retin exact , si tot rabatand si facand probe am uitata sa asigur cabina . am urcat la volan, am facut o tura de pista si am calcat frana cu putere . de acolo se fragmentaza amintirile pentru ca am vazut asfaltul la 30 cm de parbriz. m-am proptit in volan si in frana si am ramas teapan asteptand sa ma opresc. am impins usa si am coborat oarecum ametit avand o durere in ceafa pe care am resimtit-o cateva ore . multe le-am uitat dar asfaltul ala parca-l vad si acum cum se apropie.....
tractor
Ford Freak
 
Mesaje: 116
Membru din: 06 Iun 2008, 16:36
Localitate: Gl
Maşina: Focus Cmax 2006 - 1,6 tdci 110 cp dpf

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 17 Feb 2009, 21:16

ştiu despre ce vorbeşti, eu n-am păţit-o...
la cabinele de rabă care erau mai grele când se întâmpla treaba asta în unele cazuri se deforma cabina la zona de îmbinare cu balamaua aia şi era chinul dracu s-o îndrepţi să stea normal cum fusese...
ştiu de la colegi senzaţia aia când te rostogoleşti...

cea mai nasoală senzaţie era aia când te răsturnai pe spate pe groapă...
dădeai cu spatele pe buza gropii să basculezi, trăgeai frâna de mână, porneai pompa, deschideai robinetul şi când bena ajungea să curgă deja centrul de greutate era mult în spate...
atunci se surpa buza gropii cu tot cu tine şi erai în mâinile lui Dumnezeu... majoritatea scăpau, dar au mai fost şi băieţi morţi...
vina era a utilajiştilor de pe groapă care nu tasau bine rampa (buza gropii) cu buldozerele şi a excavatoriştilor care săpau prea mult la buză...
scăpai cu o sperietură dar nu şi cu maşina întreagă... în foarte multe cazuri se torsiona şasiul şi puteai să stai şi două luni în atelier până îl înlocuiau...
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Alma » 17 Feb 2009, 21:39

Imi povestea un amic care a lucrat/satisfacut stagiul militar si el in autobaza despre faptul ca atunci cand aveau de reparat/aerisit franele pe la camioane/autobuze il trageau deasupra canalului si trimiteau un novice la volan sa dea pedale de frana pentru aerisirea instalatiei.
Terminau de aerisit ieseau din canal si se duceau la o tigara lasandu-l pe ala acolo iar din cand in cand mai striga cate unul la el: "Da-i pedalaaaaa" =))
Si asa il tineau pe ala vreo jumatate de ora la dat pedale iar ei terminasera demult operatiunea :D

O alta poveste, tot de la amicul asta, era ca in vremurile alea, pe vremea regimului dictatorial, erau la mare cautare bateriile de masina.
Asta fiind insarcinat cu magazia in armata, avea pe mana si aceste baterii :D
Omul vindea bateriile noi cu 2-300 de lei (nu mai retin exact) iar cand era sa doteze alte unitati cu masini respectiv baterii ce facea?
Se ducea la un nene de acolo cu baterii "moarte" ii turna ala plumbul de iesea ca nou, le stergeau le bibileau si le puneau pe masinile ce plecau din autobaza catre alte unitati.
Inainte sa vina aia sa ridice masinile astia stiau si bagau bateriile la redresor spunand: "Hai baga sa aibe si ei de 4 porniri" :))
Va dati seama ca multe din masinile alea plecau si prin tara!
Era o bucurie cand vedeau aia ca bateriile lor noi nu le mai porneste masina :D
Carputer/CarPC - 8" TFT Touchscreen, Celeron 1,2Ghz, 1024MB DDR II, 2,5" HDD 40GB SATA, M2-ATX 6-24V DC/DC 160 W
________________________
We are what we do. If we want to change what we are, we must begin by changing what we do.
Avatar utilizator
Alma
1nsane Member
 
Mesaje: 3875
Membru din: 31 Ian 2008, 01:00
Localitate: Bucuresti
Maşina: FocuS II, 2005 - 1,6 TDCi 80Kw

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 18 Feb 2009, 00:00

Se încaieră doi draci de colegi… fac o mică paranteză să fie mai clar… vorbesc pe timpul lui pif, nu s-ar odihni! Eu încă nu eram angajat, eram ciutan, n-aveam carnet, dar trăiam printre şoferi…
Din miile de şoferi din autobazele bucureştene erau să zic vreo 10%, hai maxim 15%, bucureşteni sadea, restul erau proveniţi din provincia oarecum apropiată Bucureştiului… şi foarte mulţi din Moldovioara… (Foarte mulţi moldoveni lucrau la ITB deoarece ITB-ul oferea nişte condiţii excelente din prima: trimitea 2 autobuze mai noi la Bacău să zicem cu afişe pe geamuri în care anunţa că angajează absolvenţi de 10 clase băieţi pentru calificarea pe post de şoferi. Cu ani în urmă angajau şi fete pentru meseria de taxatoare, dar astea au dispărut înainte de anii 80, le-am apucat copil fiind. Umpleau autobuzele la capacitate în 2-3 zile… Odată ajunşi în Bucale erau cazaţi în cămine de nefamilişti care pe timpurile alea erau noi-nouţe şi erau net superioare locuinţelor de unde plecaseră tinerii ăia unde stăteau cîte 5-10 fraţi în singura încăpere încălzită… erau triaţi în funcţie de aptitudinile ce le aveau şi erau direcţionaţi să ajungă fie mecanici, fie şoferi… ăştia erau de 3 feluri: vatmani, şoferi pe electrice (trolee) şi cei mai buni ajungeau la şcola de şoferi de autobuze…) hai că deja m-am lungit rău…

Deci se încaieră doi inşi, unul de pe lângă Bucale cu un moldovean… scandalul plecase de la nimica toată şi mocnise între ei vreo 2 săptămâni… eu nu am fost de faţă dar ştiu povestea de la vreo 20 de martori (băşcălie grea!)
Nu s-au bătut prea rău, un nas spart, un ochi umflat, etc dar prostia lor a fost că au făcut-o în locul şi momentul nepotrivit adică în faţa avreo 7-8 şefi de diverse ranguri care erau în acea dimineaţă prezenţi ca de obicei printre şoferi şi maşini…
Între acei şefi cel mai mare era tata… El s-a făcut că nu-i vede, dar un altul a făcut tapaj că aşa ceva nu se poate… Tata a încercat să-l tempereze fiindcă între cei doi şoferi conflictul era practic încheiat. Dar nu aveai cu cine discuta… dobitocul era şi cu partidul sau aşa ceva şi putea face valuri că ăia strică ordinea şi disciplina… prostii propangandistice…
Cum comuniştii dacă voiau să facă ceva nu puteai altfel decât cu o comisie, comisia s-a întrunit să-i pedepsească pe nefericiţii ăia doi!
Prostul ăla nu făcea parte din comisia asta, aşa că, sentinţa se ştia dinainte… avertismente amândurora şi salariile întregi. Pe tata şi pe alţii nu-i interesa decât ca şoferii să-şi facă treaba pentru care îi avea în ogradă în rest puteau să se bată, să bea sau să-şi babardească unii altora nevestele sau gagicile, lucruri cre se întâmplau cu sau fără comisii… Ori cei doi bătăuşi erau dealtfel muncitori buni…
Norocul lui tăică-miu era că el nu era şeful de comisie ci un prieten de-al lui care era un inginer bucureştean, fost „băiat de cartier” pe vremurile alea şi mare miştocar… comisia era formată din 5 şefi ca să existe ideea de imparitate deşi hotărârile erau unanime că aşa cereu comuniştii. Sala plină de colegi ca să luăm aminte şi să nu facem ca ei…

Voi încerca să redau un fragment din dialogul d-lui ing B cu M ( B va fi amicul lu tata iar şoferul moldovean şi Ş alllalt şofer):

B – deci, moldovene, i-ai dat un pumn în gură lui Ş?
M – da, dom inginer!
Ş – minte, dom inginer, mi-a dat doi!
B – taci, ţărane, vorbeşti când te-oi întreba eu!
B (către secretarul de comisie care întocmea procesul verbal) „deci M i-a aplicat o lovitură de pumn în figură lui Ş…” ăla scria cuminte acolo…
B – şi Ş ce-a făcut?
M – Ş mi-a dat un şut!
B – unde mă?
M – dom inginer, mi-e ruşine să spun!
B – moldovene, spune, că te ia dracu, eu la ora asta trebuia să fiu la cârciumă şi stau să pierd vremea cu doi căcăcioşi ca voi…
M – mi-a dat la taxtacule, şefu! (de aici a început halimaiul, tata d-abia se abţinea, iar B prinsese poanta şi a continuat jocul)
B (turbat) – unde mă??????????
M – la taxtacule, bre!
B (îl intreabă pe-allalt, pe Ş) – unde l-ai lovit mă? Dacă nu spui vă dau afară pe-amândoi!
Ş (smiorcăindu-se) – hai bre, i-am dat una la coa*e!
B – ia zi, moldova, unde te-a lovit, mă, ăla?
M, nimic!...
B (către secretar) – ai notat mă?
ăla – ce să notez dom inginer?
B – exact ce ai auzit!
Secretarul de-abia se abţinea…
-Dom inginer, scriu „coa*e” în procesul verbal?
B – Da, bă, eu semnez toate actele, de ce ţi-e frică??? Vezi vreun doctor printre noi să spună cum se numesc alea? Moldovene, la voi la Moldova cum le zice mă?
M – bre, între noi tot coa*e le zice, dar aicea, la Bucureşti, e taxtacole…
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 19 Feb 2009, 00:05

@ Almanahe

cu privire la baterii (pe timpul nenorocitului) cunosc bine şi tehnologia şi chiar am lucrat cu mâna mea baterii sub atenta instrucţie a unui specialist care a lucrat în Întreprindera Acumulatorul pe timpuri. cutiile ale negre supergrele care avau doape cu filet...
am spălat bacuri, am turnat legături, borne, punţi, am turnat smoală la capace, băgam separatori între plăci mai rapid ca acumulatorişti experimentaţi, preparam acid, băgam baterii la format şi urmăream staţia de încărcare la 15 ani... vedeam fiecare element dacă fierbe sau face spumă. acolo erau 200 de baterii de camioane din care 40-50 erau moarte... le demontam şi vedeam dacă mai aveau elemenţi valabili... mai încropeam câteva...
asta era cea mai mare prostie, să încropeşti o baterie din mai mulţi elemenţi din baterii folosite...


"O baterie ĭnmagazineaza energie pentru uz ulterior. Ea produce tensiune dintr-o reactie chimica produsa intre doua materiale diferite (placa pozitiva si cea negativa) care sunt introduse ĭn electrolit.
Electrozii sunt cufundati intr-o solutie apoasa de acid sulfuric. Prin asa-nimita operatie de “formare” (a carei retea difera de la un mod de fabricatie la altul), care consta in principal in alimentarea cu curent a acumulatorului, electrozii se transforma, placile pozitive ajung de culoare cafenie si acoperite cu PbO2, iar placile negative cenusii si acoperite cu plumb negricios.
Intr-un acumulator normala acid-plumb, tensiunea aproximativa este de 2V /celula, deci un total de 12V. Curentul este degajat de baterie cu atat mai repede cu cāt exista un circuit intre borna pozitiva si cea negativa.
Procesul de descarcarea a acumulatoarelor cu plumb
Descarcarea acumulatoarelor cu plumb comporta urmatoarele reactii chimice globale:

Situatia ĭnainte de descarcare:

Electrod pozitiv (PbO2) H2SO4 Electrod negativ (Pb)

Sensul curentului ĭn element:

Circulatia ionilor:

H2+ + SO4 - -

Reactii chimice la electrozi:

PbO2 + H2 + H2SO4 = PbSO4 + 2H2O Pb + SO4 = PbSO4



Situatia finala a electrozilor: 53364qfq37did6h

PbSO4 PbSO4

Concluzie:



Cele doua placi fiind identice, acumulatorul nu mai poate debita curent. Placile se sulfateaza, concentratia acidului descreste.

Cei mai multi dintre oameni nu realizeaza ca un acumulator cu plumb functioneaza pe baza unui proces continuu de ĭncarcare-descarcare. Atunci cand o baterie este conectata la o sursa ce are nevoie de curent, cum ar fi un autoturism, curentul iese din baterie si bateria incepe sa se descarce.

Un acumulator cu plumb ĭncarcat are o t.e.m. de circa 2,2V. Ĭn functionare, tensiunea scade destul de repede la Ud = 1,95V, apoi ramāne catva timp aproape canstanta, scazand apoi din nou brusc. Cand tensiunea a ajuns la 1,8V, descarcarea trebuie ĭntrerupta, deoarece sub aceasta valoare reactiile chimice nu mai sunt reversibile."
deşi teoretic ar fi trebuit să meargă nu ieşea niciodată nimic! se sulfatau în câteva zile...
la reparaţii eram doar asistent deoarece unui puştan nu puteai să-i pui o responsabilitate reală...
după revoluţie au început să apară bateriile sub alte tehnologii, mult mai moderne, dar în principiu tot ca alea vechi sunt!
acum bateriile sunt cam ca cele de la lanternă, le arunci, şi iei de la magazin alta...
pe timpurile vechi, nimeni nu vrea să creadă, că bateriile erau chiar o mare problemă...

partea ştiinţifică e expusă de soţia mea deoarece eu am cam uitat...
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde bibanu47 » 19 Feb 2009, 04:00

Tocmai vroiam sa te intreb daca ti.ai gasit caietul de notite,dar mi.ai raspuns deja,ai colaboratori in familie,esti un om fericit.
Reconditionez motoare,cutii de viteze,chiulase,rectific si pasuiesc supape rezultate din distributii sarite,alternatoare,electromotoare,casete de servo-directie si pompe atat electrice cat si mecanice,pompe de vacuum si frana indiferent de tipul auto sau an.
Pentru reparatii auto vizionati: http://www.youtube.com/results?search_q ... %2047&sm=1
Nr. de tel. la care discut strict numai despre reparatii contra cost: 0766417724 Gabi
Operez in cartea de service a autoturismului.
Avatar utilizator
bibanu47
Director Tehnic
 
Mesaje: 6874
Membru din: 29 Oct 2008, 19:29
Localitate: Alexandria City,la doar 79km de capitala
Maşina: Einstein Sedan Facelift 2014
VIN: IMEDIATCASATEAJUT

Re: Glume de autobază (pe bune)

Mesajde Moartea » 19 Feb 2009, 21:14

Nu mi-au plăcut niciodată tractoarele deşi trebuie să recunosc fiabilitatea şi utilitatea lor în anumite momente…
Prin 98-99 aveam la atelier un coleg, un mecanic, care cândva fusese vatman, prin urmare porecla lui era evidentă: Tramvai. :D Mare mecanic!
Se defectează un tractor cu ceva probleme la cutia de viteze. Trebuie să vă spun că tractoarele au o cutie de viteze foarte mare şi complicată deoarece în afară de mers ea face şi toate treburile pe care le face un tractor… tramvai se angajează să-l repare el şi, prevăzător, ia pe blat din dulapul meşterului singurul manual cu schema cutiei de viteze şi-l piteşte în vestiarul lui.
Apoi se apucă şi face varză cutia aia, în câteva ore a demontat-o bucăţele…
s-a apucat gospodăreşte să spele toate piesele alea la grămadă. În urma acstei chestii au rezultat vreo 2 roabe de pinioane, axe, furci, rulmenţi şi alte fiare din măruntaiele cutiei…
s-au constatat defectele şi au fost aduse piesele.
Acum, apucă-te, tramvai, şi fă cutia că te-ai lăudat că făceai din astea legat la ochi, la grădiniţă… Cum făcea: mai monta un pinion… şi zicea:
Bă, mă duc pân la vestiar să-mi iau o ţigare! Alta…
Mi-am uitat bricheta în pantaloni, mă duc până la vestiar… etc… tot felul de motive să ajungă la vestiar.
Eram vreo 3 care ne bunghiserăm că tramvai făcea lucruri necurate la vestiar… la pauza de masă un ţăcănit de coleg, Vasile, un mare glumeţ şi om de viaţă îi face controlul discret în dulap. Vine şi ne spune cu un aer conspirativ că Tramvai are manualul deschis exact la pagina cu cutia desfăşurată, imaginea explodată, cum i se spune mai modern. Era clar ce avem de făcut! Noi l-am ţinut de vorbă pe Tramvai şi Vasile l-a operat: i-a rupt pagina aia din manual. A împăturit-o cu grijă şi a pus-o la loc sigur… :)
Urmarea a fost că tramvai, care până atunci montase un arbore cu toate alea corect, s-a blocat şi n-a mai făcut nimic… a mai făcut încercări pe ghicite care au eşuat şi în demontarea arborelui pus corect iniţial…
După 2 zile de chin meşterul (care era meşter de altă meserie) a chemat de acasă, din concediu, un coleg specialist, Florin, care ştia cutia aia bine, fusese ani de zile mecanic la o SMA. Ăla, împreună cu tramvai, a facut cutia înapoi în hazul general al întregului atelier care vedea cum montase tramvai pinioane de-a-ndoaselea sau alte minuni.
După ce tractorul mergea de vreo săptămână bine-mersi, într-o zi, la masă, tramvai văzând tractorul parcat în faţa atelierului, spune melancolic:
Eh,… aţi văzut, mă, băieţi, că l-am făcut?!?... M-a ajutat niţel şi Florinel… da, ia uite-l ce bine merge, zici că e nou!
decât Fiat, mai bine Logan... sau, hai, Ford...

cea mai bună băutură este apa de izvor
dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!

motoarele de la 6 cilindri în sus cântă!
Avatar utilizator
Moartea
Member
 
Mesaje: 291
Membru din: 02 Iun 2007, 14:56
Localitate: Bucureşti
Maşina: Transit mk7, passat 3B (B5) 1.8 20 sopapi, hergestellt am Bremen, in 1998, in Deutschland


Înapoi la Arhiva Comercial

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

Cine este conectat

În total sunt 3 utilizatori conectaţi :: 0 înregistraţi, 0 invizibili şi 3 vizitatori (date care se bazează pe utilizatorii activi în ultimele 5 minute)
Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 2573 pe 30 Sep 2024, 17:07

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

Zile de naştere

Nicio zi de naştere astăzi

Site Login