Religia si slujitorii ei - pareri pro si contra

[adicristea]

Astea-s baliverne. "Se aplica si barbatilor..." Pai daca se aplica si barbatilor, sa scrie "Femeii si Barbatului le este interzis sa... ", nu sa o dea cotita.

"Faptul că este folosit exemplul lui Adam şi Eva indică la aceea că se vorbeşte despre supunere faţă de soţ. " - aha, si asta e dovada de egalitate?

Si sa inteleg ca se vorbeste doar despre femeia care e maritata? Ca nu reusesc sa ma prind.

[chefdejoaca]

asta cu decenta daca se aplica si barbatilor, ma intrebi?

daca da, pot sa te intreb si eu : te duci in pantaloni scurti, la bustul gol si in slapi in biserica?
in consecinta e vorba de decenta in ambele cazuri.

[toxicristi]

Oh, iubesc apologistii! Cum vin ei la nevoie, sa ne ajute sa intelegem CE A VRUT DE FAPT SA ZICA. Cum nu trebuie luat ad-literam, cum trebuie interpretat, cum trebuie rastalmacit si intors pe dos ca sa ne sune frumos, noua, astazi, pentru ca acum o mie de ani suna frumos si in forma bruta.

[Nic_Bv]

Cristi, suna a declaratie de dragoste de 1 Martie... se pare ca chefdejoaca imprastie sex-appeal pe forum!

In opinia mea exista discriminare in religie, sau hai sa-i zicem tratare diferentiala a barbatilor si femeilor. Dar ea este asumata de credincioase ca atare.

S-a gasit in schimb cohorta de masculi atei sa protesteze in numele lor...

Era un banc pe vremuri... cu o baba care statea la trecerea de pietoni, o vede un barbat galant, o ia de brat si o trece strada. Baba incepe sa planga. "De ce plangi?" "Pai nu vroiam sa traversez strada, eu stau pe partea cealalta... asteptam postasul sa-mi aduca pensia..."

Asa si voi, incercati sa faceti o dreptate pe care nu v-a cerut-o nimeni.

[adicristea]

Nu, Nic, incercam sa demonstram (ca noi la asta ne pricepem, la demonstratii pe fapte) ca religia e facuta de om, nu de vreun duh sfant si e folosita pentru a manipula mase. Este ca la matematica, cu reducerea la absurd: incepi de la o ipoteza presupusa adevarata si pe parcurs ajungi la o aberatie, deci rezulta ca ipoteza initiala e falsa. In cazul asta ipoteza e ca D-zeu exista.

[chefdejoaca]

parca am citit ca era un preot pe forum.
mai mult decat atat, dispus sa si sa raspunda la intrebari.
avand in vedere ca se "trage" din famile de preoti, si el insusi a absolvit teologia, de ce sa nu il intrebam pe el ?
noi ceilalti, suntem profani in domeniu.

am eu niste intrebari. poate puerile, poate nu. dar oricum ar fi, eu astept raspuns. de la preot.

Intrebari

1. de ce sunt imbracati preotii in negru ?

2. de ce omul nu a avut dreptul la constiinta de la inceput? De ce a fost pedepsit pentru dreptul de a vedea diferenta dintre bine si rau? Eram considerati ca niste sclavi/animale de truda ? ca doar astea nu pot decide si trebuie manipulate usor.

3. de ce l-a dat afara Dzeu pe Lucifer? Este o conducere tip tiranie, dictator? Se spune ca invatacelul isi depaseste maestru.

4. de ce sa nu ai alti Dzei in afara de mine ? inseamna ca mai sunt si altii la fel de vii?

5. de ce altii nu au putut sa se impreuneze /sa aiba copii cu pamantencele, dar Dzeu a a avut voie sa aiba copil cu o femeie de-a noastra ? unde e iubirea cand le-a ucis copii? Eventual o sa zici ca aceia erau rai, dar asta nu e o scuza.
aici ma refer la uriasii care au avut copii cu pamantencele.

si la categoria "iubire ": ce sens are sa omori toti copiii sub 2 ani (parca) pentru ca nu aveau semn la usa sau o anumita religie?
unde e iertarea si bunatatea aici? mai degraba razbunare ...

6. unde e iubirea in faza de mai jos?
Sau hai sa o luam altfel.
Tu ai un copil al tau, un baietel, pe care il iubesti f mult. In principiu copilul tau e o parte din tine, una cu tine. Il iubesti, bun.
In acelasi timp adori/iubesti foarte mult o persoana ( ca sa simplificam mai mult e de sex opus ), Iar tipa iti spune asa: ca sa imi dovedesti ca ma iubesti te rog sa iti omori copilul.
Stop: unde naiba e iubirea aici? Nu ai suna la politie sa inchida eventual femeia? Nu ai considera ca e nebuna? Ai mai face ce zice ea? Dovada suprema de iubire pe care vrei sa i-o dai ei iti intuneca ratiunea in asa hal incat sa iti sacrifici propriul copil ? ai si tu probleme cu capul ? – te rog sa nu o iei personal, pentru a imi fi mai usor in exprimare am zis “tu”, in niciun caz nu fac referire la tine.
Hai sa mai zicem ceva. Tipa are niste puteri native, e tare si la capitolul asta. Te poate “citi” intr-o clipa, iti stie in orice moment fiecare gand, fiecare fir din cap, ce ai facut si ce vei face.
ATUNCI de ce mai are nevoie de confirmare? Sau mai bine zis de o astfel de confirmare ?
Desi aparent le stie pe toate, ei uite ca avea nevoie de o dovada “ a iubirii”. Personal consider cam dubioasa chestia asta.
Cand vede cat de mult o iubesti si esti gata aproape sa ii tai gatul copilului, zice pe tonul cel mai nevinovat si suav cu putinta : lasa , am vrut sa te incerc, poti lasa copilul teafar ( ??? - din nou ce sa mai incerci, cand deja STIE TOTUL, sau te considera o papusa pe care o manevreaza dupa bunul plac ? - ma refer aici cand Dzeu l-a pus pe Avraam sa isi sacrifice copilul pe un deal, si in ultimul moment a "sistat" executia, convingandu-se de credinta lui. tendinta de sacrificare a copilului Isac de către tatăl său Avraam )

7. din nou tu esti una cu copilul tau. Copilul tau daca e bolnav , grav de tot, nu ai fi in stare sa iti dai tu viata pentru el, astfel incat el sa traiasca si sa fie bine ?
in fine. Si e un caz… din iubire iti sacrifici copilul in mod voluntar. De ce nu te sacrifici TU in locul lui, tot din iubire ? a, da, il iubesc pe copilul meu si pe toti, dar sa indure el, ca e neprihanit
(aici cand Dzeu isi sacrifica fiul, si nu se sacrifica pe sine insusi)

8. de ce au preotii stilul ala cantat, lalait e a vorbi cand se tin slujbele ?
eu personal ma cam plictisesc la slujba, prin urmare ajung doar cand e momentul mai important : rugaciunea Tatal Nostru si Crezul.

Ultima oară modificat de chefdejoaca pe 01 Mar 2010, 15:53, modificat de 2 ori în total.

[tanatos patisas]

PAREREA UNEI FEMEI PE NUME ELENA......poate veti mai intelege cate ceva


Eu sunt bucuroasă că sunt femeie! Femeia față de bărbat are anumite sensibilități, delicatețuri. Suntem mai grațioase, mai sensibile. Mă simt binecuvântată că sunt femeie când mă îmbrac cu fusta și-mi pun baticul meu și merg la biserică și stau în stânga cum a orânduit Biserica, când las pe bărbați înainte la miruit cu bucuria că măcar câteva clipa din viață sunt cât de cât pe placul Domnului.
Femeile au o anumită blândețe. Uită-te numai la mame să vezi ce iubitoare sunt. Să vezi cum maternitatea schimbă o persoană egoistă și rece într-o mamă blândă, grijulie și iubitoare.
Nu cred că se cuvine unei femei să fie preot, căci preotul este reprezentantul lui Hristos. Și noi femeile putem sluji Domnului fie în mânăstiri, fie în casele noastre îngrijind de copii sau de soț cu răbdare și iubire, fie purtând crucea singurătății, ca mine.
Cât despre intratul în altar am intrat de vreo trei ori, la sfințirea unei biserici, și crede-mă chiar dacă aș fi avut voie să intru oricând nu aș intra. Cum să intru acolo unde este Dumnezeu? Mi-ar fi teamă să intru cu păcatele și necurății în altarul cei Viu și Preasfânt!
Am impresia că femeile trebuie să fie mai smerite să-și plece capul în față duhovnicului sau arhiereului pentru binecuvântare, să-și aplece voia în față soțului, să accepte cu blândețe toate ce le trimite Bunul Dumnezeu pentru mântuire.
Sunt bucuroasă că sunt femeie și nu aș da pentru toată lumea feminitatea sensibilă și poetică pentru masculinitate ( și ea cu avantajele ei)!
Uneori când sunt conștientă de bucuria de a fi femeie, și mă bucur că Dumnezeu m-a făcut așa, mă face să mă simt bine în pielea mea și să mă simt ACASĂ!
Decât să ne plângem că nu suntem așa sau așa, că nu avem un lucru sau altul, mai bine ne-am bucura că existăm. Ce minune că exist! Ce minune că Dumnezeu mă iubește atât de mult deși îmi știe toate patimile, păcatele, neputințele și tot mă iubește!?! E minunat.
Îți mai spun ceva ce m-a învățat duhovnicul meu: mai bine e să ai încredere în Dumnezeu lăsându-te în grija Lui decât în mintea noastră mincinoasă, amăgită adesea de rău. Nu zic că eu am reușit asta, nici pe departe, dar au fost câteva momente primite în dar și au fost o mare bucurie și dulceață în suflet.
Și eu am uneori obiceiul să mă plâng când nu-mi convine ceva, dar nu rezolv nimic dacă mă plâng, mai bine încredințez acel ceva Domnului și în loc să mă plâng mai bine mă bucur. Să ne numărăm binecuvântările!
Iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva!
Nicoleta

Câteva cuvinte ale Părintelui Teofil Pârâianu: ,,Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că dacă noi facem un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face nenumărați păși către noi. Trebuie să-ne-ntâlnim undeva cu Dumnezeu, să zicem și noi ca Sfinții Apostoli: „Am văzut pe Domnul!" (Ioan 20, 25). Dumnezeu ne-a creat ca să fim veșnic ceea ce suntem, adică să nu ne depersonalizăm.”

[temir]

[chefdejoaca]

da, asa e.
uitasem ca femeia poate intra in altar atunci cand se sfinteste o biserica.
(dar daca nu am obiceiuri din astea, si nu tin mortis sa intru in altar ... )

mentalitatea elenei poate fi considerata mentalitatea unei femei pocaite, sau ingramadite sau indoctrinate.
cel putin in ziua de azi. poate atunci, pe vremuri asa era.
era o bucurie inainte sa participi la sarbatorile crestine, sa respecti anumite reguli, sa ai o anumita moralitate (in special la sate)
acum ni se pare desuet sau invechit.
acum sa gasesti o astfel de "elena" crestina , poate la manastire, dar in niciodata la oras.

[adicristea]

Sa mai si radem putin, l-am primit de la un prieten: http://www.okazii.ro/catalog/38002578/S ... Iisus.html

[toxicristi]

[KomandantuR]

[Zupp]

[KomandantuR]

Ce intelegi prin dovezi? Daca intelegi ceva scris, exista, (dpdv al crestinilor), daca intelegi vreun filmulet pe Youtube, nu cred ca exista.

[Mihai L]

[Zupp]

[KomandantuR]

[Zupp]

M-am exprimat gresit. De unde stim ca Dumnezeu a scris cartea respectiva?

Eu ma retrag din discutie. Nu vreau sa ma cert cu nimeni, insa am impresia ca o sa se intample exact asta daca ma voi implica mai departe. Consider ca discutiile de pe acest topic nu isi au rostul, pentru ca nimeni nu o sa isi schimbe parerile legate de religie dupa o discutie pe un forum.

Cu ocazia asta vreau sa imi cer scuze si fata de Alen pe care l-am contrat mai dur in urma cu cateva pagini.

[Nic_Bv]

Azi am auzit la radio, din ciclul "un grup de cercetatori au descoperit ca":
- IQ-ul celor care cred in Dumnezeu este mai mic decat al celor care nu celor care nu cred;
- IQ-ul celor care comit adulter este mai mic decat al celor care nu comit.

Cand te gandesti ca sunt oameni platiti sa faca asemenea studii...

[DanielArdelian2]

Selective brain damage modulates human spirituality: http://www.physorg.com/news185027522.html

[tanatos patisas]

Cineva m a mustrat ca sunt extremist, si sa incerc sa dau exemple pozitive....nu negative....

iata o minune care se intampla de 2000 de ani doar la ortodocsi...lucru ce se poate verifica...precum un alibii, ca voi nu vreti sa verificati, atunci va inteleg,necredinta datorita inimei prea impietrite....
PRIMA MINUNE ESTE APA SFINTITA, care se poate verifica la microscop, se poate lua apa dintr un lac,puneti la microscop, si veti vedea ca este plina de microorganisme, si bacteii,si impuritati, imediat,goliti jumatate in alt recipient, si luati un preot ortodox, sa sfinteasca, fara sa introduca, busuioc, sau cruce de argint , ca vezi doamne datorita acestor propietati,busuioc si argint rezista apa....dimpotriva apa sfintita se impute daca se lasa busuiocul ,intrucat fiind planta putrezeste, iar multi preoti folosesc cruce de lemn, dar nu conteaza, mentionati despre aceste 2 aspecte, ca busuiocul si crucea de argint sa nu se atinga de apa, imediat dupa ce preotul termina rugaciunea de invocare a Duhului Sfant, puneti apa la microscop, si veti vedea ca dispar toate microorganismele si impuritatile, devine apa pura....iata un experiment minunat, sau mai bine zis o minune care se poate verifica....cum explicati asta....minunea aceasta, sau experimentul acesta, neputandul face nimeni, nici o religie si nici un vrajitor....IATA ACESTA ESTE UNUL DINTRE ARGUMENTELE MELE CARE SE POATE VERIFICA....in vederea sustinerii existentei lui Dumnezeu....cine sustine contrariul, sa mi dea argumente, ca si mine....si sa ma scuteasca cu vorbe de genul...HAIDE DOMNE NE LASI....daca tu nu crezi nu crezi si gata ,fara sa ai argumente.....sa mi scuzati lipsa anumitor litere( ma grabesc si nu mai corectez), iar diacriticele nu le pot face, laptopul il am din spania, si alfabetizarea este doar in spaniola, ÑÑÑÑÑÑÑÑ

[tanatos patisas]

ALTA MINUNE ESTE LUMINA DE LA IERUSALIM, MULT CONTROVERSATA, INSA DOAR LA ORTODOCSI VINE, DESI SUNT ACOLO SI ARMENII, SI CATOLICII, au slujit fiacare separat, catolicii in anul 1100,insa lumina nu a venit, iar armenii in 1350, acelasi succes, si de atunci doar ortodoxul slujeste, in inima jidanului invidios, caci doar la el vine lumina, inainte de paste cu 2 saptamani se face perchezitie la sange, sa nu se gaseasca vreo sursa de foc, si se pun pe usa 3 sigilii, unul, musulman,unul evreiesc,....
mai bine cititi
O marturie despre Sfanta Lumina de la Ierusalim

ASA SE APRINDE SFANTA LUMINA LA IERUSALIM LA PASTILE ORTODOXE Lumina Sfanta

Cand am ajuns la Ierusalim in anul 1974 am slujit Prohodul Mantuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, in Vinerea Sf. Pasti. Prohodul s-a terminat aproape de ziua in Sambata Sf. Pasti. Iar, cand citeste evanghelia: "Si au pecetluit Mormantul impreuna cu custodia" atunci intra armata in Biserica si se duce si stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormant Si pe lespedea Sf. Mormant ce are 3,5 m lungime si 2,5 in latime pun pecete, preotii au pus vata deja foarte groasa acolo, ca atunci cand va veni lumina s-o ia si s-o dea aprinsa la popor. Vine armata si pune 3 sigilii pe usa Sf. Mormant, sigiliul armatei evreiesti - evreieste, englezeste si arabeste, am vazut cu ochii aceasta. Pe urma s-au stins cele 2770 de candele din tot mormantul, caci cele 40 de aur sunt in Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.

Sfantul Mormant are mai multe altare, armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin niste gemulete mici de la zi, caci sunt galerii la Sf. Mormant. Raman calugari de straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti imbracati in vesminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat cu bliz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand �n magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa se spuna, ca a facut ceva si a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca. Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in 3 limbi: "Sa ne rugam ss vie Sfanta Lumina!" arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora. Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui. Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc ..." a intrat un nor azuriu albastru in Biserica, la care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste Catapeteasma (Iconostas) peretele ce desparte altarul de popor si s-a dus lin, drept la mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sf. Mormant, toata vata de pe el s-a aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand s-au deschis usile de la Sf. Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o vapaie albastruie alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheile si cu manere cu multe gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg inainte si havasii (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint, care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga: "Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se aprind, ca tasneste pe gaurile acelea ca razele soarelui.

patriarh

Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi de la ortodocsi, sunt 6 candele in dreapta si 6 in stanga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos.

Lumina aceasta a Invierii se aprinde numai la Pastile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti la orele 13,00. Cand s-au aprins lumanarile incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ingerii o lauda in ceruri..." cand canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.

Aceasta cantare, de la Vecernia Duminicii tine pana Duminica dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului. Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea lumina mare". La noi a venit lisus cel inviat, Duminica.

Iisus a predicat in Iad Evanghelia vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in penticostar. De Joi seara pana Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica, Sambata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din Iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.

Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sf. Pasti il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote. Uiti ca eati pe fata pamantului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre caminele lor pe strazile Ierusalimului. In lerusalim, la magazine sunt un fel de caldaruse cu sita deasupra si cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfanta Lumina si poti sa duci acasa Sf. Lumina. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. In jurul Sf. Mormant sunt scaune pentru ambasadori, fiecare tara are un reprezentant, care vede Sfanta Lumina. Eu am adus la Man. Sihastria Sfanta Lumina intr-un felinar de acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Mormant.

patriarh

Cand a fost parintele Petroniu la Sf. Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sf. Mormant s-a despicat in 3, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sf. Invieri. In trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine in fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodoxe, dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu. Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care il mantuie pe omul creat de Dumnezeu!

SFANTA LUMINA SE APRINDE NUMAI LA ORTODOCSI. MINUNEA ANULUI 1326.

In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" Noi platim si taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi la armeni!

Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.

A zis Patriarhul: Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."

Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au facut slujba si ziua si noapte-a, dar n-a mai venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa? In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmora din Biserica Sf. Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful Stalpului. Patriarhul a pus o scara si au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi.

Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat ca crede in Hristos. Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Vazand turcii ca Sf. Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu murdarie inaintea usii Sf. Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sf. Lumina". Distanta de la Sf. Mormant pana la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumina este de 100 m. Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sf. Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

- extras din "Pelerinul Roman" -

[raduedi]

[toxicristi]

[tanatos patisas]

[tanatos patisas]

[tanatos patisas]

Temeiuri scripturistice

Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) "Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi" (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a facut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).

De asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: "Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră" (Molitfelnic).

Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte - şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi apostolii.

[tanatos patisas]

[tobosarul]

[tanatos patisas]

ATEISMUL PE INTELESUL ATEILOR


Să nu judecăm necredincioşii, ci să căutăm a înţelege motivele necredinţei lor

Atunci când cineva spune: “Eu sunt necredincios”, sau “Dumnezeu nu există!” - să nu-l judecăm întotdeauna din punct de vedere filozofic, dar să ne întrebăm de unde vine această atitudine? Dacă doriţi cu adevărat să faceţi ceva pentru acest om, atunci ar trebui să-i puneţi întrebări una după alta ca să-l înţelegeţi; fără a înţelege, veţi ţinti întotdeauna orbeşte.
Într-un anume sens, ateismul este o eroare ştiinţifică, este refuzul de a studia realitatea în ansamblu, este tot atât de neştiinţific ca şi cum ai spune: “muzica nu este, pentru că pentru mine ea nu există…” Noi nu putem prezenta astfel problema unui necredicios, pentru că există multe posibilităţi pentru el de a se justifica. Însă în general, ateismul este refuzul de a accepta mărturia, cel puţin istorică, a unor oameni consacraţi, care spun: “Eu ştiu…” Mulţi din aceştia sunt oameni de ştiinţă, spre exemplu Pavlov.

„Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe”

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul sau scut împotriva conştiinţei. Mi-a venit acum în minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin şi cultivat din Paris. Cândva a fost “ateu”, adică trăia fără Dumnezeu şi se considera prea elevat şi inteligent pentru a-şi permite să gândească despre convertirea la credinţă. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la ţară, fără cine ştie ce studii deosebite, un emigrant din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: “În primul rând, Saşa, nu este chiar atât de important faptul ca tu nu crezi în Dumnezeu - Lui nu I se poate întâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dumnezeu crede în tine”. Şi altul: “Tu, însă, Saşa, mergi acasă şi gândeşte-te, când anume ai pierdut credinţa, când ai avut nevoie ca Dumnezeu să nu existe?”
Saşa a venit acasă şi a căzut pe gânduri. Era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se aştepta la un discurs misionar sau la nişte instrucţiuni pentru consultarea unor tratate, iar în loc… Nu mai înţelegea nimic. Şi el, după cum spunea mai târziu, a căutat cauzele necredinţei sale mai întâi în cunoştinţele dobândite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi în perioada prerevoluţionară de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva şi nicidecum nu le putea găsi. Până a ajuns la perioada când avea şase ani. Locuia într-un oraş din Rusia, era un băieţel drăguţ, mergea la biserică în toată duminica şi era considerat a fi un copil evlavios: intra, făcea semnul crucii, se oprea în mijlocul bisericii, în faţă, şi se ruga lui Dumnezeu. În fiecare duminică primea un bănuţ, pe care era dator să-l pună în căciula cerşetorului orb. Punea bănuţul şi mergea la biserică cu sentimentul că a săvârşit o faptă bună, de dragoste, i-a acordat orbului atenţie şi poate sta acum liniştit în faţa lui Dumnezeu.
Odată, în preajma sărbătorilor de Crăciun, plimbându-se cu mama prin oraş, a descoperit un magazin unde a văzut un minunat căluţ de lemn care costa şase bănuţi. A rugat-o pe mama să i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasă foarte trist. Duminica următoare, pe când mergea la biserică, ajungând în faţa cerşetorului, s-a gândit că, dacă nu-i va da de şase ori bănuţul, şi-ar putea cumpăra căluţul. Zis şi făcut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincia oară s-a gândit: dacă ar fi să iau de la el un bănuţ, voi cumpăra cu două săptămâni mai devreme căluţul. Şi a furat de la orb bănuţul. După care, intrând în biserică a simţit că nu mai poate sta în faţă: dacă Dumnezeu îl va observa? S-a dus şi s-a ascuns într-un colţ al bisericii. Dădaca a venit cu el acasă şi a povestit totul părinţilor, care au fost profund uimiţi: până acum era mic, stătea în faţa lui Dumnezeu, iar acum s-a adâncit în sine, viaţa lui în Dumnezeu a devenit mai interiorizată, el caută un loc ascuns unde ar putea în tăcere şi contemplare să fie cu Dumnezeu (era o mămică destul de optimistă!).
Iar Saşa simţea că situaţia se înrăutăţeşte şi că trebuie să se ascundă de Dumnezeu. Şi iată că de la universitate a venit fratele sau mai mare, încărcat de cunoştinţe ateiste, care s-a apucat să-i demonstreze că, de fapt, Dumnezeu nu există. Şi Saşa mi-a spus: „M-am agăţat de această idee. Dacă nu este Dumnezeu, atunci nu are importanţă dacă am furat bănuţul şi n-am pus în căciulă pe ceilalţi cinci”. Acesta a fost începutul “ateismului” său: învăţătura despre faptul că Dumnezeu nu există copilul a primit-o ca pe un colac salvator împotriva propriilor mustrări de conştiinţă.

Creştinismul este unicul materialism autentic

Poţi convinge pe cineva cu argumente logice că Dumnezeu există, dar asta nu-i va da şi experienţa vie a existenţei Lui. Cunosc un tânăr foarte dotat care a fost educat în ateism. Când a intrat la facultate, închiria o cameră în casa unui intelectual credincios. Între ei s-au iscat interminabile discuţii. Tânărul era nepregătit, fără experienţă, stăpânul însa era deştept şi experimentat, fapt pentru care l-a învins pe tânăr cu uşurinţă. Băiatul a dedus logic, din faptul că a fost dialectic învins: trebuie să devin şi eu credincios. Se prezenta ca atare, s-a botezat, a făcut teologie, toată lumea aştepta de la el lucruri mari, dar, la un moment dat, a înţeles că, de fapt, n-a trăit niciodată vreo experienţă religioasă, că tot ce a reuşit să facă au fost deducţiile logice în urma faptului că cineva mai inteligent l-a învins într-o dispută logică.
Profesorul Franc, cred, în una din recenziile sale a spus că unicul materialism autentic este creştinismul, pentru că noi credem în materie, adică noi credem că materia posedă o realitate absolută şi definitivă, credem în înviere, credem într-un cer şi pământ nou, nu în sensul în care tot ce există acum va fi distrus din temelie, dar în sensul că totul se va reînnoi. Ateistul însă nu crede în soarta materiei, ea este un fenomen trecător pentru el.

„Sunt multe subiecte asupra cărora am avea ce discuta, în loc să râdem unii de alţii şi să ne învinuim reciproc”

Din păcate, polemica între cel mai brut materialism şi creştinism are loc, nu există nici un fel de discuţie. Există nişte oameni care scriu cărţi, dar sunt puţine cazurile când se întâlnesc şi discută între ei. Există multe teme în care ne-am putea întâlni, nu în sensul de a fi de acord unii cu alţii, dar în sensul de a vorbi despre aceleaşi lucruri. Să zicem, primul punct de tangenţă ar fi omul. Teoretic vorbind, anume omul este situat în centrul concepţiei despre lume a materialismului, precum este şi în creştinism. Dar tema dialogului ar fi următoarea – ce fel de om?
Să luăm, de pildă, afirmaţia lui Feuerbach: “omul devine ceea ce mănâncă”. Noi credem că prin împărtăşirea cu Sfintele Taine devenim ceea ce este Hristos. Şi aici este un subiect pe marginea căruia am putea discuta, în loc să râdem unii de alţii sau să ne învinuim reciproc. Se prea poate, sânt şi alte subiecte asupra cărora am gândit prea puţin. Din păcate, un astfel de dialog nu există. Există însă atei care doresc un dialog, care n-ar vrea neapărat să ajungem la un compromis, dar care manifestă o oarecare simpatie sau interes în atitudinile lor.

„Hristos pe cruce a trăit experienţa ateismului…”

Mi se pare că se poate afirma, că, pentru a muri de moartea care ne este proprie, care are pentru noi cele mai reale şi însemnate urmări, Hristos a trebuit să Se facă părtaş singurei cauze care aduce moartea – despărţirea de Dumnezeu. Nu poţi muri, dacă nu-L pierzi pe Dumnezeu, iar strigătul Mântuitorului: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mt.15,34) – este strigătul Omului desăvârşit, care liber, din dragoste, S-a făcut părtaş principalei tragedii a omului: la desfacerea de Dumnezeu, la faptul că omul L-a pierdut pe Dumnezeu. Dacă ar fi să primim acest argument, atunci putem spune că Hristos a trăit ateismul (nu vorbesc despre ateismul ideologic, dar despre realitatea acestuia), des-îndumnezeirea, pe care nici un ateu din lume n-a trăit-o, şi că nu este om – ateu sau credincios – care ar fi în acest sens în afara experienţei trăite de Hristos. Căci Hristos cuprinde şi credinciosul, şi ateul, cu toate că, fără îndoială, ateul ideologic sau omul despre care apostolul Pavel spune: “dumnezeul lor este pântecele” (Flp.3,19) – trăieşte ateismul cu totul altfel decât Hristos în momentul dat. El L-a „pierdut” pe Dumnezeu ca să fie una cu noi în unica şi ultima tragedie a omenirii.

Întâlnirea cu Hristos

Odată, adolescent fiind, viitorul mitropolitul Antonie, a auzit un discurs despre creştinism a unui teolog de seamă care, se pare, nu ştia să vorbească băieţilor care preţuiau mai mult ca orice bărbăţia şi regimul militar. Iată cum îţi aminteşte de această întâmplare însuşi vlădica:
El vorbea despre Hristos, Evanghelie, creştinism /…/, aducându-ne în conştiinţă tot ce este “dulce” în Evanghelie, totul faţă de se poate simţi repulsie, si eu am simţit-o: blândeţea, smerenia, liniştea – toate trăsăturile unui rob, pentru care suntem mustraţi de la Nietzsche încoace. El m-a adus la starea când am decis /…/ să merg acasă, să văd dacă avem pe undeva vreo Evanghelie, să vad ce-i cu ea şi să nu mai revin niciodată la acest subiect. Mie nici prin cap nu-mi trecea că eu nu o voi sfârşi aşa, pentru că era absolut evident că el (teologul) îşi ştia meseria /…/ Mama avea o Evanghelie, iar eu închizându-mă în camera mea am observat ca sunt de fapt patru Evanghelii şi, dacă-i aşa, atunci una din ele este mai scurtă decât celelalte. Şi, dacă tot nu mă aşteptam la nimic bun de la nici una dintre ele, am decis să o citesc pe cea mai scurtă. Dar iată aici am fost prins în cursă (de multe ori după aceea observam cât de şiret poate fi Dumnezeu atunci când îşi întinde mrejele pentru a prinde pestele), pentru că, dacă aş fi citit altă Evanghelie, aş fi avut probleme. Fiecare Evanghelie are un fond cultural propriu. Marcu însă scria anume pentru tineri sălbatici ca mine – pentru tineretul roman. Eu nu ştiam acest lucru, însă Dumnezeu ştia şi Marcu ştia, probabil, atunci când a scris mai pe scurt decât ceilalţi. M-am aşezat să citesc şi, sper că mă veţi crede pe cuvânt, pentru că acest lucru nu poate fi dovedit /…/ Citind, între începutul capitolelor unu şi trei a Evangheliei după Marcu, pe care o citeam lent, pentru că limbajul nu-mi era familiar, am simţit deodată că, de cealaltă parte a mesei stă Hristos. Acest sentiment era atât de puternic încât a trebuit să mă opresc din citit şi să mă uit. Am privit îndelung: nu vedeam nimic, nu auzeam nimic şi nu simţeam nimic. Dar chiar şi atunci când mă uitam spre locul unde nu era nimeni, aveam conştiinţa deplină că aici, negreşit, stă Hristos. Îmi amintesc că atunci m-am lăsat pe spate şi m-am gândit: dacă Hristos este viu şi sta aici, atunci Acesta este Hristos Cel înviat, deci eu ştiu din propria experienţă că Hristos a înviat şi, deci, tot ceea ce se zice despre El este adevărat.