Decembrie 1989

[Alen]

Să ne aducem aminte

[pino2rock]

da, Dumnezeu sa le aiba in paza sufletele!
Odihniti-va in pace, Radu-Alexandru Ionescu si Emil Savonea!

[DanielArdelian2]

Este o serie de emisiuni pe TVR 1, aseara am prins si eu una. Merita sa le vedeti. Eu la vremea revolutiei eram totusi prea tanar (10 ani) ca sa pricep ce se intampla, dar acum cand vad reluarile, ma ingrozesc cum s-a putut minti poporul cu televizorul.

[Mihai L]

Asta pentru ca nu stii starea in care au fost adusi in atatia zeci de ani...

[verga_Cip]

Am vazut si eu emisiunile pe TVR, sunt intr-adevar bune! Mai au si Antena diverse reportaje care iarasi sunt bune. Cat mai multe puncte de vedere trebuie sa fie, ca sa poti selecta ceea ce vrei si mai ales sa iti dai seama cine pe cine minte!

PS: Daniel, eu aveam vreo 2 ani in plus fata de tine, dar asta nu inseamna ca eram ceva mai implicat sau ca am inteles prea multe.

[bogdanv]

eu am fost in armata atunci. in ploiesti. am fost pe strazi. ploiestiul a fost insa un oras linistit. am si tras. am si avut un coleg impuscat. am avut, insa, amici care au murit in bucuresti. am "ratat" la mustata autobuzele catre bucuresti. unul din ele a fost bombardat la otopeni. acolo mi-au murit colegi. crunte zile. de atunci ma gindesc cu groaza ce ar fi daca s-ar intoarce comunistii....si nu as dori nimanui sa traiasca cu arma in mine si cu frica in sin. mi-a fost frica oameni buni ca nu voi reusi sa imi mai vad familia. nici nu stiam ce se intimpla cu ei la bucuresti.

sa va povestesc o secventa: 17 decembrie 1989 prima mea permisie. ies in oras cu mama, cu tata si sora mea. ajunsesem de 4 zile in ploiesti transferat pe pile de la birlad. eram in oras. vad un curier cu arma in mina si ochiul meu aluneca catre incarcator. avea incarcatorul plin. stig la el si il intreb ce se intimpla. imi raspunde ca are misiune si ca e Mircea cel Batrin. tata se uita la mine. el a facut cehoslovacia cind era in armata si stie ce inseamna asta. eu ma uit la ei si le spun ca trebuie sa plece acasa. e alarma de razboi! imi duc in fuga parintii si sora la gara unde ma intilnesc cu un coleg. acolo el se despartea de ai lui. nu stiau nimic. le spun. se ingrozesc. pleaca pllingind cu toti.. noi fugim catre unitate. in drum ne ajunge un camion care ne ia pe sus si ne lasa la unitate. deja se impartea munitia de razboi. incarcam gloantele in incarcatoare si ne e frica. sintem niste copii de 18 -19 ani. ce va fi oare. stam toata noaptea treji pe platou cu lazile de munitie linga noi....sint multe de povestit...nu doresc nimanui sa traiasca asa ceva. dar vreau ca amintirea acelor zile sa fie vie si nealterata! au urmat apoi iesirile in oras, patrulele, pistolul din geanta unei doamne din vasile lupu (sediul secu), un nene care fuge de patrula, un altul care reuseste sa se agate de un TAB si care este impuscat, un coleg care este impuscat in frunte, un coleg care s-a sinucis dupa ce a aflat ca parintii i-au fost omoriti, un autobuz pe care s-au pus AG-urile la otopeni...crunt...

reportajele in cauza au mult subiectivism in ele si asta datorita faptului ca unele dintre ele sint facute de oameni care nu au trait acele momente.

[danim]

% dintre ele nu erau din armele cu care era inzestrata Armata romana. Si depsre randurile 2-

$2u am fost in armata atunci. in ploiesti. am fost pe strazi. ploiestiul a fost insa un oras linistit. am si tras. am si avut un coleg impuscat. am avut, insa, amici care au murit in bucuresti. am "ratat" la mustata autobuzele catre bucuresti. unul din ele a fost bombardat la otopeni. acolo mi-au murit colegi. crunte zile. de atunci ma gindesc cu groaza ce ar fi daca s-ar intoarce comunistii....si nu as dori nimanui sa traiasca cu arma in mine si cu frica in sin. mi-a fost frica oameni buni ca nu voi reusi sa imi mai vad familia. nici nu stiam ce se intimpla cu ei la bucuresti.

sa va povestesc o secventa: 17 decembrie 1989 prima mea permisie. ies in oras cu mama, cu tata si sora mea. ajunsesem de 4 zile in ploiesti transferat pe pile de la birlad. eram in oras. vad un curier cu arma in mina si ochiul meu aluneca catre incarcator. avea incarcatorul plin. stig la el si il intreb ce se intimpla. imi raspunde ca are misiune si ca e Mircea cel Batrin. tata se uita la mine. el a facut cehoslovacia cind era in armata si stie ce inseamna asta. eu ma uit la ei si le spun ca trebuie sa plece acasa. e alarma de razboi! imi duc in fuga parintii si sora la gara unde ma intilnesc cu un coleg. acolo el se despartea de ai lui. nu stiau nimic. le spun. se ingrozesc. pleaca pllingind cu toti.. noi fugim catre unitate. in drum ne ajunge un camion care ne ia pe sus si ne lasa la unitate. deja se impartea munitia de razboi. incarcam gloantele in incarcatoare si ne e frica. sintem niste co din piata Universitatii. In prima linie erau pii de 18 -19 ani. ce va fi oare. stam toata noaptea treji pe platou cu lazile de munitie linga noi....sint multe de povestit...nu doresc nimanui sa traiasca asa ceva. dar vreau ca amintirea acelor zile sa fie vie si nealterata! au urmat apoi iesirile in oras, patrulele, pistolul din geanta unei doamne din vasile lupu (sediul secu), un nene care fuge de patrula, un altul care reuseste sa se agate de un TAB si care este impuscat, un coleg care este impuscat in frunte, un coleg care s-a sinucis dupa ce a aflat ca parintii i-au fost omoriti, un autobuz pe care s-au pus AG-urile la otopeni...crunt...

reportajele in cauza au mult subiectivism in ele si asta datorita faptului ca unele dintre ele sint facute de oameni care nu au trait acele momente.

Bogdane, Bogdane... Numai amintiri triste am de atunci .....Nu vreau sa imi aduc aminte ca unchiul meu a fost batjocorit de oamenii pe care jurase sa ii apere in fata la Orizont,TABurile USLA fusesera atrase in capcana mortala de tradatorul ala de Militaru...samd. Ca am avut armele indreptate spre noi intr-o sala mica de sedinte in sediul Ministerului -cel vechi-.Prea multe as avea de povestit-din interior- despre zilele alea. Eram blocati acolo, fara putinta de a-mi contacta familia. Tata deja plecase, nu stiam unde, inca din 17 dec. Eu am primit consemnul mai tarziu in ziua aia..., ca nu am putut sa iesim din dispozitiv decat tarziu, prin ianuarie...Si amuzamentul tembel cand dimineata strangeam gloantele care sparsesera geamurile birourilor si anuntam cate a strans fiecare. Si va jur ca nu erau din armele romanesti. Numai ca acum nu-mi folosete la nimic si lacrimile nu fac decat sa spele niste pietre de mormant...Trist...Acum ce am ajuns ?

[valentins]

si eu tot in armata am prins evenimentele din "89....de fapt in ianuarie am fost lasat la vatra....
tot serviciul militar l-am facut la canal....ca sofer....exista un ordin dat de C..... precum cei care aveau permis trebuiau sa presteze la canal....
din Caracal....unitatea la care am fost incorporat....am plecat un pluton la canal....25 de oameni.
ne-am intors acasa 16....
in intervalul 17 decembrie -20 ianuarie am vazut si trait,multe.....
greu de povestit....
esential este sa nu uitam.....