Păcănit roată stânga faţă
Salut,
Am o mică problemă, că tot veni iarna cu îngheţ. Mergeam pe un drum mai neumblat, pe care după prima zăpadă de anul trecut (2009) în curbe s-a format gheaţă. La o curbă la dreapta am derapat, dar nu am ieşit de pe drum, doar m-am lovit destul de tare de o movilă de zăpadă îngheţată. Unde am derapat eu nu era nimic pe margine, dar apoi m-am lovit cu stânga faţă în movila aceea când intram din nou pe drum (aveam în jur de 40km/h).
Ce am văzut eu: protecţia aripă faţă stânga (sau cum îi spune) e ruptă, şi în faţă, sub bară mai e o altă "plăsticăraie" ruptă. Când pornesc de pe loc, se aude un păcănit (unul singur) la roata stânga faţă. Şi acel păcănit se aude dacă pornesc un pic mai tare, la mersul din Bucureşti nici nu se mai aude.
Am mai mers cu maşina de atunci, iar asta pare să fie singura problemă. Nu trage într-o parte, nu zdrăngăne nimic când dau peste denivelări (la 130km/h pe A1 nu se auzea nimic). Aveţi idee ce ar putea fi?
O să mă duc în service până la urmă, să văd ce are. Dar întrebarea e: să mă duc cât mai curând, sau să aştept o revizie (mai am 2k până la revizia de 45k)?
Şi încă o întrebare: aveţi idee cât costă protecţia de aripă? Şi plasticul acela de sub bara faţă?
P.S. Dacă cineva vrea să vadă poze, mă duc mâine să fac câteva.

Ford Focus 2 - 1.8 TDCI 115 HP - aka buburuza
- iani_almajan
- Incepator
- Mesaje: 64
- Membru din: 21 Sep 2007, 13:13
- Localitate: Bucuresti