Legislaţie

Propuneri Noul Cod Rutier

Discuţii despre legislaţia în vigoare, codul rutier, taxe, asigurări RCA sau Casco, etc

Moderatori: KomandantuR, adicristea

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde mariusm » 10 Iul 2009, 19:45

Iata ca avem propuneri de modificare a regulamentului de circulatie:
Conform noului Cod Rutier, aflat încă în stadiul de proiect, depăşirea de două ori a vitezei legale ar putea fi sancţionată cu reţinerea şoferului pentru 24 de ore.
Iniţiatorii proiectului au prevăzut sancţiuni dure pentru şoferii indisciplinaţi. Cei care merg cu dublul vitezei legale şi sunt opriţi în trafic, ar putea fi reţinuţi pentru 24 de ore. Pentru abaterile grave, permisul ar putea fi reţinut chiar şi trei ani.
În plus, şoferii vor fi testaţi cu alcooltestul de fiecare dată când vor fi opriţi, iar controalele nu se vor face numai de poliţiştii de la rutieră, ci şi de jandarmi şi poliţiştii comunitari.
O altă măsură, amendarea proprietarului maşinii, chiar dacă acesta nu s-a aflat la volan în momentul unei abateri de la Codul Rutier, a stârnit deja reacţia Asociaţiei Magistraţilor din România care consideră că prevederea încalcă drepturile omului. Cei care au venit cu propunerea explică faptul că în acest fel, autorităţile pot încasa amenzile mai repede.
Noutăţi sunt şi pentru viitorii şoferi. Poligonul ar putea redeveni obligatoriu. În plus, şoferii profesionişti ar putea să obţină permisul numai după probe de control al derapajului, acvaplanării şi după teste de simulare a impactului şi a răsturnării.
O altă modificare îi vizează pe cei cu mopede şi scutere. Ei vor putea să se plimbe doar dacă au permis de conducere. ATV-ul, considerat vehicul de teren accidentat, nu va mai avea ce să caute pe drumurile publice.
Iniţiatorii proiectului au venit şi cu o propunere cel puţin inedită: copacii de pe marginea drumului să fie tăiaţi, ca să existe mai puţine accidente grave. În acest moment, modificările sunt pe masa Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră. Documentul nu a primit încă avizul Poliţiei Rutiere.

Sursa Realitatea TV
http://www.realitatea.net/pe-vitezomani ... 59447.html
The owls are not what they seem...
Cadouri pentru fete... http://sheepshine.blogspot.com/
Avatar utilizator
mariusm
1nsane Member
 
Mesaje: 1095
Membru din: 15 Oct 2007, 23:50
Localitate: Calarasi
Maşina: Ford Focus Combi Futura 2002 90CP TDDI Polar Silver Metalic

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde DGAlexandru » 11 Iul 2009, 18:08

Asta cu taiatul copacilor nu e ok. In primul rand creste poluarea iar in al 2-lea rand prefer ca ala sa se opreasca intr-un copac decat sa se opreasca in alta masina ce circula regulamentar.
---------------Tel: 0722.120.128 / 0741.741.608 - Alexandru - Bucuresti---------------
--- !!! --- MP / PM dezactivat --- !!! ---

Imagine
Avatar utilizator
DGAlexandru
 
Mesaje: 8406
Membru din: 14 Feb 2008, 12:42
Localitate: Bucuresti
Maşina: Mondeo 4 HatchBack, TITANIUM X, 2.0 TDCi 143cp, AT6, Thunder Metallic, 05.2008

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde marianrec » 11 Iul 2009, 22:05

Alta masina care circula regulamentar unde? Pe camp? Cum poti sa lovesti o masina daca ai trecut pe langa un copac si ai ajuns in lanul cu porumb?
marianrec
Incepator
 
Mesaje: 67
Membru din: 06 Ian 2008, 19:52
Localitate: Galati
Maşina: Ford
VIN: WFONXXGCDN3D72286

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde DGAlexandru » 12 Iul 2009, 11:35

Ideea e un pic mai complexa :P.. Daca taie copacii atunci "desteptu" care merge cu viteza cand iese in decor nu mai are in ce sa se "opreasca" .. si scapa. Repara putinul stricat la masina si iar e pe sosele, iar cu viteza.. numai ca de data asta nu mai derapreaza spre dreapta ci spre stanga.
---------------Tel: 0722.120.128 / 0741.741.608 - Alexandru - Bucuresti---------------
--- !!! --- MP / PM dezactivat --- !!! ---

Imagine
Avatar utilizator
DGAlexandru
 
Mesaje: 8406
Membru din: 14 Feb 2008, 12:42
Localitate: Bucuresti
Maşina: Mondeo 4 HatchBack, TITANIUM X, 2.0 TDCi 143cp, AT6, Thunder Metallic, 05.2008

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde catser » 12 Iul 2009, 15:11

daca nu este oprit de copac, cel mai probabil va ajunge pe trotuar si va lovi niste oameni nevinovati
Fiecare popor are conducatorii pe care-i merita.
Avatar utilizator
catser
Gold Member
 
Mesaje: 851
Membru din: 04 Mai 2007, 10:33
Localitate: Pitesti
Maşina: Ford Fiesta Comfort 2007 1.25i 75CP Tango

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde Mihai L » 12 Iul 2009, 15:22

Am vazut si eu, e plin de oameni pe E85 pe trotuare, pe ambele sensuri... =))
Focus. Ford Focus. Sea Grey.
2006 Ford Focus Wagon TDCi, 1.6/109 CP
Imagine
Imagine
My pictures on Flikr
Avatar utilizator
Mihai L
 
Mesaje: 10794
Membru din: 25 Apr 2006, 17:53
Localitate: Bucuresti
Maşina: Ford Focus Wagon Trend CL 2006, 1.6l/109CP, Sea Grey

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde catser » 12 Iul 2009, 15:26

ai dreptate, proiectul de lege era doar pt E85...
Fiecare popor are conducatorii pe care-i merita.
Avatar utilizator
catser
Gold Member
 
Mesaje: 851
Membru din: 04 Mai 2007, 10:33
Localitate: Pitesti
Maşina: Ford Fiesta Comfort 2007 1.25i 75CP Tango

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde Mihai L » 12 Iul 2009, 15:34

Nu cred ca discutia este pentru orase, acolo copacii tin de primarie. Si oricum nu sunt accidente multe cu copacii.
Focus. Ford Focus. Sea Grey.
2006 Ford Focus Wagon TDCi, 1.6/109 CP
Imagine
Imagine
My pictures on Flikr
Avatar utilizator
Mihai L
 
Mesaje: 10794
Membru din: 25 Apr 2006, 17:53
Localitate: Bucuresti
Maşina: Ford Focus Wagon Trend CL 2006, 1.6l/109CP, Sea Grey

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde mariusm » 12 Iul 2009, 15:56

Asa e, accidentele sunt cu soferi cretini sau neatenti! ;)
The owls are not what they seem...
Cadouri pentru fete... http://sheepshine.blogspot.com/
Avatar utilizator
mariusm
1nsane Member
 
Mesaje: 1095
Membru din: 15 Oct 2007, 23:50
Localitate: Calarasi
Maşina: Ford Focus Combi Futura 2002 90CP TDDI Polar Silver Metalic

Re: Ce trebuie sa stim cand ne opreste politia

Mesajde toxicristi » 12 Iul 2009, 21:59

Copacii si drumurile nationale nu se impaca, stim cu totii. Cred ca se merge pe ideea ca pomii sunt partea rezolvabila a ecuatiei.
Imagine "Aici, pe forum, eşti ceea ce scrii!"
Avatar utilizator
toxicristi
 
Mesaje: 7689
Membru din: 02 Ian 2007, 23:53
Localitate: Bucuresti / Brasov
Maşina: Focus 2002 1.8TDDi 90CP Bouvagon

Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde irsido » 15 Iul 2009, 14:21

Salut. Navigand pe site-urile de stiri, apare minunata veste ca se "lucreaza" in stil romanesc la un nou proiect de lege care sa inaspreasca pedepsele aplicate contravenientilor.
Stirea suna cam asa:

"Proiectul de completare a Codului Rutier, intocmit la Ministerul Transporturilor, a creat mari emotii in lumea soferilor.
Propunerile sunt, intr-adevar, dure, mai ales cand vorbim despre o zi de inchisoare pentru o viteza de peste 100 de km/h in localitate sau despre suspendarea permisului timp de 3 ani pentru abateri foarte grave.
Dincolo de vaietele soferilor si de o oarecare adversitate chiar din partea Politiei Rutiere, suparata probabil ca o alta autoritate ii sufla in ciorba, ar trebui sa ne intereseze mai mult daca aceste modificari ar putea avea sau nu efecte benefice asupra traficului din Romania, care face anual un numar record de victime, multe dintre ele nevinovate.
Beneficiile legii aspre
Adeptii unei legislatii permisive ar fi bine sa-si aminteasca faptul ca niciunde si niciodata civilizatia si disciplina nu au fost impuse cu rugamintea si indulgenta, ci prin interdictii, pedepse severe si instransigenta, adica apeland la frica.
Frica de amenda, de pierderea permisului, si, de ce nu, chiar de inchisoare.
Nu vad asadar nimic rau in puscaria contraventionala pentru depasirea dublului limitei legale de viteza. La peste 100 de km/h, un copil sarit de pe marginea drumului nu are nicio sansa sau o masina care franeaza brusc in fata bolidului este aruncata precum o popica. Sa nu mai vorbim de efectele impactului frontal la o asemenea viteza.
In plus, ce mai periculosi vitezomani, tinerii teribilisti, cu masini scumpe si puternice, nu prea sunt impresionati de amenda, asa ca inchisoarea ar fi chiar binevenita. Dar nu neaparat ca prima sanctiune.
Ar fi totusi bine ca pedepsele sa fie progresive, astfel incat soferul care greseste o data sa nu ajunga direct dupa gratii.
La fel, pentru consum de alcool, pedepsele nu sunt niciodata prea dure si bine ar fi ca la repetarea abaterii si alcoolemii mari sa nu se ajunga doar la 3 ani de suspendare a permisului, ci chiar la anularea acestuia.
Repetarea unei erori atat de periculoase denota o iresponsabilitate incompatibila cu volanul.
Multi se intreaba de ce n-am avea si noi voie, ca soferii din alte tari, sa ne suim la volan cu o bere "la bord". Pentru ca daca romanului nu-i dai voie sa bea nimic, bea o bere, daca-i dai voie sa bea o bere, bea o tuica si tot asa, ca doar legea e pentru fraieri.
Tocmai de asta ar fi bine ca alcooltestele sa fie facute la orice oprire in trafic, dupa cum suna una dintre recentele propuneri, desi, ce-i drept, costurile ar fi foarte mari. Daca insa cei gasiti bauti ar fi obligati sa plateasca valoarea testului, s-ar recupera o parte din bani.
Salutare ar fi si modificarile in privinta examenului pentru obtinerea permisului. Acestea presupun reintroducerea poligonului, iar pentru soferii profesionisti introducerea probelor de control de derapaj, acvaplanare si teste de simulare a impactului si a rasturnarii.
Nu sunt cascadorii inutile, ci deprinderea unor abilitati foarte importante de control asupra masinii in situatii extreme. Poate ca daca ar fi avut aceste abilitati, multi oameni ar fi acum in viata.
Propuneri controversate
Sa nu exageram insa! Ca orice proiect, nici acesta nu este scutit de aspecte discutabile si nici de aberatii. La acest ultim capitol se inscrie intentia de a-l amenda pe proprietarul masinii, chiar daca nu se afla el la volan atunci cand a fost comisa abaterea. Ratiunea e simpla: nimeni nu ar mai putea scapa de amenda trimisa in plic, spunand ca imprumutase masina sa.
Insa unul dintre principiile fundamentale de drept spune ca raspunderea penala si cea contraventionala sunt individuale, deci nimeni nu poate fi pedepsit in locul altcuiva. Deci o astfel de prevedere este si stupida, si ilegala.
Discutabila este si sanctiunea suspendarii permisului timp de 3 ani in cazul abaterilor grave. Din start, aceste abateri ar trebui mentionate expres, dar chiar si asa nu vad utilitatea unei astfel de sanctiuni, ba chiar mi se pare periculoasa, pentru ca in trei ani de zile se mai pierd din reflexe, mai rugineste indemanarea, efecte ale lipsei de exercitiu in orice domeniu.
Controversata este si propunerea de a taia copacii de pe marginea drumurilor pe motiv ca multe dintre accidentele foarte grave sunt consecinta impactului cu acestia.
Este adevarat, dar, pe de alta parte, pomii au rolul lor, inclusiv impotriva alunecarilor de teren cu care ne confruntam tot mai des. E drept ca viata e mai importnata decat orice, dar o Romanie defrisata numai de noi defrisari nu are nevoie.
Poate ca o solutie de compromis ar fi montarea unor parapeti intre sosea si copac, cu rol de mantinela, care sa nu permita impactul direct.
Aceasta protectie ar fi necesara si acolo unde drumurile sunt marginite de santuri, uneori adanci, la fel de periculoase ca pomii.
Si daca tot e sa inasprim legea, sanctiuni aspre ar trebui sa-i vizeze si pe administratorii drumurilor atunci cand gropi sau lucrari nesemnalizate corespunzator sunt la originea unor tragedii.
Pana la modificarea legii insa, oricat de binevenita ar fi ea, sa nu uitam totusi ca relele nu sunt provocate, in mare majoritate, de carentele de reglementare sau de legea prea blanda, ci de neaplicarea legii cata si cum e ea.
Asa ca putem sa modificam de o suta de ori Codul Rutier si tot nu va avea efect daca in trafic va domni aceeasi lege a junglei, iar pentru asta principala vina este a politiei, mult prea slaba si corupta. Impotriva ei cand vom vedea sanctiuni de maxima duritate? "

Ce parere aveti, se poate aplica asa ceva in Romania? O sa se dea o noua lege pentru impozitaea Spagilor din amenzile rutiere?
Mondeo Mk4 2.0i
Avatar utilizator
irsido
1nsane Member
 
Mesaje: 1159
Membru din: 24 Mar 2007, 16:45
Localitate: Bucuresti
Maşina: Mondeo Mk4 2.0i

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde shine » 15 Iul 2009, 15:26

parca zici ca am facut un brainstorming si ai scris si ideile mele.
eu raman totusi la parerea mea cu alcoolul: prima oara amenda. a doua oara puscarie. a treia oara interdictie de a mai conduce vreodata in viata asta + puscarie.
Avatar utilizator
shine
Membru reincarnat
 
Mesaje: 3383
Membru din: 28 Ian 2008, 16:18
Localitate: Bucuresti
Maşina: Ford Fusion 2004, 1.6 / 100 CP + Ford Focus 2012 1.0 / 125 CP
VIN: EuPreferDemisecul

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde irsido » 15 Iul 2009, 15:33

Asa e....chestia cu alcoolul e cea mai grava..daca este treaza si lucid, poti reactiona...dar cand esti cu "capsa" pusa...e grav.
Ii vezi pe toti dementii care apar la TV prinsi bauti la volan si la intrebarea "Ati consumat ceva alcool?", raspuns sec si la obiect "Cine???.....Eu??!!".
Si scapa de dosar si peste 3 luni iar sunt pe sosele...astia ar trebui monitorizati prin gps, si daca se urca si conduc, pe loc la racoare.
Mondeo Mk4 2.0i
Avatar utilizator
irsido
1nsane Member
 
Mesaje: 1159
Membru din: 24 Mar 2007, 16:45
Localitate: Bucuresti
Maşina: Mondeo Mk4 2.0i

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde toxicristi » 17 Iul 2009, 22:19

Sa nu ne hazardam, sunt soferi care treji conduc mai prost decat altii, bauti.

Poa' sa faca proiecte peste propuneri peste modificari, cat timp nu se pune la punct infrastructura, nu o sa existe o scadere importanta a numarului de accidente mortale.
Imagine "Aici, pe forum, eşti ceea ce scrii!"
Avatar utilizator
toxicristi
 
Mesaje: 7689
Membru din: 02 Ian 2007, 23:53
Localitate: Bucuresti / Brasov
Maşina: Focus 2002 1.8TDDi 90CP Bouvagon

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde Mihai L » 17 Iul 2009, 22:22

Chestia cu condusul bine si cand esti baut (in baza experientei) este valabila la condusul obisnuit, dar stai linistit, ca daca ii sare cineva in fata nu reactioneaza... :-"
Focus. Ford Focus. Sea Grey.
2006 Ford Focus Wagon TDCi, 1.6/109 CP
Imagine
Imagine
My pictures on Flikr
Avatar utilizator
Mihai L
 
Mesaje: 10794
Membru din: 25 Apr 2006, 17:53
Localitate: Bucuresti
Maşina: Ford Focus Wagon Trend CL 2006, 1.6l/109CP, Sea Grey

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde Xilin » 17 Oct 2009, 21:50

sunt de acord cu confiscarea masinii dar nu la 50km/h peste limita legala. Un 80 la ora peste inafara orasului si 100 la ora in oras ar fi mai degraba corect. Ar insemna ca soferul este complet inconstient si deci merita sa ramana fara masina.
Ba chiar pentru acestia propun chiar si 24 ore de arest fara dosar penal.
Dar propun sa se introduca notiunea de sofat periculos, aici incadrandu-se cei ce depasesc in curbe fara vizibilitate, cei ce merg pe contrasens pe autostrada, cu suspendarea pe 1-2 ani a permisului de conducere si sa fie nevoie de examen pentru redobandire ... hm ?
Xilin
Incepator
 
Mesaje: 41
Membru din: 12 Oct 2009, 23:47
Maşina: Honda Accord, 2008, 2000cmc 155cp, executive

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde Xilin » 17 Oct 2009, 21:52

toxicristi,503828 scrie:Sa nu ne hazardam, sunt soferi care treji conduc mai prost decat altii, bauti.

Poa' sa faca proiecte peste propuneri peste modificari, cat timp nu se pune la punct infrastructura, nu o sa existe o scadere importanta a numarului de accidente mortale.


sry pt double post dar de cate ori au pus la punct infrastructura, numarul de accidente pe tronsonul respectiv a crescut considerabil. De aici intelegem ca avem prea multi soferi inconstienti. Si inconstient nu inseamna la mine ca ai depasit limita cu 20-30km/h ci ca mergi ca un lunatic efectiv, depasiri riscante si un comportament agresiv (vezi cei ce stau la 10cm in spatele tau pe autostrada sa te dai la o parte in timp ce tu depasesti regulamentar un tir)
Xilin
Incepator
 
Mesaje: 41
Membru din: 12 Oct 2009, 23:47
Maşina: Honda Accord, 2008, 2000cmc 155cp, executive

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde Florin Suciu » 24 Feb 2010, 08:23

Subscriu intru totul la cele srise de irsido si in plus as fi de acord cu scoaterea ATV-urilor de pe drumurile publice din doua motive: 1. poluarea sonora produsa de aceste vehicule; 2. Gradul cu mult mai redus de protectie in caz de accident in comparatie cu o motocicleta. Inca o masura de bun augur mi se pare introducerea permiselor de conducere pentru scuteristi deoarece foarte multi din acestia pur si simplu ignora codul rutier prin felul in care se deplaseaza pe drumurile publice si pe toti ceilalti deopotriva. Va propun un scenariu foarte simplu, un fapt pe care l-ati trait , cred, 99% din d-voastra: va deplasati pe un drum public cu o singura banda pe sens si intentionati sa virati dreapta, iar pe cand sa faceti manevra constatati ca in partea dreapta a autovehiculului d-voastra se afla un scuter in plina manevra de depasire pe partea dreapta. Hai sa presupunem ca o sa-l acrosati si tipul va fi ranit usor de pe urma cazaturii; in absenta martorilor, cum veti demonstra autoritatilor ca nu d-voastra ati depasit scuteristul nerespectand distanta de siguranta fata de acesta? Acest lucru cu siguranta o sa-l declare respectivul.
Florin Suciu
Incepator
 
Mesaje: 56
Membru din: 24 Iun 2009, 08:06
Maşina: Ford Facy Transit 135T350, 2004, 2402 cmc, 101 kw
VIN: WFOLXXTTFL4L41211

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde PH3N0M3N » 24 Feb 2010, 13:30

nu sunt de acord cu taierea copacilor indiferent de locatie (au si ei mai multe roluri importante) - ideea cu parapetii mi se pare mai potrivita.
nu sunt de acord cu confiscarea masinii (poate doar temporar, cu posibilitatea sa platesti pentru a ti-o recupera)
sunt de acord cu inchisoarea (24h fara dosar penal) pentru cei bauti, pentru cei care incalca repetitiv viteza maxima admisa cu peste 50 km/h
sunt de acord cu anularea permisului in cazul in care individu' este recidivist
sunt de acord cu scoaterea ATV-urilor de pe strazi, desi n-am nimic cu ele (chiar imi plac!) fac un zgomot ingrozitor.
sunt de acord cu introducerea noilor prevederi (poligon, carnet pentru mopede, testele pentru profesionisti) in normele de examinare. Eventual, nici ideea cu condus pe noapte/ploaie/ceata nu e rea.
Inscrie-te in Club Ford Constanta • Topic dedicat forumistilor din Constanta
Multumesc pentru ajutor tehnic: marius3k • adispan • vali • maddogul & co.
¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯¯
Avatar utilizator
PH3N0M3N
Gold Member
 
Mesaje: 911
Membru din: 19 Sep 2009, 11:47
Localitate: Constanta
Maşina: Ford Puma 1.7 16v VCT Zetec-S 125 CP

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde mariusm » 24 Feb 2010, 14:54

cat priveste copacii de pe marginea dn va spun doar atat: ani in urma dn21 calarasi-slobozia era strajuit de niste copaci... o frumusete! mai ca mergeai in miezul zilei pe la umbra... cand a inceput reabilitarea i-au taiat pe toti, la vremea aia i-am injurat pe taietori. e drept, multi se mai tineau doar in scoarta... acum constat ca nu a fost o idee rea dpdv al sigurantei rutiere, in zona asta poti oricand vedea unul cum pleaca pe aratura la propriu, nu mai zic de perioada de iarna.
mi se pare obligatoriu sa plantam copaci, dar asta deja e alta problema...
The owls are not what they seem...
Cadouri pentru fete... http://sheepshine.blogspot.com/
Avatar utilizator
mariusm
1nsane Member
 
Mesaje: 1095
Membru din: 15 Oct 2007, 23:50
Localitate: Calarasi
Maşina: Ford Focus Combi Futura 2002 90CP TDDI Polar Silver Metalic

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde bruno » 24 Feb 2010, 15:18

Hai sa fiu si eu Gica contra sint de acord ca si cei cu girofar afara de pompieri si salvare sa fie considerat ca un cetatean normal ,cind ucide pe trecere(cazul Paunescu)sa intre la bulau si politistii care sint beti si mai fac si circulatie,sa bage de nebun bulau ministru transporturilor cind plateste de 3 ori mai mult pe km de autostrada,sa-mi vad banii de la drumarul care nu a semnalizat/reparat gropanul in care imi las roata si jumate din praguri,si as mai avea o mica propunere,ca autoritatile sa nu mai fie luate prin surprindere de iarna si sa putem merge omeneste prin orase la fel ca nemtii....astea find spuse am sa respect si eu regulile la fel ca ei
Ford focus sedan 1,8/2007/115 caluti
Sint inofensiv dar gindul meu e criminal...
bruno
Member
 
Mesaje: 273
Membru din: 31 Iul 2007, 12:18
Localitate: Constanta

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde ddwrc » 24 Feb 2010, 15:58

Daca tot este vorba despre propuneri (poate citeste si cineva "de sus") si, ca oricine altcineva, am si eu cateva propuneri. iata ce cred (prin prisma meseriei vad foarte des consecintele accidentelor):
- sa nu se elibereze permise de conducere celor care nu stiu sa scrie si sa citeasca (proba practica, nu diploma).
- examenul psihologic sa fie decisiv. retragere automata a permisului la psihopati. am vazut si cazuri in care oameni cu boli psihice grave conducea fara problema. Chiar am avut o experienta cu un ins pe care il cunosteam si era sofer de taxi.
- numarul de ore practice sa fie foarte mare.
- taxa de inscriere sa se mareasca. (de ex. in Germania este in jur de 1000 de euroi).
- reevaluare la 10 ani a aptitudinilor.
- cursuri obligatorii de prim ajutor pentru toti candidatii. (la modul serios, nu teoretic).
This is the beginning of a beautiful friendship
Avatar utilizator
ddwrc
Ford Freak
 
Mesaje: 212
Membru din: 08 Aug 2008, 11:16
Localitate: Alba Iulia
Maşina: Ford Fiesta
VIN: WF0JXXGAJJBD00729

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde tokyodream » 28 Sep 2019, 08:14

Proiect pentru înăsprirea legii pentru șoferii băuți care produc accidente mortale: pedeapsa cu închisoare nu va mai putea fi suspendată

https://www.automarket.ro/stiri/proiect ... 93865.html
O afacere care aduce doar bani, este o afacere proastă. - Henry Ford

https://www.carvertical.com/ro/landing/ ... b=0eb206ae
Avatar utilizator
tokyodream
Gold Member
 
Mesaje: 626
Membru din: 15 Ian 2013, 17:40
Maşina: Renault Scenic 2, 1.6 b, 2006

Re: Propuneri Noul Cod Rutier

Mesajde tokyodream » 12 Oct 2019, 06:43

Nou proiect pentru reglementarea trotinetelor electrice: circulație doar pe marginea carosabilului, vârsta minimă – 14 ani

https://www.automarket.ro/stiri/nou-pro ... 94069.html
O afacere care aduce doar bani, este o afacere proastă. - Henry Ford

https://www.carvertical.com/ro/landing/ ... b=0eb206ae
Avatar utilizator
tokyodream
Gold Member
 
Mesaje: 626
Membru din: 15 Ian 2013, 17:40
Maşina: Renault Scenic 2, 1.6 b, 2006


Înapoi la Legislaţie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

Cine este conectat

În total sunt 0 utilizatori conectaţi :: 0 înregistraţi, 0 invizibili şi 0 vizitatori (date care se bazează pe utilizatorii activi în ultimele 5 minute)
Cei mai mulţi utilizatori conectaţi au fost 1197 pe 04 Aug 2014, 15:23

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

Zile de naştere

Nicio zi de naştere astăzi

Site Login