de octa » 11 Dec 2011, 19:21
Sunt oarecum suparat. Bineinteles, ca orice om, sunt urmarit de supararile zilnice: economia tarii nu merge cum trebuie si asta ne afecteaza pe toti, un bison mi-a taiat calea in trafic, am scapat paharul preferat si s-a facut tandari, benzina e prea scumpa, afara e prea rece sa ma plimb cu motocicleta, si altele. Dar acum voi vorbi despre un lucru ce ma sacaie ingrozitor si, ca in cazul mancatului prea mult si fumatului, depinde doar de mine.
Am o problema cu limba. Adica chiar cu limba ce-o vorbesc. In general imi pretind sa vorbesc si sa scriu corect romaneste. Si cred ca reusesc, in mare masura. Ei bine, recent am descoperit ca nu stiu cand sa pun doi “i” la finalul verbelor. Chestia asta are si un istoric: asa am fost invatat la scoala de catre profa (si in acelasi timp diriga) mea de limba si literatura romana in clasele a V-a si a VI-a. Nu stiu de ce pe vremea cand ea a invatat, eleva sau studenta fiind, verbele, care indiferent de conjugarea lor, daca aveau forma infinitivului nu se scriau cu doi “i”. Poate regulile Academiei Romane din acele timpuri impuneau asta. Asa am invatat si eu, de la profesoara mea si nu pot scapa de treaba asta desi, intre timp, am aflat cum se scrie de fapt.
Bun. Mai vorbesc si scriu destul de bine engleza si vorbesc suficient italiana. Adica, daca imi dau drumul provocat fiind de o conversatie in aceste doua limbi straine pentru mine, reusesc sa duc o la bun sfarsit, fara multe poticneli, capatand pe masura avansarii in dicutie un accent mai mult decat acceptabil, chiar bun. Am fost laudat de catre interlocutori pentru accentul meu corect. Bineinteles ca nu sustin ca stapanesc limbile astea foarte bine dar nu ma sperie nici un subiect de discutie.
Dupa aceasta introducere poate putin aroganta, va pot spune exact de ma doare: mi s-a pus pata sa invat franceza. Nu-s la primul contact cu aceasta limba. Am facut cursuri de franceza vreo sapte ani in gimnaziu si in liceu. Nu eram foarte bun dar nu eram nici pe departe un elev nemerituos in aceasta intreprindere. Oricum am uitat tot. Sau aproape tot. Stau bine cu pronuntia si mai stiu cateva cuvinte. Niciodata nu am reusit sa inteleg acceptabil gramatica si sintaxa franceza.
Zilele acestea, convins fiind ca intre timp neuronii mei s-au matiruzat si ca le va fi mai usor sa asimileze informatii noi, am pus mana pe carte: “Invatati franceza fara profesor”. Editura Stiintifica 1964. Un tom cat prima parte a Shogunului – imi zic ca nu va fi prea greu...
Primele lectii au fost o bagatela: cateva substantive care imi sunau cunoscute imi revin in minte, reinviate din sarcofagele lor de multa vreme ingropate. Dar nu ca intr-un film de groaza cu mumii. Amintirile mele mi-au dat curaj: ah! voi parcurge cartoiul una-doua, fara probleme.
Dar nu!!! Dupa douazeci-treizeci de pagini am intrat in negura... Ma intreb daca aceste pagini reprezinta cumva tot ceea ce am invatat la scoala in atat de multi ani. Probabil ca da...
Lectiile simple au ramas in urma. Le-am topit exaltat, bucuros (vai!) de imensa mea capacitate de a-mi strecura in minte o limba straina. Si apoi lovitura: un pumn puternic, fara manusa, direct in frunte. Ochii deja umflati si vineti, usor defocalizati, se straduiesc amarnic sa parcurga lectiile care nu aduc nici un ecou din trecutul meu de scolar.
A naibii gramatica franceza: diacritice speciale pentru fiecare cuvant, sedile, terme, accente inchise, deschise, mute, circumflexe, si altele. Prea multe substantive au genuri inverse fata de limba romana, de care ma agat inevitabil. Cum naiba sa-i spun unei batiste “un batist”? sau unei insecte “un insect”? sau unui dulap “o dulapa”? Et cetera.
Si apoi vin verbele... Se dau in cadrul lectiilor reguli de conjugare. Apoi vine asterixul. Diavolesc asterix! Tine neaparat sa ma descumpaneasca: zice ca desi regula-i regula, sunt o gramada de verbe care desi ar trebui sa se supuna regulei, nu o fac. Pur si simplu. Nu o fac. Au o minte a lor, au liber arbitru. Fac ce vor si cum vor. Verbe rebele.
Bineinteles ca verbele, diacriticele, accentele si genurile nu-s o singura gasca de forme ale limbii ce ma sacaie. Nuuuuu... Mai sunt si alte gasti, cu numerosi membrii: adverbe, adjective, articole, prefixe, sufixe, numerale, pronume si multe altele. Toate cica se supun unor reguli. Sau unor nereguli sau unor antireguli, contrareguli, exceptii, exceptii la exceptii, exceptii ce confirma regulile. Ar trebui ca toate astea sa fie declarate de catre Academia Franceza ilegitime, ilegale si imorale!!! Menirea lor e sa ucida neuronii celor ce vor sa invete franceza. Probabil ca nebunia istorica ce se atribuie francezilor de aici se trage: toti toti au invatat franceza. De aici doaga sarita...
Peste toate vine revelatia. Sa nu credeti ca e de bine...
Manualul e conceput, ca orice manual de limba straina ce se respecta, cu explicatii in limba materna a invatacelului si cu comparatii intre gramatica limbii deja stiute (ca e de presupus asta, nu?) si cea a limbii de invatat. Ei bine, revelatia: teoria gramaticii limbii romane este, pentru mine, atrofiata si pitita undeva adanc in creierul meu, intre sinapse demult inactive. Cum naiba am luat note bune la scoala? De ce nu pot scoate pur si simplu, ca dintr-o cutiuta fara cifru, cunostintele pe care, candva, le-am avut? Sau... le-am avut? Nici nu mai stiu.
Se spune ca cultura unui om e ceea ce ramane dupa ce uita ce a invatat. Avand asta in vedere, m-as putea consola cu faptul ca totusi vorbesc si scriu romaneste corect (cu exceptia i-urilor mai susmentionate), bineinteles in limita vocabularului dobandit. Eh! Mai fac greseli – banuiesc ca toti o fac: l-am auzit pe Liiceanu facand un dezacord. Si pe Hurezeanu si pe Paler si pe Dinescu. Si pe Temir sau DanielArdelian, in scris. Deci se poate si la case mai mari. De casele mai mici cu pretentii de case mari nu ma iau. Ii vedem pe sticla toata ziulica cum stalcind romana ne conduc. Nu vreau sa ma scuz vazandu-le exemplul.
Deci sunt suparat. Foarte... Ca sa invat franceza trebuie sa invat intai romana. Credeam ca o stiu...
As putea sa renunt dar parca nu-mi vine. Nu vreau sa ma trezesc la varsta senilitatii (care vine negresit) cu regrete. De aceea imi zic mie in franceza si francezilor in romana: fou, tous les moments courent!
ford focus turnier ghia 1,6 16v duratec ti-vct 2005 GPLford focus turnier ghia exclusive 1,8 16v zetec 2002 GPL
>>>
:
Acum pe bune, cred ca ti-ai gresit meseria...........si daca nu vei putea "domestici" franceza, apuca-te de proza si nuvelistica, ca vei avea mai mult succes 
) ne-a zis ca in facultate a fost in fosta DDR la "specializare" si la fel a avut ceva probleme de acomodare cu germana vorbita.nu stiu de franceza,ca n-am invatat decat din temele lui fiu'miu!dar daca franceza te intereseaza doar in scop de comunicare cu niscaiva frantuji,cred ca o sa te faci inteles si fara cunostinte aprofundate de gramatica.
