Va cadea noua taxa de inmatriculare auto in fata Comisiei EU
Reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice (MFP) se vor intalni, in aceasta saptamana, cu oficiali ai Comisiei Europene, discutiile avand ca tema introducerea taxelor pentru masinile second hand, prevedere prin care, potrivit UE, este ingradit comertul liber, a declarat, luni, Mihai Hura, director in Ministerul Finantelor.
"Cei de la Comisia Europeana sustin ca nu este o masura binevenita, ca se ingradeste comertul liber. Vom vedea ce argumente au. Exista un articol in Tratatul UE, dar acesta precizeaza ca o tara nu poate stabili impozite mai mari pentru bunurile importate de aceleasi tip cu cele pe care le produce. Este o intalnire tehnica, nu sunt probleme", a spus Hura.
El a aratat ca acest tip de taxa se aplica si in alte tari, nefiind inventata de Romania. Potrivit noului Cod Fiscal, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007, de la acea data va fi introdusa o taxa de inmatriculare pentru autoturisme si autovehicule, inclusiv comerciale, cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv. Taxele stabilite in Parlament sunt sensibil mai mari decat sumele propuse de Guvern in proiectul de modificare a Codului Fiscal.
In cazul masinilor care respecta normele de poluare Euro 3 cu o capacitate cilindrica mai mica de 1.600 cmc si cu o vechime mai mica de sase luni, taxa a fost stabilita la 612 euro, iar pentru cele cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc, mai vechi de sase ani, la 5.070 euro. Pentru o masina Euro 2 cu capacitatea cilindrica de 1.600 cmc taxa va fi de 2.704 euro, iar pentru cele cu o capacitate de peste 3.000 cmc vor fi platiti 6.240 de euro. Posesorii de autovehicule din clasa Euro 1 cu o capacitate cilindrica de pana la 1.600 de cmc vor achit 3.744 euro, in timp ce pentru autoturismele cu o capacitate de peste 3.000 cmc taxa a fost fixata la 7.020 de euro. In cazul masinilor noneuro, taxa de inmatriculare este de 4.000 euro pentru motorizari de pana in 1.600 cmc si de 7.500 euro pentru masinile cu o capacitate de peste 3.000 cmc.
Secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene Leonard Orban a declarat, la jumatatea lunii iulie, ca prevederea noului Cod Fiscal referitoare la taxele pentru masinile second hand ar putea fi considerata o incalcare a Tratatului UE, ceea ce, in ultima instanta, ar putea atrage sanctiuni financiare "extrem de dure". El a spus ca "este foarte important ca, de la momentul aderarii, Romania sa indeplineasca toate angajamentele pe care si le-a asumat prin Tratatul de aderare si sa evite sub orice forma incalcarea prevederilor Tratatului Uniunii Europene". Orban a mentionat ca, intr-o prima faza, Romania va fi "somata" sa-si amendeze legislatia in vigoare, urmatorul pas fiind cel al sanctiunilor financiare.
Pe de alta parte, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, s-a pronuntat in favoarea mentinerii taxelor pentru inmatricularea autovehiculelor second-hand, dupa ce Comisia Europeana a criticat statele cu astfel de proceduri. "Aveam doua optiuni: sa lasam piata complet deschisa si sa se intample ca in Polonia, sa pierdem un vector de dezvoltare extrem de important, pe care-l reprezinta industria de automobile, sau sa asiguram o coerenta a politicilor astfel ca numarul autovehiculelor poluante si periculoase pentru circulatie sa fie redus", a afirmat Vladescu, in luna iulie.
Mediafax
Sursa articol http://www.bloombiz.ro
Interesant. Acum e o confirmare a ceea ce cred ca s-a mai discutat... taxele auto dupa 1 ianuarie 2007.
Ar fi fain sa pice. Sa vad iar noul cod fiscal la rectificari si reanalizari! :icon_mrgreen:
Fa parte din grupul CLUBFORD Bacau
http://forum.clubford.ro/viewtopic.php?f=15&t=1285
Ex: Ford Focus turnier 1.8 TDCi 85 kW 2003
-
verga_Cip - 1nsane Member
- Mesaje: 12705
- Membru din: 17 Apr 2006, 11:04
- Localitate: Bacau
- Maşina: Ford Focus Mk2 2.0 TDCi 100 kw 2005