ATENTIE: topicurile care nu isi au locul aici sunt sterse sau inchise fara avertizare, iar userii care continua sa greseasca risca suspendarea contului !
Răspunde

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 10:23

otosanu by turkey nu are paturi de dormit

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 10:56

$1 scrie:$2u stiu cati dintre voi ati vazut creieri imprastiati pe asfalt sau o femeie cu un picior la ceafa asteptand descarcerarea.

Am vazut eu!
Asteptam tramvaiul pe trotuar cand de-o data o basculanta a trecut peste refugiul din statie si a maturat tot. :-S
Uite intr-o iarna ma intorceam cu un amic dupa un drum lung si obositor si ne-am gandit noi sa ne oprim sa ne odihnim la un amic in Curtea de Arges. Vreau sa-ti zic ca dupa ce am intrat pe strada care duce la amicul asta (care acre vreo 6 Km) am deschis geamurile si am dat muzica la maxim, ora 3 dimineata fiind, si pana am ajuns la el tot asa am tinut-o.
A doua zi ne miram si noi de ce am facut, parca eram beti!

@isotech_ro
Prin 2001-2002, nu mai retin exact, am fost in Grecia cu un autocar condus de un dement. Mergea numai cu 130 pe serpentine prin Bulgaria iar cand se apropia de vreo curba mai periculoasa tragea de o manetuta. N-ai habar cum "ingenunchia" acea manetuta autocarul ala! Avea o frana suplimentara pe aer, sau ceva de genul, nu stiu exact termenul.
Deci daca si individul asta avea asa ceva pe cascarabeta lui crede-ma ca tot ce facea facea cu un risc minim ;)

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 11:40

Manetuta aia cred ca ii cea care inchide motorina si evacuarea gazelor. Se foloseste cand se coboara pe serpentine pentru a nu incalzii franele. La camioane deobicei ii in stanga ambreiajului pe podea.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 11:51

Tot ce e posibil! Am spus ca n-am idee ce era dar frana al dracu de rau!

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 13:35

Cum palaria mea puteti sa-i cautati scuze la acest handicapat mintal? Un om intreg la cap n-ar face asa ceva.
Si ce daca vine de pe cursa lunga? Daca chiar e obosit si se plictiseste, sa traga intr-o parcare si sa se relaxeze.
Iar daca, vezi doamne, a innebunit saracul dupa 1000 Km de monotonie, atunci, pana mea, sa se lase de meserie daca nu are calitatile necesare ca sa o practice. Simplu ca buna ziua. Este inconstient si nu are nici o scuza.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 13:53

Eu sunt patit cu tiristii asa ca nici nu vreau sa aud. Saptamana trecuta era unul sa ma spulbere ca a adormit la volan, sa vezi un mastodont venind brusc spre tine in timp ce eu eram in depasire... not cool. Ca sa nu mai zic pe serpentine unde odata m-am trezit cu unul direct pe contrasens a trebuit sa ies cu masina de pe drum ca altfel...

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 14:37

$1 scrie:$2rin 2001-2002, nu mai retin exact, am fost in Grecia cu un autocar condus de un dement. Mergea numai cu 130 pe serpentine prin Bulgaria iar cand se apropia de vreo curba mai periculoasa tragea de o manetuta. N-ai habar cum "ingenunchia" acea manetuta autocarul ala! Avea o frana suplimentara pe aer, sau ceva de genul, nu stiu exact termenul.
Deci daca si individul asta avea asa ceva pe cascarabeta lui crede-ma ca tot ce facea facea cu un risc minim ;)


de fapt sunt 2 sisteme de frinare suplimentare RETARDER si INTARDER (optional costa cca 5000euro)

retarderul este pe mai toate capetele tractor - functioneaza ca o frana de motor taind gazele de supraalimentare si blocind injectoarele pe inchis;
intarder - functioneaza ca o frina in interiorul cutiei de viteze;

dar idea este ca poti sa ai mama sistemului de frinare, daca nu ai frinat in momentul in care trebuie, dezastrul se produce ... este la mintea oricui asta

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 14:41

Parca mai era un sistem pe cardan parca tin eu minte sau ceva de genul :-??
Asa e cu franatul... conteza sa opresti masina evitand un impact si nu ce frane ai :)

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 14:44

doar astea sunt ca sisteme suplimentare, fata de sistemul standard (pe aer comprimat) - ABS de camion este oricum mult mai evoluat ca la autoturisme, iar instalatia fiind pe aer comprimat conduce la o blocare mult mai grea a rotilor in caz de urgenta ... de ... pina la urma trebuie oprit un mastodont, camion / remorca / incarcatura, de cca 40 - 50to, intr-o distanta comparabila de frinare ca un autoturism

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 14:51

"Pur si simplu ma plictiseam", spune soferul de tir filmat in timp ce se afla la volan si dansa cu foc. "Toti facem asta, ne taiem unghiile, ne facem freza sau ne uitam in oglinda", ne-a dezvaluit el cateva din secretele meseriei."

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 14:53

pai nu ar fi rau ca autoritatile sa-l lase sa se plictiseasca acasa ... PERMANENT ... asta pina cind nu se produce o tragedie in urma carora vor plinge multi oameni ... parerea mea :-??

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 16:40

Eu zic doar că e unul dintre stupizi.... X(
Mai mare sau mai mic... nu mai contează!!!

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 18:02

Asta e "tarania suprema" .... astia sunt romanii.....

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 18:17

alta stire fara continut, care urmareste senzationalul.
se vede ca omul se simtea vedeta in fata camerei si nu mai stia cum sa isi exprime starea. Se urca pe scaune, isi pune picioarele pe volan, se invarteste, eu zic mai degraba mergea pe Discovery...

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 18:50

Nici nu stiu ce ma dezamageste mai mult: faptul ca un asemenea dobitoc conduce camioane de zeci de tone, sau faptul ca pe un forum de posesori de carnet de conducere se gasesc destui sa-i ia apararea. :-S

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 19:18

Cine o zis ca suntem posesori de carnet de conducere? Glumesc.
Cica are sistem de mentinere a directiei. Acuma o zis la tv.
Am zis si mai sus, problema mare este ca acest om nu este singurul care face asa ceva.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 19:21

Am vazut TIR care depasea ambulanta in misiune, cu girofar, cu sunete..... :((

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 19:35

$1 scrie:$2m vazut TIR care depasea ambulanta in misiune, cu girofar, cu sunete..... :((


sper sa nu tipati la mine da acu nu pot sa condamn faza asta, pe timisoara - sag, drum european cu vreo 120 am depasit si eu o ambulanta care avea sirena si girofaruri pornite, ea pe banda 1 eu pe a adoua.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 19:56

sunt curios daca era o stire cu un sofer care conducea aproape in coma alcoolica ar fi iesit tot atatea discutii...

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 20:06

Dar despre tirul care a calcat o fata de 15 ani pe trecerea de pietoni ce spuneti? :( S-a intamplat acum cateva zile in Targoviste. :( Parerea mea este ca trebuie acordata importanta controlului psihiatric la soferii de mastodonti si schimbarea sistemului de salarizare al acestora (plata la km facuti). Normal ca le pica ochii in gura exact ca in reclama TV si ca sa se trezeasca se apuca de dans. Nu cred ca ar vrea nimeni sa vada in oglinda retrovizoare pe unu dansand in tirul din spatele lui (discoteca de 30-40 tone). Vai de capul nostru al romanilor... am mai iesit international cu ceva tare dupa Mailat, lebede si alte cele.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 20:15

$1 scrie:$2... Cica are sistem de mentinere a directiei. Acuma o zis la tv ...


baaaaaaa !!!! :-O o fi vreun camion boeing B1 stealth si sistem de mentinerea directiei prin citirea "gepesului" din privirea cimpanzeului oligofren si hidrocefal .... ?!!!!? =)) =)) =)) =)) =)) mari IMBECILI si ANALFABETI si prin televiziunile din Romania ... pai diferenta fata de cimpanzeul de fata si uranguntanii din televiziuni este ca cei de pe "sticla" articuleaza mai bine vocalele ... aeiouăâ
Ultima oară modificat de isotech_ro pe 05 Mar 2009, 20:25, modificat de 2 ori în total.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 20:18

da mai n-ai vazut sistemul de mentinere?
din cand in cand mai punea mana pe volan :))

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 20:23

@Sexyrat: din pura curiozitate 8-} , la ce "imbecilTV" a fost prezentata stirea ????? =)) =)) =))

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 20:40

stati sa vedeti cu nu doar in Romania treiesc "primate" din astea =)) :)) =))



asta doar asa ca sa ne destindem putin ... :-??

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 21:25

Asta chiar are probleme mari,fata de celalalt,am ramas fara cuvinte :-?? ............................................................. :(

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 21:33

Da Isotech_ro, primul e primata, al doilea e imbecil rau. Diferenta este ca primul nu a iesit pe camion si nici nu s-a oprit in stalp. Intotdeauna exista si circumstante atenuante. Am vazut multi "tir-isti" pe autostrada si foarte multi au preocupari diverse si ciudate, si totusi inca nu am vazut la stiri accidente cu camioane pe autostrada/autostrazi in europa. Si nu erau romani, erau belgieni, nemti, olandezi, etc.
Poate ca la noi in tara sunt si trec camioanele peste oameni si peste masini, dar la noi politia isi face datoria? Adu-mi te rog cateva dovezi ca soferii de camion, care plimba Coca-Cola si Bergenbier-ul de colo - colo circula dupa program. Iti spun eu ca nu prea vei gasi, pleaca de Cluj pana la Bucuresti si conduc cate 8-9 ore fara pauze si fara timpi de odihna, mare parte din vina purtand si angajatorii care ii alearga de le sar doagele (apropo de rotite).
Nu tin mortis sa ii iau apararea, insa va vad asa de inversunati... incat sunteti in stare sa il puneti la zid si impreuna cu el puneti toata categoria din sfera ocupatiei lui. Intre mazilirea astuia si exterminarea evreilor nu vad nici o diferenta, ambele au la baza acelasi tipar.
Legal nu vad cum ar putea fi sanctionat, decat cu o pedeapsa similara folosirii telefonului mobil fara dispozitve de tip maini libere, adica a avut alte preocupari de natura sa ii distraga atentia de la condusul masinii, care in fond este una dintre cele mai slabe sanctiuni, in consecinta nici fapta nu poate fi considerata de o gravitate asa mare. In plus organele de control (politia), sunt legate de maini, ei nu pot face nimic fara un ordin judecatoresc... =)) =)) =)) =)) (asta am auzit-o azi si nu are nici o legatura cu maimutoiul nostru). Ia sa va vad care il dati in judecata pe maimutoi, sa zicem pentru simplul motiv ca miscarile lui lascive v-au provocat greata.

In concluzie, nu va mai umpleti capul cu prostii, mai bine incercati ceva creativ si educational sau si mai bine folositor. Este bine cunoscut faptul ca in timp te transformi in ceva similar cu ceeace iti umpli capul. Asa ca nu va mai uitati la maimute pentru ca vom ajunge o gradina zoologica universala!


Informativ:
1.Limitarea de la viteza nu se poate opri asa pocnind din degete.
2.In vest politia chiar isi face datoria, soferii sunt obligati sa prezinte pentru 7 zile inapoi, diagramele, pe care se verifica timpul condus si viteza de deplasare, si amenzile nu sunt mari, sunt foarte mari pentru nereguli.

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 21:56

$1 scrie:$2a Isotech_ro, primul e primata, al doilea e imbecil rau.


Sincer, nu vad nici o diferenta, primata doar a amanat ce-a patit imbecilul. Si cred ca sunteti de acord ca imbecilul #2 era ferm convins ca va face un clip de senzatie si nu va pati nimic. Sa speram ca totusi a invatat ceva dupa toate discutiile ce au loc pe internet, sunt convins ca e la curent cu multe dintre ele. Desi mi-ar veni greu sa cred, dobitocul ala e la nivel de parameci.

Nu stiu cat de usor sau greu se scot limitatoarele dar se scot. Daca vreodata ai sa incerci sa depasesti un tir si vezi ca nu poti pentru ca merge cu 120 si se plimba pe toate benzile ai sa-ti schimbi parerea despre cretinul pe care il aperi. Dar trebuie sa-l intelegi pana la urma, are de facut 1500 km si se plictiseste, nu?

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 21:57

@driver

1. ARR il poate coborii pe "domnul" cimpanzeu oligofren foarte usor ... numai sa vrea sa-si faca datoria;
2. din cite stiu, exista in forma finala un pachet legislatiiv, care urmeaza sa reglementeze foarte strict activitatea TRANSPORTURI RUTIERE, urmind a fi aprobat prin Hotarire de Guvern, si care ar trebuii sa reglementeze toate "portitele" actuale de care transportaorii / soferii profita (vezi cazul "refuzului cintar", nefolosirea prelatei, etc.);
3. limitatorul se "by-pass" relativ usor, si chiar tahografele de tip vechi. in mod normal, de la 01.01.2009, toate tahografele care se supun verificarii ar trebui schimbate cu cele digitate cu card verificare;
4. sincer o spun. cu totii suntem vinovati, pentru ca toleram ceea ce fac "transportatorii" pe drumurile publice, pai noi, ne plingem de starea drumurilor, dar 80% din stricaciunile acestora sunt produse de "transportatorii" care circula supraincarcat si care distrug infrastructura drumului;

LE acum 6 luni m-am "luptat" dar am renuntat ca nu te pui cu imbecilii ... un retardat cu transport de agregate mergea pe ruta Galati - Tecuci cu 140 km/h ... nu avea "taine" cimpanzeul ... iti inchipui de dezastru ar produce in caz de accident ...

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 22:13

Tipic romanesc!!!!

Din pacate, fara a avea intentia de a ofensa pe cineva, vreau sa evidentiez o trasatura de caracter tipic romaneasca - aceea de a deveni critici, si atotstiutori, atunci cand mi se prezinta ceva!!!!!
Hai sa fim seriosi......cati dintre noi, nu am facut gesturi la volan care "contravin" comportamentului de arian, sau mai bine spus cate gesturi ati facut la volan, care ar putea fi considerate interzise??!?!?! Sunt convins ca o gramada!!!! Nu poate sa spuna nimeni ca nu a vorbit la telefonul mobil, in timp ce conducea, sau sa-si aprinda o tigara la volan, sau sa caute ceva in torpedou in timp ce conducea........si lista ar putea sa continue.....
Se vede clar ca soferul respectiv, conduce o masina care este lasata pe pilot automat, si chiar daca se "agita" pe-acolo, volanul a fost tinut sub control fara probleme. Lasati atitudinea de politisti la o parte, si influenta comentariilor jurnalistice de scandal, si incercati sa intelegeti un lucru: daca nu era capabil, probabil nu ar fi incercat sa faca asa ceva.
Nu vreau sa fac pe "doctorul", dar nu vreau nici sa critic....pur si simplu, mi se pare o situatie cel putin comica!!!!.......iar soferii adevarati pot confirma cu usurinta acest lucru!

Bafta tuturor!

Re: UN MARE CRETIN LA VOLAN

05 Mar 2009, 22:22

$1 scrie:$2.In vest politia chiar isi face datoria, soferii sunt obligati sa prezinte pentru 7 zile inapoi, diagramele, pe care se verifica timpul condus si viteza de deplasare, si amenzile nu sunt mari, sunt foarte mari pentru nereguli.

Da' oare de ce? Or fi aia "din vest" mai fraieri? Or fi romanasii nostri mai destepti? :-??

$1 scrie:$2aca nu era capabil, probabil nu ar fi incercat sa faca asa ceva.

Ti se pare ca maimutoiul acela este suficient de intreg la cap incat sa judece ce o fi capabil si ce nu? Mie nu mi se pare.

Fac pariu ca la fel a gandit si cel din al doilea filmulet, care chiar a ajuns in copac: Sunt tare in cioc, pot sa fac asta, nu mi se va intampla nimic.

Tare as vrea sa va vad cum ati reactiona daca ati vedea ca din spate vine un TIR iar soferul se comporta ca o maimuta. Cati ati sta sa-l admirati sa vedeti ce comic este baiatul?
Răspunde