ATENTIE: topicurile care nu isi au locul aici sunt sterse sau inchise fara avertizare, iar userii care continua sa greseasca risca suspendarea contului !
22 Iun 2009, 13:57
Art.108. Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte;
1. folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus;
2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”;
3. nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile publice, centura de siguranţă ori căştile de protecţie omologate, după caz;
4. depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
5. circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
6. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers;
7. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
8. oprirea neregulamentară;
9. folosirea incorectă a luminilor de drum faţă de autovehiculul care circulă în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers.
b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor sau oprirea pe partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor naţionale europene (E);
2. depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
4. nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
5. nerespectarea semnificaţiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul staţiilor de tramvai;
6. pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată;
7. staţionarea neregulamentară;
8. folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă;
c) 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate;
2. refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, al celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea poliţistului rutier, precum şi refuzul de a permite verificarea vehiculului;
3. depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
4. circulaţia în timpul nopţii sau ziua, pe timp de ceaţă, ninsoare abundentă sau ploaie torenţială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare;
5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulaţie sau durata acesteia a expirat;
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia;
2. nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată care dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată;
3. depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehni
22 Iun 2009, 15:01
Bun asa, merci

De acolo e si diferenta pana la 600 RON de care intreba colegu mai sus.
Eu aveam varianta cu modificarile aduse de Legea nr. 49/2006. Asta dupa care actualizare e?
22 Iun 2009, 15:19
$1 scrie:$2PS. Acum am vazut, de ce e topicul asta la Legislatie? Se muta-n Discutii.
subiectul l-am cules eu de pe la Focus si, dupa cum anticipam atunci, atinge nuante legislative (vezi diferitele articole de lege/cod rutier citate), d-aia am zis sa-l mut la "Legislatie"
daca am procedat gresit, imi cer scuze, n-o sa se mai repete
22 Iun 2009, 15:22
Probabil că e vorba despre "Text actualizat la data de 02.03.2009, avându-se în vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Actul include modificările din următoarele acte:
- O.U.G. nr. 63/2006 publicată în MOF nr. 792 din 20/09/2006
- H.G. nr. 1.391/2006 publicată în MOF nr. 876 din 26/10/2006
- Legea nr. 6/2007 publicată în MOF nr. 30 din 17/01/2007
- Decizia nr. 347/2007 publicată în MOF nr. 307 din 09/05/2007
- O.U.G. nr. 69/2007 publicată în MOF nr. 443 din 29/06/2007
- Decizia nr. 742/2008 publicată în MOF nr. 570 din 29/07/2008
- O.U.G. nr. 146/2008 publicată în MOF nr. 754 din 07/11/2008
- O.U.G. nr. 9/2009 publicată în MOF nr. 126 din 02/03/2009."
22 Iun 2009, 15:53
69 din 2007 a fost ultima mare modificare. Prin dansa au bagat si litera cu ceata, si alte cateva, una dintre ele fiind diferenta intre a nu avea actele la tine (nou introdusa, sanctionata cu amenda clasa III, adica 360-480RON) si refuzul inmanarii actelor (sanctionata cu amenda de mai devreme + 4 puncte, care pana atunci se sanctiona cu amenda din clasa I, 120-180RON + 2puncte).
Aici e link ptr cei care vor sa se puna la curent :
http://www.politiaromana.ro/DPR/OUG_195 ... lizata.pdf@Alen si mie mi se pare ca tine de legislatie...
22 Iun 2009, 18:09
eu am vrut sa-mi pun folii pe geamuri insa si pe geamurile fata, pt ca, doar pe spate arata naspa si am renuntat deoarece masina o conduce preponderent nevasta-mea si ea sigur ar ramane fara talon si ar lua o amenda grasa. eu poate as mai da-o la pace cu baietii insa chiar nu am chef de umblat dupa talon si de platit amenzi.
n-are rost sa aduci upgrade-uri din astea stridente. sigur iti atragi probleme.
22 Iun 2009, 18:39
interesanta treaba asta cu luminile.. recunosc ca nu am proiectoare de ceata, nu le folosesc, da si inainte cand aveam nu foloseam, din principiul ca nu era ceata mereu
cat tine de frecventa sticletilor.. sa le traiasca neamul, duminica dimineata, cand am plecat la examen, la ora 7 si un pic, am dat peste cel putin 5-6 echipaje..pe splai vreo 2 cu radaru, pe la piata sudului 3 motociclisti, plus pe bld unirii .. iar pe drumurile nationale, gabori grupa mare.. parca au norma de facut, sau de ingrasat porcul
asa ca sa avem grija..
22 Iun 2009, 19:45
$1 scrie:$2ecine de la nord, ai comis-o! Trage-o!
Nu te supara, dar esti bun de dat exemplu!
Personal imi doresc astfel de reactii ale politiei cat mai dese.
Pe tine chiar nu te-a deranjat niciodata un proiector din fata ziua in amiaza mare sau cand nu era cazul de astfel de lumini.
Apoi, vezi ce zice Decretu'. Ala ne spune ce culori tre' sa aibe farurile, proiectoarele, stopurile bla bla bla...
ma, da invidiosi mai sunteti
nu poate omul acum sa mai faca ceva la masina, ca veniti voi, aia cu legea in san
si ma rog, de ce nu e voie sa mergi cu proiectoarele aprinse ? care lege te impiedica?
eu le folosesc tot timpul, le aprind din reflex
e adevarat ca au becurile din fabrica, dar parerea mea e ca nu deranjeaza cu nimic in trafic
nu cumva sa imi spuneti ca niste lumini care bat la nivelul asfaltului si la distanta de 3 metri va incomodeaza pe voi in sofat! ca daca veniti cu din astea, atunci va trimit in afara granitelor, sa mai invatati din cultura altor popoare
in alta ordine de idei, sper ca tu, cel care ti-ai luat tzeapa asta, ai intrebat in baza carei legi esti sanctionat; daca ai becuri din alea albastre de tot, tzeapa ta... data viitoare, fii mai atent... politistii inca pot fi mituiti...le dadeai un milion si uitau, mancau si ei o paine
succes
22 Iun 2009, 20:10
$1 scrie:$2..si ma rog, de ce nu e voie sa mergi cu proiectoarele aprinse ? care lege te impiedica?
...
Scrie mai sus, cu 5 - 7 posturi in urma. Daca citesti mai atent o sa vezi care lege. Da' poate nu se aplica la toti legea asta...
Ultima oară modificat de
O'neill pe 22 Iun 2009, 20:12, modificat 1 dată în total.
22 Iun 2009, 20:12
Ce sa-ti fac O'neill daca n-ai invatat, citez, "cultura altor popoare"

.
22 Iun 2009, 20:14
fratilor, se pare ca am deschis cutia pandorei cu acest subiect.am facut poze cu "buclucasele proiectoare".daca sint de prost gust si daca credeti ca asemenea becuri pot orbi pe cineva ,este parerea voastra.eu zic ,ca nu deranjeaza participantii la trafic.dar ,legea este lege si trebuie respectata!!!! daca aveam singe in instalatie poate incercam sa-l "ung "pe politai.dar cine stie ce mai iesea?! oricum azi am platit amenda,asa ca m-am resemnat.sa traiti,si aveti grija!
- Fişiere ataşate
-

-

22 Iun 2009, 20:16
Asta e frate, asta e!!

Allah e mare!
22 Iun 2009, 20:17
Sefu' Florin Dumitrescu...
Lu' matale ii este greu sa inteleaga o lege clara? Cateva randuri mai sus exista un raspuns elocvent, si marcat pentru usoara intelegere:
viewtopic.php?p=485256#p485256Suplimentar, articolul 101 (contraventii):
10. montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă
culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau
accesorii ori modificări neomologateCu alte cuvinte, noi astia mai prosti intelegem ca este buba si daca le montezi, nu numai daca le folosesti.

Pentru good man: La tine nu este vorba de orbire, ci de "substitutie" (desi la fel de bine se aplica si articolul de mai sus, cu lumini de alta culoare).
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule
cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde
prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în
funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi
sonore.
22 Iun 2009, 20:19
Doamne ajută să fie o operațiune de durată și serioasă a milițienilor de la Rutieră(mai mai că mă apucă râsul când scriu așa ceva).
Să se mai liniștească zmeii ăștia din trafic. Cu xenoane-n cur, leduri în oo și proiectoare albastre în urechi, toate aprinse din reflex.
Licuricii vitezomani pe care-i vezi noaptea înfipți prin copaci
22 Iun 2009, 20:38
ma, dar de aia care merg cu ceata de pe spate aprinza in toiul zilei, nu ziceti nimic?
a.. pardon... voi nu stiti sa faceti distinctia intre proiectoare si luminile de ceata; nici politistul nu stie, ca de aia e politist! HAIDETI SA VA LUMINEZ: treapta 1 la comanda luminilor e pentru pozitie, a doua pentru faza de intalnire; daca tragi spre tine o data, ai proiectoare; daca tragi in a doua treapta, ai lumini de ceata; pentru cei care inca nu stiu, o masina cu optionale de top, proiectoarele vin standard; imi sugerati ca nu trebuie sa folosesc luminile standard ale masinii, pentru ca au fost niste oameni care nu au avut bani de proiectoare sau care au luat masina coaja, nu ca mine care am asteptat 4 luni sa vina la comanda?
eu unul nu am becuri in dungi pe masina, nu aprind ceata de nebun, si nici alte prostii nu fac
am pachet ST pe masina, asta incluzand si dungile: vreau sa vad un politist de la Rutiera cum vine sa ma amendeze, ca il infund in tribunal si il las fara tresele alea metalice care il fac sa auda ploaia stereo
vreau sa il vad deasemenea pe ala care ma intreaba de ce am roti de 18 pe spate si pe 17 pe fata pe masina, ca sa pot sa ii dau cu talonul in cap pana isi pierde mintile, ca le am trecute in optionale care nu modifica performantele masinii
pentru voi aia care nu suportati proiectoarele aprinse, va invidiez... sunteti mai atenti la cei din trafic, decat la felul in care conduceti voi... pe mine la scoala de soferi m-a invatat instructorul ca nu trebuie sa ma uit in farurile celui care vine pe sensul opus, ca sa nu ma orbeasca, ci sa ma uit in fata, la 5-50 de metri, ca sa conduc preventiv si atent
asadar, sper ca v.am lamurit macar care sunt luminile de ceata si care sunt proiectoarele; colegul care a luat amenda, a fost sanctionat pentru CULOAREA luminilor, restul constraventiilor fiind, dupa parerea mea si necunoscand toate elementele spetei, excesive
succes
22 Iun 2009, 20:50
Prin expresia "lumini de ceata" din lege se intelege proiectoare + stopul de ceata din spate. Si sunt curios cum il ignori tu noaptea pe unu' care vine de pe contrasens si cu "csenon" pus de el in garaj si cu proiectoarele aprinse. Sa vezi ce atent mai esti la sensul tau de mers

.
22 Iun 2009, 20:53
ca sa nu iti uzezi butonul vezi ca poti sa faci o punte in cutia de sigurante si asa nici nu mai te obosesti sa tragi de buton. eventual daca ai si "optionale de top" ai putea sa iti activezi si un follow me home pentru proiectoare si nu o sa mai folosesti deloc comutatorul.
atata timp cat se numesc de ceata, se folosesc doar pe ceata. nu stiu daca are legatura cu cei care si-au luat masina fara proiectoare si faptul ca nu au avut bani sa le includa si pe ele. eu mi-am montat gratis si tot nu le-am aprins pana acum de cand le-am montat. nu am avut cand, nu a fost ceata... asta presupune ca trebuie sa mai comand niste optionale de top???
22 Iun 2009, 20:55
Proiectoarele sunt luminile de ceata pentru a vedea in fata; lumina de ceata din spate are acelasi rol, doar ca producatorul s-a gandit ca pe timp de ceata este cel mai probabil sa ai nevoie de lumina in fata si poate mai rar in spate, de aceea sunt pornite separat (intai fata si pe urma spatele).
Unii bizoni nu stiu insa ca acel comutator are doua pozitii asa ca trag de el la maxim, sa se vada.
Probabil nu faci diferenta intre acele proiectoare montate pe masinile de teren si cele pe care le ai montate pe masina ta (si care sunt de ceata).
Atentie, si masinile de salvare, politie, pompieri au standard semnalizatoarele si sirenele, si totusi nu le pot folosi permanent sau cand au ei chef, OK?
22 Iun 2009, 21:00
Prietene ești confuzat ca să mă exprim a la Vanghelie.
Treapta 1 și 2 se referă la pr. de ceață față respectiv spate. Deci pr. ceață = lumini de ceață = neoane de ceață, etc

Apoi în lege și-n manual (dacă ai citit așa ceva) zice clar, e ceață, folosești luminile de ceață. Atât.
Tu probabil mergi și cu faza lungă, că doar e standard pe mașina ta.
Apoi și Loganul are pr. ceață în standard

e mașină de top după tine ?
Nu te mai bate cu pumnii în piept că dacă întâlnești vreun polițist mai dobitoc pleci pe jos acasă. Cu toate figurile și procesele tale

PS: Hai să merg eu cu pr. de ceață aprinse în spatele tău vreu 200 de km. să vezi ce mișto e.
22 Iun 2009, 21:08
daca obosesti, ma bag si eu inca 200 km

.
22 Iun 2009, 21:08
$1 scrie:$2ratilor, se pare ca am deschis cutia pandorei cu acest subiect.am facut poze cu "buclucasele proiectoare".
Nu-i cutia pandorei, doar ca noua ne place sa fim "precisi". Mai vorbeste unu prostii, altu' ii arata ca greseste si tot asa

Ca fapt divers, eu am facut proba la 2 masini care au venit echipate cu proiectoare, la niciuna, prin aprinderea proiectoarelor, nu se inalta linia facuta de faza scurta pe peretele din fata. Deranjanti mi se par cei care isi regleaza farurile pe maxim-sus, mai ales daca au ceva in spate, de te intrebi daca au faza lunga pornita, si cand le dai flash iti baga si ei o faza lunga de te "lamuresc" cateva secunde, dar din pacate ei pot face asta legal.
22 Iun 2009, 21:19
Hai ma astia care "
care nu ati avut bani de proiectoare sau care ati luat masina coaja" lasati-l in pace pe colegul cu "
pachet ST pe masina"!!

Omul spune ca "
... a asteptat 4 luni sa vina la comanda"
Sa-l lasam pe coleg sa se bucure de proiectoare!! Da-o-ncolo de lege!
Florin, nu te supara dar o sa-ti pui lumea in cap cu ideile astea. Nu stiu daca ai citit pe forum, dar un coleg spunea ca a luat amenda la unguri pentru proiectoare aprinse fara motiv. Asta ca aluzie la postul tau de mai sus cu "popoarele"!
22 Iun 2009, 21:26
hai ma colega, ungurii e popor? ... e un trib mai mare ... asa, cam cat doo targovisteuri siun gaesti in zi de targ
s'api la c drumuri is in jud dambovita, cum naiba sa nu mergi cu proectoarele pornite mereu? k iese intunericu din gropi mai ceva ca fumu d la grataru de mici
22 Iun 2009, 21:35
din start voi spune că fac parte din grupul celor care îşi lasă maşina aşa cum a conceput-o proiectantul.
ba chiar militez împotriva prostului gust.
luminile aiurea montate pe maşini duc la grave probleme, iar aici nu vreau să comentez neapărat prioectoraşele iniţiatorului, omul bun...
gândiţi-vă la tirurile care au pe cabină 6-8 proiectoare hella de sute de waţi care orbesc şi Soarele...
în legislaţia constructorilor auto LEGEA SPUNE CĂ NU AI VOIE SĂ MONTEZI LUMINI DE ÎNTÂLNIRE, DRUM, CEAŢĂ, ETC LA O ÎNĂLŢIME MAI MARE DE 70 CM DE LA NIVELUL ASFALTULUI!!!!!!!!
luminiţe de gabarit poţi pune unde vrei dar becurile sa nu depăşească 5W. azi există leduri mortale, trebuie legiferate!
orice fel de lumină roşie sau albastră în faţa maşinii trebuie pedepsită temeinic!
în altă ordine de idei nu sunt de acord cu foliile. faptul că eu nu văd prin geamurile maşinii din faţă mă încurcă şi pot apărea probleme în trafic.
o să ziceţi că aş fi putut avea în faţă o dubă sau un camion.
sunt de acord! cine vrea să nu se vadă în maşina lui să-şi ia dubă!
foliile ar trebui scoase direct în afara legii!
tobele...
de acord cu toate grohăitoarele care numai gura e de ele până la ora 22 să zicem. după ora 22 să se ia taloanele la greu. şi să aibe nişte circuite la mama dracu unde noaptea să se ducă să le grohăie până le dă sângele pe nas!
liniuţele...
cine e prins la liniuţe pe străzi să rămână fără abecedar 3 ani dacă nu s-a întâmplat nimic, 5 ani dacă au lovit maşinile şi forever dacă a curs sânge... bineînţeles, să existe nişte circuite unde să se poată face varză cu muci în legea lor la 50 km de oraş...
radare...
o legislaţie cumva dacă te-a prins de 3 ori peste 50 kmh să-ţi pună o interdicţie de a circula cu maşini peste 50HP vreme de 3-5 ani...
muzica...
peste o anumită putere de x waţi să nu mai ai voie să deschizi geamurile maşinii, iar la staţionare să fii obligat să opreşti instalaţia audio în 60 de secunde la fiecare oră staţionată
22 Iun 2009, 21:42
ţi se pare chiar rău?
"MOARTEA" va agăţa mai puţini...
22 Iun 2009, 21:44
$1 scrie:$2roiectoarele sunt luminile de ceata pentru a vedea in fata; lumina de ceata din spate are acelasi rol,
doar ca producatorul s-a gandit ca pe timp de ceata este cel mai probabil sa ai nevoie de lumina in fata si poate mai rar in spate, de aceea sunt pornite separat (intai fata si pe urma spatele).Unii bizoni nu stiu insa ca acel comutator are doua pozitii asa ca trag de el la maxim, sa se vada.
Probabil nu faci diferenta intre acele proiectoare montate pe masinile de teren si cele pe care le ai montate pe masina ta (si care sunt de ceata).
Atentie, si masinile de salvare, politie, pompieri au standard semnalizatoarele si sirenele, si totusi nu le pot folosi permanent sau cand au ei chef, OK?

aoleu, innebunesc
producatorul s-a gandit ca iti sunt mai utile proiectoarele decat ceata de pe spate?
si ala care vine din spate si ceata e pana la 40 cm de suprafata asfaltului, cum isi da seama ca esti si tu in fata?
LE: ma retrag din thread-ul asta, ca nu am cu cine vorbi
legea aia care o sustineti voi, sa o si respectati
sau, mai dupa Mantuitor, "cine e fara de pacat, sa arunce primul piatra"
ciao
22 Iun 2009, 21:49
$1 scrie:$2reau sa il vad deasemenea pe ala care ma intreaba de ce am roti de 18 pe spate si pe 17 pe fata pe masina, ca sa pot sa ii dau cu talonul in cap pana isi pierde mintile, ca le am trecute in optionale care nu modifica performantele masinii
putin offtopic, dar ce nu sti tu este ca iti modifica performantele masinii... jantele de 18 sunt mult mai grele decat cele de 16.
multi opresc proiectoarele cand ies din minunata tara, tocmai din acest motiv, la unii functioneaza si se aplica mult mai bine legea. ce e "nasol" este ca ti-e greu sa dai si spaga. parca vad pe ungur sau pe neamt ca ia 30 euro spaga. dupa ce iei 300 euro amenda te linistesti. tu de ce crezi ca "dincolo" sunt mult mai civilizati oamenii, ca asa le sta in fire??? singurul mod de a civiliza este prin sanctiuni drastice, este trist dar asta e realitatea.
in locul celor de la drumuri as scoate rovignieta si as face un parteneriat cu cei de la politia romana prin care cota parte din amenzile care se strang de la cei care "incalzesc asfaltul" cu proiectoarele aprinse cand nu este cazul si aduc tot felul de modificari, la moda fiind modificari ale sistemului de iluminat. cu siguranta s-ar strange mai multi bani

.
daca tara asta este de kko, la asta contribuim toti cu cate o particica. cu mentalitatea asta daca pleci din romania o sa se intampe doua lucruri: gradul de civilizatie o sa creasca putin in romania si o sa scada putin in tara de destinatie, nu foarte mult, dar... putin cate putin
Ultima oară modificat de
adrianmihai83 pe 22 Iun 2009, 21:52, modificat 1 dată în total.
22 Iun 2009, 21:55
$1 scrie:$2aoleu, innebunesc
Eu as avea serioase indoieli in locul tau inca de pe acum...producatorul s-a gandit ca iti sunt mai utile proiectoarele decat ceata de pe spate?
si ala care vine din spate si ceata e pana la 40 cm de suprafata asfaltului, cum isi da seama ca esti si tu in fata?
Ala care vine in spatele tau s-ar putea sa fie la 10m, ca mergi in coloana. Are sens sa-i bagi lampile de ceata in ochi???
In fata poate lasi 30-50-100m si sunt utile proiectoarele de ceata.LE: ma retrag din thread-ul asta, ca nu am cu cine vorbi
Ca sa vorbim trebuie sa fim in stare sa ascultam si sa intelegem. Sincer, mie nu mi-ai lasat aceasta impresie...
Powered by phpBB © phpBB Group.
phpBB Mobile / SEO by Artodia.