Intamplare stranie - un mort pe sosea
Mi-am adus aminte ce am patit cand am fost prin Maramures in concediul pe care l-am petrecut si prin Maramures.
eram undeva printre Carlibaba si Borsa (sper sa nu gresesc) cand pe contrasens observam un corp uman. imediat tragem pe dreapta (eram 2 masini). fiind a doua masina, eu practic am oprit mai aproape de el, si am ajuns primul avea ochii deschisi, nu misca nu respira. trag de el, sa vad ce se intampla, era inert. si foarte greu. nu a schitat absolut nicio miscare. Fug la masina sa iau telefonul sa sun la 112 (nu era semnal, dar 112 merge) si sa le zic fetelor sa stea in masini ca e mort. revin cu inca un prieten la corp(in timp ce deschideam telefonul (era inchis pentru ca oricum nu era semnal). eram langa trup, trupul era pe asfalt, ochii deschisi, moment in care si-a ridicat capul de pe drum. instinctiv am sarit 2 m in spate, speriat de moarte.
rezolvasem misterul. era beat crita. nu stiu cum il cheama, de unde e, incotro merge, nimic. fusese la hora. atat stia sa zica, si ca merge in centru.
Problema e alta: ce e de facut in astfel de cazuri: oricum am fi anuntat politia, dar de pe contrasens, cu nici 15 secunde inainte sa dam de "cadavru" au trecut 2 masini. ma indoiesc ca nu era acolo si cand au trecut ei. primul gand a fost ca una din cele 2 masini l-a accidentat. dar cred ca doar l-au ocolit. Cum demonstram eu ca nu l-am busit eu cu masina. adica l-am atins usor, el a cazut cu capul de asfalt si a murit...
Cred ca asta a fost si gandul celorlalte 2 masini, dar cat de inconstient sa fii sa ocolesti un om in mijlocul drumului cazut si sa mergi mai departe.
L-am tras pe marginea drumului, zicandu-i sa doarma un pic (ma gandeam ca poate se trezeste) si sa mearga spre casa cand se trezeste.
cand am plecat, am vazut ca s-a trezit si a luat-o usurel catre Carlibaba (sau probabil catre ceva stane din zona, ca pana in Carlibaba mai erau vreo 30 de km).
Oricum, a fost o faza de tot rahatul, ca dupa ce s-a ridicat brusc, eu crezand ca e mort, am tremurat vreo 3 minute...
i-am facut si 2 poze... cu telefonul, nu prea reusite. dar oricum, avea ochii tare iesiti din orbite, very scary...

Membru care face treaba sa mearga!
Prezentarea micului meu monstru
Blogul echipei de ciclism JET POWER TEAM
-
shine - Membru reincarnat
- Mesaje: 3383
- Membru din: 28 Ian 2008, 16:18
- Localitate: Bucuresti
- Maşina: Ford Fusion 2004, 1.6 / 100 CP + Ford Focus 2012 1.0 / 125 CP
- VIN: EuPreferDemisecul