Condens? De unde?
Azi am circulat mai mult prin Bucureşti, desigur cu aerul condiţionat şi am observat cum creşte o baltă sub torpedo. Cantitatea de apă nu era desigur foarte mare, dar a reuşit să acopere cam o cincime din "pătrăţelele" covoraşului. Să zicem, cu indulgenţă, vreo 50 ml.
Apa se prelingea din partea de jos a consolei centrale, pe partea dreaptă, la pasager. La şofer nimic. Este prima dată în 4 ani când am observat fenomenul acesta.
Este doar condens de la aerul condiţionat? Dacă da, de ce nu a apărut până acum (mă rog, anul acesta este prima dată când îl folosesc atât de mult, practic, am mers de pe la 10:30 până pe la 17:00)? Dacă nu, de ce apare doar când merge aerul condiţionat?

Light travel faster than sound, that's why some people seem brighter until you hear them speak.
-
zaboss - Gold Member
- Mesaje: 964
- Membru din: 14 Apr 2006, 00:21
- Localitate: http eror 404: zaboss not found
- Maşina: Waiting
- VIN: rosusecrecesimult