de VIPER » 27 Apr 2007, 10:50
"Ediţia din acest an a Salonului Internaţional Auto Bucureşti (SIAB) va fi organizată în clădirea fostului Metro Otopeni şi nu în hangarele Romaero Băneasa ca până acum.
Asta deoarece organizatorii au considerat că spaţiul pus la dispoziţie de Romaero Băneasa, unde a fost organizată expoziţia în ultimii ani, este insuficient. “Nu mai încapeam la Romaero, mai ales că firma şi-a extins capacităţile de producţie. Ei ne-au oferit doar o parte din suprafaţa pe care am avut-o la ediţia din 2005, aşa că nu am mai putut prelungi contractul de închiriere”, a declarat Victoria Lupu, directorul general al AMC-APIA Expo, organizatorul SIAB. Fostul magazin Metro Cash & Carry din Otopeni a fost închis în noiembrie 2005, când operaţiunile au fost transferate într-o nouă unitate, deschisă în Băneasa. Metro România a transformat fostul magazin în spaţiu pentru activităţi de logistică şi birouri.
Anul acesta SIAB-ul va fi organizat de AMC Promotions, o companie care realizează şi Salonul Auto de la Paris. Ea va colabora cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. Suprafaţa amenajată va depăşi 40.000 de m2, cât au avut la dispoziţie expozanţii la ediţia anterioară, iar chiriile vor fi cu 10-15% mai mari."
De pe net...
"Coming together is a beginning; keeping together is progress; working together is success." - Henry FordMondeo Mk3 2.0TDCi 2002 SuperchippedFocus Mk3.5 1.5TDCi 120CP PowerShift 2017