$1 scrie:$2
PS: Nu am nimic impotriva ornamentatiilor de tot felul, atata vreme cat fiecare si le pastreaza pe propria "tarla" (adica masina, casa, birou...). Apropo: ce parere aveti de autobuzele alea din America Latina (si nu numai) pline de ciucuri si alte zorzoane si foarte colorate? Asa-i ca decoratiunile alea sunt mult mai mult decat un mic mutzunache la schimbator? Si cand te gandesti ca alea sunt conduse de barbati... Sau ce ziceti de TIR-istii care isi pun in parbriz o placuta cu numele lor sau un prosop maaaaaaaare cu o gajika semidezbracata pe scaunul din dreapta? E acelasi mutzunache, dar vazut dintr-o perspectiva de sofer masculin... Si cred ca daca ar fi putut si-ar fi pus gajika de pe prosop tot pe schimbator...

Pe vremuri, cand singurele produse auto disponibile erau Dacia 1300, 1310 sau Sport, iar oamenii purtau acelasi model de palton si copiii se jucau cu fix aceleasi jucarii, romanul a decis ca e timpul sa iasa cumva din aceasta monotonie si uniformizare. Si astfel a luat nastere tuningul romanesc.
Prin tuning romanesc nu se intelege insa optimizarea performantelor tehnice ale masinii.
Tuningul rromanesc, atat atunci cat si acum, inseamna pur si simplu adaugarea de noi si noi elemente la masina, pana cand aceasta ajunge sa arate ca un veritabil pom de Craciun, versiunea orizontala. Imi amintesc de cat de fericit era vecinul care cumparase de la un sofer de TIR oua de ciocolata Kinder, pentru ca isi montase capsula galbena de la un astfel de ou pe antena radio... Sau cat de "impresionati" au fost copiii blocului de husele sub forma de maieu fosforescent cu care si-a imbracat un vecin noul sau Clio parcat pe trotuar, cat sa treaca cu greu pietonii si sa-l admire printre dinti.
Lupte grele se dadeau pe vremuri pentru eleroanele si farurile de 1310, mult mai "moderne" decat designul original (si curat) gandit de francezi. N-aveai nevoie de portbagajul exterior? Nicio problema, dadea mai bine si in fond lumea putea crede ca pleci des in vacanta. Plus ca suiera misto la drum lung... Ramaneau spatii mari intre piesele preluate de pe versiunile noi de Dacia si caroseria veche? Se rezolva usor, cu putin chit. Iar boxele de lemn din portbagaj chiar rupeau gura targului. Se stie doar, caroseria de 1300 are o rezonanta magnifica... Insa mania tunerilor dintre blocuri era sa-si upgradeze vechile 1300 la 1310, si sa le faca sa semene intrucatva cu modelele de curse, umplandu-le de abtibilduri, fanioane si zorzoane - asta pana a aparut Dacia Sport, probabil cel mai odios coupe gandit vreodata pe aceasta lume. Aparitia sa a determinat un entuziasm de nestavilit al fanilor tuningului, abundand exemplarele stradale cu praguri supradimensionate pe care crapa chitul, eleroane care zburau la viteze mai mari sau tobe de esapament mai largi sudate pe teava standard.
Dupa revolutie, fenomenul a fost dus pe noi culmi de dezvoltare de catre tunerii pasionati de modelele sport straine. Fara indoiala ca logo-ul BMW furat cu o seara inainte aducea un plus de prestanta vechii Berline. Iar emblema Mercedes smulsa scurt in aceeasi zi statea numai bine agatata de oglinda. Evident, tot Dacia Sport a atins de departe cea mai mare cota de horror tuning intalnita vreodata, si pozele atasate in galerie ne stau marturie. Insa treptat tehnologia si-a adus din plin aportul. Astazi nu prea mai fura nimeni sigle de Audi, se gasesc la magazin. Nu mai e nevoie de beculete de pom montate pe luneta spate, se gasesc lampi speciale care clipocesc in ritmuri de manele de numa-numa. Si uitati-va la ea, ce frumoasa ie cu neuanele alea albastre sub podea! Si ce xenoane are, luate din targ cu 100 de mii bucata, bineinteles! Da, evident, pragurile, eleroanele si spoilerele au ramas la fel de supradimensionate, in fond orice masina are o limita tehnica de care nu se poate trece. Dar astazi exista vopseluri scumpe, chip-uri pentru motor si mai ales tobe de esapament care suna grav si care pot scula un cartier intreg cand se da melteanu' cu masina pe strada la ora 2 noaptea. Ce vreti mai mult?
Dar daca la exterior romanul nu poate face prea multe modificari in general pentru ca nu prea isi permite sau ii e teama, la interior imaginatia sa a debordat. Pai la ce e bun spatiul de la luneta decat pentru doi catelusi jucausi dand din cap pe un mileu in ritmul gropilor patriei? Am vazut acolo si un peste de portelan... Sau cum sa nu admiri siragul de matanii de lemn balanganindu-se la oglinda retrovizoare, steguletele infipte in bord, abtibildul obligatoriu de pe bordul negru - decolorat in timp de soare, mutunachii care stau lipiti de geamurile spate si mai ales foliile alea ionizate langa care mori de ciuda ca nu poti vedea cat de important e omul dinauntru... Daca inainte de revolutie iconita langa demaror era o declaratie de fronda, acum romanii si-au facut adevarate altare pe bord, cu Sfinta Sfintelor situata probabil la motor. Si noi stim multe si despre ergonomie, asa ca nu putem uita de husele din bile de lemn care dau asa un aer rustic interiorului si mai fac si masaj in curbe, si nici de carpetele cu Rapirea din Serai varianta mini asternute pe bancheta spate. In fine, nimic nu confera o atmosfera mai tehno unei masini decat un cd - sau doua, trei - agatate de oglinda, un fond schimbat artizanal la ceasurile de pe bord si un RCD cat mai argintiu si mai tipator.
Romanul traieste intr-un Craciun permanent, si asta in propria lui masina. Desi ar trebui sa aiba vederea clara prin parbriz, el si-l ocupa pe o treime cu banda protectoare, sa nu-i intre lumina in ochi, si ii place sa se uite pe dupa bradutul aromatic scorojit de vreme care i se balangane prin fata ochilor. Desi ar trebui ca orice modificare adusa exteriorului sa fie omologata RAR, prima sa grija este sa-si puna aparatoare de vant la geamurile fata, sa nu cumva sa-l traga curentul (dusman national, desigur), si eleron spate, desi nu va trece in veci de 140 km/h. Si desi bordul nu a fost gandit pentru a fi spatiu expozitional, tot romanul il incarca cu te miri ce, sa nu se plictiseasca in ambuteiaje. Jur ca am vazut intr-un Xsara Picasso si un frumos aranjament floral pus direct pe bord, cu scoicute, floricele si pietricele, de lipsea doar un paraias de-acolo. Ce sa faca femeia, daca structura bordului ii permitea? Si nu in ultimul rand: in timp ce in alte tari fenomenul este redus la nivelul populatiilor imigrante de arabi sau turci, la noi el este extins pana si la oamenii care au o anumita pozitie sociala. Si nu da semne ca s-ar domoli.
E imposibil sa scriu aici unde incepe si unde se termina kitschul in privinta tuningului. As vrea insa ca iubitorii de masini sa le spuna doar atat iubitorilor de kitsch-tuning: luati-va cd-urile, catelusii, mileurile, perdelutele, abtibildurile, mutunachii, eleroanele, fanioanele, iconitele, mataniile, papusile voodoo, beculetele, xenoanele, neoanele, husele fosforescente, maieurile si bilele de lemn, foliile ionizate si ouale Kinder, si duceti-va fratilor, cat mai spre Est, in Turcia, China, India, Pakistan, sau unde vreti voi sa va redescoperiti radacinile istorice. Si ramaneti acolo. Poate asa vom incepe sa respiram si noi un pic, si sa nu mai avem impresia ca mergem cu masina printr-o imensa Rapire din Serai plina de bibelouri de portelan si cerbi de plastic adapandu-se.
Acestea fiind spuse, toata stima fata de cei care au inteles ce inseamna tuningul adevarat, profesionist si atent facut. Intr-o lume bolnava de monstruozitatile tip Pimp my ride, exista din fericire si altii are stiu sa faca din aceasta o arta. Arta, nu talcioc.