Înainte de toate, atrag atenția că îmi voi expune un punct de vedere personal. Atât și nimic mai mult. Nu am pretenția ca ceilalți să gândească la fel ca mine, nu desconsider pe cei care gândesc diferit. Dar sunt plin de draci și simt nevoia să mă exteriorizez.
Anul 2013 a fost un an de excepție pentru producțiile din sfera SF, s-a mai spus asta. Fiind multe, evident unele sunt mai bune, altele mai proaste. Nu aș putea nominaliza cel mai bun film SF din 2013, în schimb după vizionarea de aseară știu care este - de departe -
cel mai prost.
De fapt e atât de prost încât ar trebui să ia Zmeura de Aur iar apoi acest trofeu să se desființeze, să rămână veșnic atașat producției ăsteia patetice, care - culmea! - a mai câștigat și un sac de Oscaruri!
Ați ghicit, e vorba de . Cel mai prost film văzut de mulți ani încoace! De fapt când spun prost, sunt prea blând. Este intrigant de prost!
Cei doi mexicani - tată și fiu - care au scris scenariul, ar trebui să se ocupe de altceva. De pescuit, de exemplu, ca Aningaaq, pescarul ăla inuit la care fac referință idioată în timpul filmului, cerșind audiență prin cross-linking pentru o altă producție de rahat a respectivilor.
Iar pe peronajul meteoric - și la propriu, și la figurat - interpretat de George Clooney îl cheamă Kowalski? Pe bune?!? Adică un fel de ? Chiar în halul ăsta de disperați sunteți, să sperați la empatie din partea privitorilor, prin stârnirea amintirilor legate de Stargate??
Patetic. Jignitor de patetic.
Părțile bune, dacă le pot numi așa, sunt legate de efectele vizuale. Bunicele, dar nu atât de spectaculoase pe cât s-a spus. Privitorul este manipulat emoțional pentru că e vorba de Pământul văzut din spațiu, imagine care te emoționează și 2D, darămite 3D. Am văzut și filme în care s-a transpirat mai mult la partea de efecte speciale, nu e nimic ”breathtaking” aici. Decât - mă repet - prin prisma manipulării emoționale.
Nota filmului: 2/10, cu indulgență, pentru cei de la efecte speciale și coloana sonoră (pe care nu am remarcat-o în mod special, dar nici nu m-a zgâriat în ureche).
O discuție superbă pe marginea filmului: